Toată lumea vorbește zilele astea despre repetarea, în România, a scenariului din martie, din Italia. Recordurile doborâte, de la o zi la alta, a numărului de infectări cu coronavirus din România, depășirea pragurilor psihologice de 2.000, de 3.000 de cazuri, îi fac pe tot mai mulți să se gândească și să vorbească despre situația Italiei, în luna martie. Deocamdată, situația din România, comparativ cu ce a fost în peninsulă în primăvara, nu prea se aseamănă. Singurul numitor comun este numărul de cazuri noi zilnice. Italia a început de la câteva sute de cazuri pe zi, a ajuns extrem de repede la 2.000, 3.000, după care a explodat. A explodat și numărul de decese, care era mult mai mare, comparativ cu România.
În Italia, dar și în Spania, pe urmă, s-a putut vedea cu adevărat ce înseamnă creștere exponențială. Că vorbim de cazuri de infectări, de decese, de spitalizări, internări la terapie intensivă, etc. A fost scenariul cel mai rău posibil. Și Italia a ajuns aici nu pentru că sistemul medical este slab, ca în România, ci pentru că a trecut uraganul peste țară. Dacă în România s-ar repeta ce a fost în Italia în martie, mortalitatea în rândul cazurilor grave ar avea o rată devastatoare. În Italia numărul deceselor zilnice reprezenta, în medie, a zecea parte din numărul persoanelor nou infectate. Imaginați-vă ce ar fi în România.
Italianul Dante Alighieri: „Ignoranţa zămisleşte eroarea, iar eroarea zămisleşte răul.”
Să vorbim pe cifre.
Introducere
1 martie – 10 martie
Am urmărit situația din Italia începând cu 1 martie, când nenorocirea își terminase fundația și se pregătea să construiască parterul și scările interioare spre etajele superioare.
A pornit cu 574 de cazuri, în data de 1 martie și până în 10 martie a urcat încet către 1.000 de cazuri și apoi spre 1.500 de cazuri. Decese erau 12 în data de 1 martie și 169 în 10 martie. Multe, în comparație cu numărul de infectări. Secțiile de terapie intensivă începuseră deja să se umple. Media de cazuri zilnice, între 1 și 10 martie, fost de 900 iar cea a deceselor de 60.
În România, toată lumea, în frunte cu președintele Klaus Iohannis, spun că ne așteaptă câteva luni grele. Nemulțumirile multor români că trebuie să poarte mască, că s-au săturat să respecte tot felul de interdicții ne transformă în italieni. Și peninsularii erau la fel de relaxați și de neglijenți pe la începutul lunii martie. Este, de altfel, și motivul pentru care numărul infectărilor au crescut exponențial. Până acum, noi nu am avut nimic exponențial. Cocoașele lui Tătaru au fost foarte late. Am trecut de multe praguri, dar am rămas acolo o vreme, să ne tragem sufletul. Este și motivul pentru care spitalele au făcut față.
Acele luni grele de care ne vorbește Iohannis dar, mai ales, tot mai multe strigăte ale medicilor din spitale care spun că în foarte scurt timp totul se va bloca, ne duc cu gândul la unul dintre cele mai pesimiste scenarii pentru România. Perioada 1-10 martie din Italia ar echivala cu finalul lunii septembrie și începutul lunii octombrie de la noi. Am stat o vreme pe la 1.500 și, încet, am trecut ușor de 2.000 de cazuri zilnice. În data de 6 octombrie se înregistrau 2.121 de infectări. Numărul deceselor a fost oarecum constant, fără mari variații, între 30 și 50 pe zi. Mult mai puține, comparativ cu cazurile zilnice, față de cum era Italia în primăvară.
Desfășurarea acțiunii
11 martie – 17 martie
După 10 martie, în Italia, totul s-a precipitat. Doar într-o săptămână numărul cazurilor zilnice a crescut cu mai mult de o mie. Cel al deceselor, aproape s-a dublat. În 11 martie erau 2.313 teste pozitive, în 17 martie s-a ajuns la 3.527. Numărul deceselor zilnice a crescut de la 197 la 346. Și era doar începutul. Media de cazuri zilnice a trecut de 3.000 iar cea a deceselor era 268. La 10 noi cazuri pozitive, un om murea. Spitalele erau pline și, în unele zone, nu mai făceau față.
