Editorial

Se poate și cu “ciocanul” în gură și cu sufletul în Rai?

Încă de anul trecut v-am avertizat: obișnuiți-vă cu adevărul, acesta va fi spus! Dar continuați să vă comportați și să aveți aceeași atitudine nesimțită față de meseria mea și a colegilor mei, fără să vă tresară un mușchi de la rușinea care ar trebui să vă macine. Nu noi suntem vinovați că unii dintre voi v-ați obișnuit să confundați viața pe bani publici cu viața privată, iar alții sunteți atât de amorali încât vă întinați chemarea, harul și locul de muncă cu poftele și lăcomiile voastre. Cum n-avem nici o vină că o armată de săraci material și educațional sunt amăgiți în capcana cuvintelor voastre mierose și nu mai scapă de acolo excat ca și gâzele din plasa păianjenului.

Este trist să observ că tot felul de neterminați, pe bani publici, au umori și ne blochează comunicațional. Ei bine, vestea proastă pentru ei este că sunt alte instituții ale statului care au început să țină cont de ceea ce scriem și să se folosească de anchetele și analizele noastre pentru a le definitiva pe ale lor.

În curând vom fi mai pe subiect cu și despre tăcerile purtătorilor de necuvânt ai instituțiilor publice din Cluj, cu și despre ifosele acestor talange de la gâtul șefilor lor instituționali (că prind limbă numai când mișcă din cap șeful) și pretențiile lor de primadonă înțepată care, deși mulți s-au împuțit cu vechimea în funcții, nu sunt capabili să dea un răspuns cinstit atunci când sunt întrebați. Să tăceți, pe banii noștri, când fișa postului vostru vă zice că trebuie să vorbiți, este inacceptabil. Mai ales când avem de-a face cu dintre aceia care v-ați jucat o vreme de-a jurnaliștii prin ograda presei.

Este trist să observ că tot felul de neterminați, la adăpostul anonimatului, încearcă să-și exhibe frustrările în comentarii la materialele de pe Ziar de Cluj. Apoi au pretenția să fie publicați și nu azvârliți în spam, “că e democrație” și orice inepție și înjurătură trebuie să fie suportată. Ei bine, nu. Zvârcoliți-vă, inepțiile și înjurăturile se duc în spam.

Tona de prostie pe pixel la comentarii s-a revărsat zilele acestea la materialele despre Pomohaci și la cel despre odroasla răsfățată a lui Chimu Căpușan care a spart 3 milioane de euro, fără nici o justificare scriptică validă (la modul în care au raportat profit la ANAF) cu privire la proveniența banilor (acesta era subiectul, nu că poate omul să facă ce vrea cu banii lui; să facă, dacă sunt ai lui, munciți de el și curați, nu cu proveniență incertă fiscal).

Săracii moral și educațional ai Religiei Dandy s-au întrecut în inepții cu cei ai Lipsei de Obraz pe Banii munciți de Babaci. Numai când mai scriem despre discoteca ilegală în aer liber “Untold” se mai dezlănțuie Martorii “bumptzy-bumpty” cu atâta frenezie, așa cum s-au dezlănțuit să împerecheze, fără subiect și fără predicat, Martorii Omului Sfânt cu Ciocanul Curat.

Vorbim despre un preot ortodox, care este și cântăreț de muzică populară dar și vraci-exorcist. Despre un om al Bisericii care a presat cu vocea-i mieroso-duhovnicească un MINOR să accepte să aibă cu el relații HOMOSEXUALE. Cu gura cu care citește molifte și predică din Sfântul Altar, Cristian Pomohaci i-a zis explicit minorului: „Facem sex, te plătesc pentru sex! Arată-mi ciocanul! Îi spălat ciocanul?”.

Dacă înregistrarea era făcută pentru șantajarea acestui așa-zis slujitor al lui Dumnezeu, din 2013 până azi, acest șantaj s-ar fi produs. Oricum, organele abilitate ale Statului s-au sesizat și vor face lumină în ceea ce noi doar am relatat. Că nu suntem judecători să dăm verdicte așa cum au încercat și încă mai încearcă să dea săracii moral și educațional ai lui Pomohaci.

Acest subiect nu este nici măcar despre HOMOSEXUALITATE (să facă cântărețul Pomohaci tot ce dorește în limitele legii în iatacul său), ci despre un sluijitor al celor Sfinte care-și încalcă Jurămintele, Canonul și calcă în picioare Dogma bisericească doar pentru a-și satisface poftele lumești și trupești. Este despre PEDOFILIA acestui scandalos individ, căci victima acestui slujitor al lui Dumnezeu era minor (chiar daca legea pare că este interpretabilă și permisibilă), la data la care l-a înregistrat pe Pomohaci făcându-i avansuri scârbavnice.

Așa că îmi permit să vorbesc despre IPOCRIZIA celor care se dau credincioși și iubitori de Dumnezeu, dar care sar în apărarea acestui individ surprins în plin păcat împotriva chiar a lui Dumnezeu și a Bisericii Ortodoxe Române.

Se poate, iubiți așa-ziși drept-credincioși, să ții CIOCANUL în gura aceea cu care apoi zici că rostești Cuvântul lui Dumnezeu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version