Vocea ta

Scrisoarea unui angajat de la Spitalul Judetean Cluj: "Ai sanse mai mari sa supravietuiesti daca faci stop cardiac in Cora decat in spital!"

Un cadru medical din cadrul Spitalului Clinic Judetean Cluj a transmis redactiei Ziar de Cluj o scrisoare deschisa, in care vorbeste de grave abateri si derapaje venite din partea conducerii spitalului, decizii luate de managerul Petru Susca pentru a reduce cheltuielile, insa cu pretul vietii pacientilor. Urgentele sunt plimbate dintr-un spital in altul, fara noima; managerul Susca a decis reducerea unui numarul de 222 de paturi, desi avea puterea sa refuze recomandarea ministerului Sanatatii; s-au redus liniile de garda, pentru „a se face economie”; sistemul de organizare a urgentelor este vraiste; la Neurologie, CD-urile cu imaginile CT se trimit cu Ambulanta, dupa ce seful clinicii, Stefan Florian, a interzis medicilor de aici sa paraseasca serviciul pentru consultatii in UPU, desi distanta este de numai 200 de metri! Sunt doar cateva aberatii medicale pe care acesta le semnaleaza in scrisoarea deschisa, pe care o redam mai jos:

„Sunt un cadru medical angajat al Spitalului Clinic Judetean Cluj. Am ales sa trimit aceste randuri catre Ziar de Cluj pentru ca din ceea ce am citit online legat de SCJU Cluj in articolele publicate de reporterii dumneavoastra exista multe lucruri adevarate, lucruri care nu sunt publicate de majoritatea celorlalte publicatii locale, cel mai probabil pentru ca aceste publicatii sunt afiliate sau finantate politic.

Iubesc aceasta institutie, asa cum este ea, cu cladirile vechi si ponosite, cu sistemul pavilionar ce nu mai face fata urgentelor, cu aparatura invechita … sunt lucruri care au fost mereu deficitare si vor fi probabil multi ani de aici incolo in conditiile unui sistem medical subfinantat. Ceea ce nu mai pot insa vedea este mizeria umana care revarsa din cladirea directiunii spitalului.

Ani la randul am avut un manager medic (Dr. Cristiana Ciortea) care gestionand acest spital dupa priceperea dumneaei a dus spitalul intr-o prapastie financiara, acest lucru fiind insa facut fara a periclita asistenta medicala a pacientilor. Acum avem un manager economist (care acum 10 ani vindea locuri in caminele UMF!!) care a adus spitalul pe plus financiar insa nimeni din afara nu vede cu ce costuri s-a intamplat asta. Asta e ceea ce vreau sa iasa la iveala, situatia actuala, roz din punct de vedere finanaciar si neagra din punct de vedere medical.

O sa va prezint mai multe aspecte, fara a le putea documenta prin hartii, aceste hartii exista insa nu am timp sa ma apuc sa caut in arhivele spitalului:

– In conditiile in care in aproape fiecare clinica nu exista pat neocupat, urgentele sunt plimbate intre spitale din lipsa de locuri iar pacientii cronici asteapta cu saptamanile un loc pentru internare, in 2014 managerul Susca a decis reducerea cu 222 a numarului de paturi din SCJU. Daca il veti intreba va spune ca nu a fost decizia lui, ca a fost o hotarare luata de la minister, de catre Eugen Nicolaescu, ministrul Sanatatii la acea vreme. Adevarul este ca ministerul a cerut reducerea, nu a decis-o, multi manageri de spitale din tara refuzand sa faca aceasta reducere, motivand cu date concrete ca este nevoie de paturi, aceste obiectii ale managerilor fiind in mare parte admise. Managerul Susca in schimb a imbratisat aceasta decizie, fara a se consulta cu vreun sef de sectie din spital (poate doar cu „taticul” lui, Prof. Dr. Stefan Florian) doar pentru ca din punct de vedere economic ii convenea. Bun si asa, mai putine paturi, mai putin personal, mai putini bani de platit, sa mai crape oamenii si pe acasa, nu? Ce trebuie sa ajunga toti pe un pat de spital?

Dupa reducerea de paturi a urmat logic o reducere a liniilor de garda, ca doar se poate face economie si asa, nu? Din nou daca o sa-l chestionati va motiva ca spitalul are un numar mai mare de linii de garda decat prevederile legale pe numarul de paturi existent. E adevarat, dar tot ministerul a aprobat un numar suplimentar de linii de garda la SCJU avand in vedere sistemul pavilonar cu distante de mai multi km intre unele sectii. S-au taiat garzi de la Dermatologie, Diabet, Chiurgie 1, Chirurgie maxilo-faciala si inca alte cateva sectii. Ca urmare Clinica de Dermatologie nu are medic de garda, la fel si Clinica de Diabet si Boli de Nutritie.