De trei zile, lucrurile par a se precipita și în România. Acel 10 martie italian ar putea fi 7 octombrie românesc, ziua în care a avut loc o explozie a numărului de teste pozitive. Au fost cu 837 mai multe decât în ziua anterioară. 2.958, față de 2.121. Și a continuat. Joi, bilanțul a trecut pentru prima oară de 3.000, a fost 3.130 iar vineri 3.186. Creșterea e de peste 1.000 de noi cazuri. Numărul deceselor a atins un vârf istoric tot miercuri, 82, dar a scăzut în următoarele două zile, la 44 și 52.
Dar, precum în Italia, secțiile de terapie intensivă din mai multe spitale românești sunt pline, iar numărul de pacienți care se zbat între viață și moarte la ATI doboară record după record cu fiecare zi ce trece. În condițiile în care numărul de bolnavi tot crește, vor fi mai mulți și cei în stare gravă. Iar, în cele din urmă, toate paturile de la ATI, vor fi pline. Va trebui, precum în Italia, în martie, ca medicii să aleagă pe care dintre pacienți să îi trateze. Iar cei care nu mai au loc în spitale vor rămâne în voia sorții.
Rămâne de văzut dacă vom intra pe panta exponențială pe care a fost Italia. Următoarele zile vor fi decisive. Dacă virusul a scăpat de sub control, numărul cazurilor de infectare va crește tot mai mult de la o zi la alta și la sfărșitul săptămânii viitoare ne vom gândi cu nostalgie la cele 3.168 de astăzi. Mai grav va fi însă că, inevitabil, vor muri tot mai mulți oameni.
Punctul culminant
18 martie – 29 martie
În 18 martie, Italia a luat-o în sus pe panta celui mai înalt pisc. Ziua a marcat o creștere cu 681 de noi cazuri față de cea precedentă. Au fost 4.208, în comparație cu 3.527. Era însă doar prima zi. A urmat a doua, 19 martie, cu 5.324 de cazuri, cu 1.116 mai multe. Era evidentă curba exponențială. Recordurile de infectări erau bătute de la o zi la alta. Maximul a fost atins în 21 martie: 6.554 teste pozitive. Creșterea numărului de decese a fost și mai accentuată. Recordul a fost bătut la o săptămână după recordul de cazuri noi, în 27 martie. 902 italieni au murit în acea zi. În 10 zile, au fost depistați pozitiv peste 66.000 de italieni și 8.300 au murit. Majoritatea pentru că nu aveau unde să fie tratați. Spitalele erau pline ochi iar medicii nu mai făceau față.
Dacă evoluția epidemiologică în România va păstra trendul de astăzi, sunt șansele unei astfel de explozii și la noi. Doar că maximul de 6.554 din Italia va fi mic față de ce ar putea fi în România. Curba exponențială ar putea porni nu de la 4.000, ci de mult mai sus. Iar, pe de cealaltă parte, când puținele și prost dotatele spitale românești vor intra în colaps, numărul deceselor îl va urma pe cel al infectaților.
Încheiere
30 martie – 7 aprilie
După 29 martie, lucrurile au început să o ia în jos. Așa cum au explodat în 18-19 martie, ziua de 30 martie a adus un număr de infectări cu 1.168 mai puține decât în ziua anterioară. De la 5.215 a scăzut la 4.047. Și a continuat să scadă. În data de 7 aprilie se ajunsese deja 3.037 de noi infectări. Iar numărul decesele a scăzut de la 900 la aproape 500, în mai puțin de 10 zile. Italia era în carantină totală, oamenii nu aveau voie să iasă din case. Dar începeau să respire mai ușor.
Cum am mai spus, teoria creșterii exponențiale a numărului de infectări în România o vom putea demonstra, sau vom încerca, cel puțin, în următoarele 7-10 zile. Să sperăm că nu va fi cazul. Dacă în 15 octombrie va fi prelungită starea de alertă sau va fi necesară starea de urgență, depinde numai de noi. Dacă va începe vacanța de Crăciun la început de noiembrie, depinde numai de noi.