Politica

SE PARE CĂ LUI BODE I SE VA TĂIA DIN FUDULIE: Nemulțumiri în PNL față de secretarul general Lucian Bode, criticat pentru lipsa de dialog cu liderii locali. Liberalii, revoltați că Ministerul Dezvoltării nu le finanțează proiectele

Mai mulți președinți de filiale și primari din PNL i-au reproșat luni lui Lucian Bode, secretarul general al partidului, faptul că nu le răspunde la telefon și nu-i ajută să își rezolve problemele cu instituțiile centrale, au declarat pentru G4Media multiple surse liberale. Discuția tensionată a avut loc la ședința de luni a Biroului Politic Național al PNL.

”La ședință, care era programată în format hibrid, au venit în persoană un număr neașteptat de mare de lideri locali, pentru că a fost pentru ei singura soluție de a comunica cu secretarul general al partidului. Bode are o agendă extrem de încărcată la Ministerul de Interne, mai ales din cauza dosarului Schengen, și pur și simplu nu are suficient timp pentru problemele partidului”, a declarat pentru G4Media un lider al PNL.

  • Ca de obicei la ședințele PNL din ultimul an, Florin Roman a fost cel care a dat semnalul nemulțumirilor, dar de data aceasta el a fost susținut de o parte semnificativă a liderilor locali, care au criticat lipsa de dialog a lui Lucian Bode cu filialele.
  • Mai mult, câteva voci importante din PNL au criticat și prestația lui Silviu Mănăstire, mâna dreaptă a lui Lucian Bode.

O altă nemulțumire comună multor lideri locali a fost lipsa de colaborare cu Compania Națională de Investiții (CNI), din subordinea Ministerului Dezvoltării condus de Cseke Attila (UDMR). Primarii s-au plâns că CNI refuză să le finanțeze proiectele locale, în ciuda faptului că ar fi vorba de proiecte mature, care au parcurs toate etapele preliminare.

Liberalii au mai discutat la ședința de luni și despre o serie de sondaje realizate în toate orașele – reședință de județ.