Vocea ta

Scrisoarea deschisă a unui clujean către primarul Grigore Fati: Au trecut cei patru ani de mandat iar Apahida, Apahida frumoasă care mi-ați promis-o, arată groaznic. Mi-ați dat o Apahida care se scufundă, sufocată de gunoaie

Marius Corîci, un clujean care l-a susținut trup și suflet pe Grigore Fati în campania electorală din 2016 se arată acum profund dezamăgit de promisiunile neonorate ale primarului comunei Apahida. Recent, Corîci a publicat o scrisoare deschisă adresată lui Grigore Fati.

Redăm integral scrisoarea deschisă:

Domnule primar, Fati Grigore

Vă transmit această scrisoare deschisă nu pentru că ce veți citi în rândurile care urmează nu cunoașteți, ci pentru ca electoratul care va vota în comuna Apahida pe 27 septembrie să voteze în cunoștință de cauză.

Știți bine că în campania din 2016 am fost lângă dumneavoastră 24/7 susținându-vă împotriva actualului candidat din partea PMP, Călin Păcurar. V-am ajutat pe toate fronturile, excepție făcând deplasările în teren.V-am făcut strategia de online unde v-am spus să scoateți candidații în față și să ascundeți sigla PSD pentru că, PSD reprezinta o vulnerabilitate pentru succesul dumneavoastră, v-am făcut site-ul de candidat unde nu am pus sigla PSD (aceiași vulnerabilitate), v-am făcut interviurile pentru candidați (Ilinca Ramona Crăciunaș, Pop Carmen Ramona, Frătean Vasile Septimiu, Buhățel Florin și alții), v-am spus să nu-l aduceți pe Victor Viorel Ponta (la propunerea lui Rus Ioan Sorin) în Apahida și să defilați cu el prin comună pentru că PSD, din nou, reprezintă o vulnerabilitate mare plus faptul că Apahida este o comună de dreapta (vedeți statistica alegerilor). V-am coordonat și supervizat membrii PSD Apahida în online pentru a răspunde elegant și la obiect acolo unde era cazul și i-am domolit când luau foc. Am participat la toate ședințele PSD Apahida pe care le-ați ținut pe parcursul campaniei unde stabileam împreună cu dvs. și colegii dvs. următorii pași. Am monitorizat tot ce era pe online-ul local și acolo unde era cazul interveneam susținând sus și tare că ”La locale omul contează și nu partidul” și pe bună dreptate, chiar dacă sunteți membru PSD. V-am făcut poze la KM 17 la toți candidații PSD Apahida, poze de care nu am fost mulțumit după care v-am spus că trebuie să angajați un profesionist și ați angajat. V-am machetat toate pozele pentru dumneavoastră și candidații la Consiliul Local din partea PSD Apahida, am mers cu dvs la toate evenimentele și v-am făcut instantanee (pescuit sportiv, fotbal etc). V-am machetat și creat anunțurile pentru evenimente pe Facebook. Toate cele enumerate mai sus sunt din ce-mi aduc aminte și ce am mai găsit prin corespondența electronică.

Am fost atât de implicat în campania dumneavoastră din 2016, încât colegii dvs. de partid deja îmi pregătiseră adeziunea la PSD crezând că sunt un om de stângă. Atât de implicat încât toți prietenii mei reali și virtuali care-mi știau convingerile de dreapta nu mai înțelegeau nimic și mă condamnau că vă ajut pe dvs, om de stânga. Sigur vă aduceți aminte că, de câte ori colegii dvs aduceau vorba de adeziune eu le spuneam că ”Suntem împreună doar pentru alegerile locale.” și că ”În octombrie drumurile noastre se despart.”

În noaptea anunțării rezultatelor eram toți din echipa de campanie plus susținători, strânși la dvs. în curte. Când s-au anunțat și ați fost declarat câștigător, am început să strig ca un nebun ”Am câștigat! Am câștigat!”. Bucuria a fost imensă având în vedere miza, iar unii dintre susținătorii actuali ai dvs. încă mai amintesc de asta în batjocură. Pentru mine, alegerile locale pentru Apahida din 2016 au avut aceeași miză electorală precum alegerile prezidențiale din 2000 între Iliescu și Vadim (Păcurar fiind asociat lui Vadim).

Motivul pentru care v-am susținut în 2016 cu atâta energie a fost teama de a nu ieși contracandidatul dumneavoastră, actualul candidat din partea PMP, Călin Păcurar care reprezintă tot ceea ce o societate normală condamnă. Apahida nu poate avea astfel de primar. Veci! Pe perioada campaniei m-ați întrebat mereu cum mă puteți răsplăti pentru serviciile și toată munca depusă de mine. Îmi aduc perfect aminte cum noaptea târziu, la dvs acasă, ați vrut să-mi dați o sumă de bani, iar eu v-am refuzat spunându-vă că ”Singura plată pe care eu o aștept de la dumneavoastră, este să faceți din Apahida cea mai frumoasă comună”.