Clinici universitare intr-un spital regional de urgenta, intr-un centru universitar de traditie FARA MEDIC DE GARDA!!!  Si toata lumea tace, nimeni nu se revolta! Este incredibil! Stam pe o bomba cu ceas, nu va trece mult pana se va intampla ceva, daca un pacient in Dermatologie face un stop cardiac (lucru posibil oricand avand in vedere ca nu sunt internati doar pacienti cu urticarie!) o asistenta disperata va suna la UPU sau la Terapia Intensiva din Chirurgie 1. Va dura cel putin 5 minute pana va ajunge un medic acolo. 5 minute pentru un stop cardiac intr-o clinica universitara!! Ai sanse mai mari daca faci stop cardiac in Cora! O sa se intample si asta la un moment dat si s-ar putea sa fie bagat totul sub pres cum s-a intamplat si cu alte decese produse din cauza unui management deficitar. Dar hei! am redus cheltuielile cu liniile de garda!

– Despre sistemul de organizare al urgentelor sunt multe de spus, aici se implica si alta persoana la fel de competenta ca si managerul Susca, in persoana Dnei Conf. Dr. Cristina Ghervan, distins medic endocrinolog de cabinet. Despre dezorganizarea sistemului de asistenta medicala a pacientului politraumatizat s-a mai scris anul trecut, de atunci lumea pare ca a uitat, dar poate merita sa stiti ca protocolul de conduita in caz de politraumatism a fost intocmit de catre doamna Conf. Dr. Cristina Ghervan si trimis sectiilor in aprilie 2015. Un protocol de trauma intocmit de un endocrinolog, fara o consultare prealabila a medicilor din sectiile implicate in tratarea politraumei!! Asa ceva este posibil doar in Romania, in care un suport politic adecvat iti permite sa faci cam orice fara teama … Daca o sa consultati sefii din sectiile SCJU implicate in tratamentul politraumei s-ar putea sa aveti surprinderea ca nu toata lumea cunoaste acest protocol sau stie daca este in vigoare, aceste lucruri raman inca un mister. Ce e cert e ca daca ai ghinionul sa ai un accident rutier cu leziuni multiple si ajungi in UPU o sa inceapa un cosmar (in care mai bine sa nu fii constient). Medici care se cearta, plimbat cu targa prin caldura, ploaie sau frig pentru un examen CT, ore intregi pana la instituirea unui tratament!

Stiati ca de mai bine de 5 ani nici un pacient cu politraumatism din UPU nu a fost consultat de un medic neurochirurg?? Motivul este foarte simplu, seful Clinicii de Neurochirurgie, Prof. Dr. Stefan Florian a decis ca medicii din aceasta clinica nu au voie sa paraseasca serviciul pentru consultatii in UPU, desi sunt doar 200 metri distanta distanta. Prin urmare, dupa efectuarea CT-ului cranian se trimte CD-ul cu imagini la clinica de neurochirurgie, unde din dosul unui calculator medicul neurochirurg stabileste diagnosticul si tratamentul, fara sa vada pacientul!!!! CD-ul se trimite cu un brancardier din UPU sau cu un apartinator daca exista, daca nici una din variante nu e disponibila se cheama ambulanta pentru trimiterea CD-ului!!!

Daca aceastau conduita o neaga cineva din directiunea SCJU sa stiti ca informatia este cat se poate de reala. Acest lucru cred ca nu se intampla nici in spitalele orasenesti, ca pacientii sa fie consultati strict pe baza imaginilor si totusi este o atitudine cunoscuta si tolerata la SCJU!! Si asta pentru cazurile cele mai grave, politraumatismele. Si asta pentru ca managerul Petru Susca nu este altceva decat o marioneta in mana papusarului sef, Stefan Florian care tine in mana si conduce dintr-o oarecare umbra tot Clujul medical. Acest PSD-ist care in toamna ridica osanale lui Ponta intr-o emisiune televizata va fi probabil in curand rectorul UMF imprastiind mizeria din SCJU si catre aceasta instituie academica. Cred ca anii de comunism pe care i-am trait ne-au facut atat de supusi incat acceptam orice mizerie de frica unui sef cu spate politic. Toti sefii de sectie din SCJU stau si inghit cu lopata rahatul pe care il serveste managerul Susca, profesori universitari cu titluri academice la cheremului unui economist cu doctorat luat peste noapte.

Mai sunt multe de spus dar mi-e greta prea mare. Va doresc sa ramaneti sanatosi tot restul vietii pentru ca in Cluj lucrurile nu merg in directia buna …”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *