In vizor

Se poate construi pe terenul fostului ștrand municipal. Unita poate ridica un hotel

Proprietarii terenului fostului ștrand Municipal au câștigat procesul cu Primăria Cluj-Napoca. Curtea de Apel din Timiș a decis ca parcela să devină construibilă, deși în planul urbanistic general apare ca zonă verde. Inițial, Tribunalul Timișoara dăduse câștig de cauză municipalității. Unul dintre motivele pentru care s-a pierdut procesul a fost că terenul nu a fost inclus în registrul spațiilor verzi, potrivit media9.ro.

De ce s-a judecat la Timișoara? Pentru că acolo este înregistrată compania care a intentat pocesul. Unita Turism Holding este și deținătoarea hotelului Belvedere din Cluj.

Astăzi, în ședința comisiei de urbanism a Primăriei, arhitectul șef Daniel Pop le-a cerut urbaniștilor care îl consiliază o părere despre unitatea teritorială de referință în care ar trebui încadrată parcela de circa 8.000 de metri pătrați, pentru a deveni construibilă. Urbaniștii prezenți la ședință au înclinat spre zcp et – adică zonă centrală protejată/activități economice cu caracter terțiar. La fel este UTR-ul de la Radisson Blu, fostul hotel Sport. Teoretic, arhitectul șef va putea acum să elibereze un certificat de urbanism și să indice beneficiarului că trebuie să se supună limitărilor zcp et din regulamentul local de urbanism.

Asta înseamnă că Unita va putea ridica acolo un hotel, asta pare varianta cea mai la îndemână. Sigur, deținătorii clădirii Radisson Blu pot cumpăra terenul, ca să nu aibă concurență la 50 de metri distanță. Probabil deja își fac calculele.

O evaluare sumară ne arată că, potrivit indicatorilor urbanistici ai zonei, se va putea edifica acolo cel puțin o clădire de șase etaje. Sigur, oportunitatea va fi stabilită de Primărie, care poate interveni și ajuta în procesul de avizare/autorizare.

Exit mobile version