Mi-ați promis că așa veți face, iar eu v-am crezut. Mi-ați oferit postul de consilier personal și altele, iar eu v-am refuzat spunându-vă că nu am nevoie de post sau funcții ci doar să vă țineți de cuvânt. V-am spus clar că oricând puteți apela la mine pentru binele comunei iar pentru asta nu este nevoie să-mi oferiți un post.

Au trecut cei patru ani de mandat (ba chiar mai mult) iar Apahida, Apahida frumoasă care mi-ați promis-o, arată groaznic.

Mi-ați dat o Apahida care se scufundă, sufocată de gunoaie (Apahida — între blocuri, valea Măratorii, Bărc, Molitură, sat Câmpenești — cam peste tot), sufocată de trafic, cu străzi rupte, trotuare distruse, impracticabile sau inexistente, rigole periculoase (deschise — în unele locuri cu adâncimi de peste 120 cm și lățime de 190 cm — ați citit bine ), inestetice sau lipsă.

Cu locuri de joacă pentru copii triste, desprinse din filmele vechi comuniste, fără urmă de umbră pentru părinți și bunici fără o cișmea care să ne răcorească vara.

Vorbesc de comuna Apahida cu toate satele sale. Apahida care se află la umbra celui mai modern oraș din România, Cluj-Napoca și nu în pustiu sau în Teleorman.

Apahida noastră efectiv pute a canalizare aproape în orice zonă (Mărătorii, Mărăloiu, str. Pietroasa la blocuri și (aproape) în orice sat. Dezmir pe Planoarelor, Sânnicoară la blocurile noi (am stat de vorbă cu tineri mutați acolo), în Câmpenești miroase a canalizare pe toate străzile care, ironic, poartă nume de flori (Begoniei, Azaleelor, Brândușelor etc).

Vorbim de Apahida, a opta cea mai bogată primărie de comună din ȚARĂ [1]. A OPTA cea mai bogată din România.

În timp ce Cluj-Napoca înflorește, Dezmirul nu are curent sus pe deal, apa este raționalizată, curentul este cu intermitențe iar la baza dealului familiile stau cu frica în sân să nu refuleze iar canalizarea la ei în beci.

Copiii din Câmpenești respiră praf dintotdeauna. DINTOTDEAUNA. Lacurile din Câmpenești toacă bani dintotdeauna în loc să devină o sursă importantă de venit la bugetul primăriei, Corpadea plânge după o grădiniță și o creșă promise de ani de zile.

Nu înțeleg cum dvs. vorbiți de ”mărețele” realizări când de opt ani de zile (de când ați pomenit prima oară) nu reușiți să terminați o grădiniță în satul Apahida. O GRĂDINIȚĂ, nu un Burj-al-Arab. De 3 ani de zile (eram în consiliul administrativ al școlii din Apahida) nu ați reușit să faceți un corp de școală în sat Apahida iar de 2–3 ani de zile vă chinuiți să renovați (re-no-vați) școala din Sânnicoară și Dezmir?

De 6 (ȘASE) ani de zile comuna noastră dragă nu are un Plan Urbanistic General nou. PUG expirat de 6 ani de care profită toți speculanții imobiliari unii cu funcții în primăria pe care o păstoriți, alții, foști consilieri locali proaspăt demisionari și retrași din politică.

Din cauza lipsei unui PUG nou, modern, european, dumneavoastra domnule primar Fati Grigore, nu faceți altceva decât să transformați Apahida într-un nou Florești.

Tot ce v-am spus până aici sunt lucruri de care eu m-am lovit, nu povești auzite. Până aici nici nu am pomenit de programul dvs electoral din 2016 cu care ați câștigat alegerile. Dacă tot am adus vorba de el, permiteți-mi să enumăr câteva promisiuni pe care le-ați făcut apahidenilor:

Canal tehnic pentru toate rețelele de cabluri — Apahida

Ștrand în Apahida

Crearea de spații de agrement pe malul amenajat al râului Someș — Apahida

Deschiderea unui drum paralel cu Valea Dezmirului și Valea Mărăloiu

Extindere linie troleu (TRO-LEU) până în Câmpenești

Amenajare zonă de agrement pe lacul 5 — Câmpenești

Canalizare și asfaltare în Câmpenești (din 2012 tot spuneți de canalizarea din Câmpenești — exista înregistrare video, interviu cu dvs.)

Amenajare unei zone de agrement la Cirișei — Pata

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *