Eveniment

Se anunță proteste în Piața Victoriei. Și sindicaliștii DGASPC Cluj pregătesc declanșarea mitingurilor: „Vom începe cu o grevă japoneză, după care vom trece la celelalte măsuri”

Luna noiembrie începe cu proteste în stradă, chiar în fața Palatului Victoria. După ce sindicatele din sănătate au anunțat proteste în această săptămână și sindicatele care reprezintă angajații din sistemul de asistență socială au anunțat proteste în București pentru zilele de joi și vineri. De grevă japoneză și proteste în stradă se pregătesc și sindicaliștii DGASPC Cluj, care revendică stimulentul de risc de 2.500 de lei promis de Guvernul penelist Orban, dar rămas neacordat pentru o serie de categorii profesionale aflate de asemenea „în prima linie” de luptă cu coronavirusul. 

Manifestații publice sunt programate chiar în fața Palatului Victoria din cauza absenței unui consens, dar și a unor rezultate concrete pentru cadrele medicale în urma discuțiilor dintre reprezentanții sindicatelor și Guvernul penelist. 

Astfel, atât Federația sindicală Sanitas, cât și Federația Solidaritatea Sanitară au decis susţinerea revendicărilor înaintate Guvernului prin intermediul protestelor în stradă în prima săptămână din noiembrie. 

CITEȘTE ȘI: Început de noiembrie cu proteste în sănătate: Sindicatele anunță manifestații în stradă

Recent, Federaţia Sindicatelor din Ministerul Muncii a declanșat greva japoneză pe timp nelimitat, din cauza absenței dialogului cu ministrul Violeta Alexandru şi denigrarea angajaţilor de către şeful instituţiei.

CITEȘTE ȘI: GREVĂ JAPONEZĂ pe timp nelimitat la Ministerul Muncii. Acțiuni de protest și la Cluj: „De când a preluat mandatul, Violeta Alexandru nu a înțeles decât să denigreze angajații și să-i supună unor critici publice”

Și angajații din structurile de asistență socială ies în stradă 

Federația Salariaților din Administrația Locală și Centrală din România anunță că în zilele de miercuri, joi și vineri vor avea loc proteste în Piața Victoriei din Capitală.

Sindicaliștii spun că aproximativ 4.000 de salariați nu și-au primit salariile pe luna septembrie.

Proteste în fața Guvernului României

Consiliul Național al Federației Salariaților din Administrația Publică Centrală și Locală din România – ”COLUMNA”, Federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Asistență Socială, ce reprezintă interesele a peste 20.000 de membrii, va organiza în Piața Victoriei, în zilele de 4, 5 și 6 noiembrie 2020, noi acțiuni de protest având în vedere că 4.000 de salariați din structurile DGASPC nu și-au primit salariile pentru luna septembrie, iar în luna noiembrie alte 15 județe vor intra în incapacitate de plată, lăsând fără salarii peste 50.000 de salariați, se arată într-un comunicat transmis de către sindicaliști.

Sindicaliștii din Cluj anunță grevă japoneză și mitinguri

La nivelul județului Cluj, câteva sute de angajați din cadrul structurilor Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului Cluj au rămas fără stimulentul de risc promis de guvernanții peneliști, chiar dacă și aceștia se află „în prima linie” anti-covid:

„Și noi avem prevăzute anumite manifestări, discutăm în Biroul Executiv al Sindicatului demararea unei acțiuni, să zicem o grevă, din cauza faptului că nici până astăzi nu știm dacă se acordă acel spor de risc de 2.500 de lei pe lună. 

Am făcut demersurile necesare către Consiliul Județean Cluj în vederea acordării acestui spor, până în acest moment nu avem un răspuns, iar în zilele ce urmează vom decide dacă declanșăm greva sau nu. Sporul nu a fost acordat de la începutul pandemiei, nu s-a primit acest spor până în acest moment. S-au făcut demersuri din partea Sindicatului Unirea Cluj pentru acordarea acestui spor, până acum nu avem nici un răspuns. 

După cum bine știți, Clujul nu este într-o situație chiar atât de bună și nu cred că mai avem vreun centru în care nu a fost sau nu este covid, fie în rândul angajaților, fie în rândul beneficiarilor.

Considerăm că angajații noștri sunt expuși la acest virus, iar odată aprobată această lege privind acordarea stimultentului de risc considerăm că autoritățile și cei care ne conduc trebuie să dea acest spor promis angajaților din Asistența Socială”, a declarat Dragoș Gradinariu, Sindicatul Unirea Cluj.  

Ce forme de protest i-a în calcul sindicatul care reprezintă cca 7.000 de angajați din structurile Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului la nivel național, precum și un număr de cca 800 de persoane la nivelul județului Cluj?

„Bineînțeles că vom începe cu o grevă japoneză, după care vom trece la celelalte măsuri, pentru că membrii pe care noi îi reprezentăm doresc să aibă acest stimulent de risc promis. 

Sindicatul nostru reprezintă în jur de 800 de membri în Cluj, iar la nivel național federația reprezintă în jur de 7000 de membri. 

Cu siguranță va trebui să luăm și noi anumite măsuri, pentru că angajaților le este foarte greu în contextul lipsei de personal, întrucât sunt persoane confirmate cu Covi, plus cei care sunt contacți direcți, care sunt izolați la domiciliu, automat avem carență de personal și ca atare ne este foarte greu în aceste momente. 

După cum cei din spital au primit sau primesc acest stimultent, considerăm că și asistența socială trebuie să-l primească, mai ales că vorbim de o lege care e în vigoare și care trebuie să se respecte”, a declarat Dragoș Grădinariu, Sindicatul Unirea Cluj, afiliat Federației Publisind. 

Chiar dacă România se confruntă cu un al doilea val pandemic, mai multe categorii profesionale aflate în prima linie anti-covid revendică fie nivelul de salarizare și sporuri, fie condiții decente de muncă și susținere din partea autorităților. Protestele și manifestațiile de stradă pot fi desfășurate în perioada stării de alertă respectând regulile sanitare impuse de Guvernul penelist, cu număr limitat de persoane. 

 

 

 

 

 

 

 

sursa foto: federatiacolumna/facebook.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version