Justitie

Scapă CNAIR de directorul Eugen Cecan? Directorul Mariana Ioniță: „În perioada 2018-2020 a semnat acte importante care pot deveni NULE”

Surprize, surprize! Directorul Mariana Ioniță, cea care a preluat conducerea CNAIR în februarie, a cerut clarificări de la Agenția Națională de Integritate, cu privire la situația directorului Eugen Cecan, găsit incompatibil și trimis în judecată pentru delapidare, dar încă pe funcție. Mariana Ioniță se teme că persoanele care i-au ținut spatele lui Cecan vor distruge filiala Direcției Regionale Cluj a CNAIR, dat fiind că incompatibilul nu trebuia să rămână pe funcție, iar în ultimii doi ani a semnat o serie de documente importante, care vor fi lovite de nulitate absolută.

La jumătatea lunii trecute, puțin cam târziu spunem noi, Mariana Ioniță (FOTO JOS) s-a adresat celor de la ANI pentru a obține un punct de vedere pe care să-l folosească la înlăturarea lui Eugen Cecan. Prin Biroul de Integritate din cadrul CNAIR s-a constatat că Eugen Cecan nu își putea exercita funcția de director la Cluj. Astfel, răspunsul solicitat celor de la ANI îl poate exclude definitiv pe directorul problemă. Eugen Cecan este unul ditnre cei mai controversați simpatizanți politici, păstrându-și funcția în CNAIR în ciuda acuzațiilor de delapidare (când folose angajații și utilaje CNADNR, actual CNAIR, pentru lucrări personale sau ale firmei băiatului său). Tot Cecan este cel care a ocupat funcția de director regional în același timp în care era consilier județean. 

1. INCOMPATIBILITATEA

Eugen Cecan a fost găsit incompatibil de către inspectorul de integritate Mihaela Ionescu, în vara anului 2015, cea care a constatat că acesta a deținut simultan și funcția de consilier județean în CJ Cluj și cea de director regional al DRDP Cluj – CNAIR. Pe 26 februarie 2020, Eugen Cecan a primit o împuternicire  pentru un mandat de reprezentant al CNAIR – DRDP Cluj, act care îi dă putere din punct de vedere tehnic, juridic, economic și adniminstrativ pe toată raza de acțiune a filialei regionale. Culmea, împuternicirea vine la o zi după ce Mariana Ioniță a preluat frâiele CNAIR, înlocuindu-l pe Sorin Scarlat. Adresa către ANI din septembrie 2020 este semnată tot de către aceasta.

(*gurile rele spun că decizia a fost de fapt ”cadoul” prietenului Scarlat pentru tovarășul Cecan, înainte ca acesta să fie zburat de la conducerea CNAIR) 

2. ILEGALITATEA

Raportul ANI prin care Cecan este declarat incompatibil, și care avea ca urmare sancționarea acestuia, a fost contestat în instanță de către clujean, în dosarul 781/33/2015 – la Curtea de Apel Cluj. Trei ani mai târziu, Înalta Curte de Casație și Justiție a Româiinei a emis o sentință definitivă în dosar: respinge contestația raportului. Cele contatatate de inspectorul de integritate erau confirmate și de judecători. 

3. LEGEA 

Dat fiind situația lui Cecan, se aplica legea 175/2010 care explică sancțiunea stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, stare sancționată cu interdiciția de 3 ani de a opera pe funcția de la DRDP Cluj. Luând în calcul că Eugen Cecan a pierdut procesul cu ANI în februarie 2018, acesta nu trebuia împuternicit pentru încă un mandat, aflându-se în perioada de interdicție valabilă până în februarie 2021. Însă o altă lege i-a permis lui Cecan să intre ”pe fereastră” înapoi în companie, el cerându-și și drepturile salariale în perioada în care fusese suspendat pentru greșelile din trecut. 

„Am fost revocat și am acționat CNAIR-ul în judecată, unde am primit o sentință definitivă și irevocabilă. Decizia a fost ilegală și abuzivă, asta spun judecătorii în 17.01.2019. Au făcut recursuri au făcut de toate. Nu mi s-a spus nici un motiv (pentru care a fost revocat n.r), dar eu am fost, știți groapa de la Cunța de pe Orăștie- Sibiu, eu am condus proiectul acela, pentru că nici un constructor nu a vrut, cu câțiva ingineri de aici și muncitori de la DRDP Cluj și probabil asta a fost motivul”, a declarat  Eugen Cecan, după ce a fost repus pe funcție.

4. PENALUL

În toamna anului trecut, Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Eugen Cecan, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare. Dosarul încă se află în camera preliminară. 

Din rechizitoriul procurorilor clujeni rezultă clar exploatarea muncitorilor angajați la CNAIR – DRDP Cluj în folosul intereselor familiei directorului Eugen Cecan. Se cunoaște și faptul că muncitorii de la Secțiile de Drumuri Naționale Maramureș și Sălaj au fost aduși la coasă sau la defrișarea pășunilor fermei de la Vultureni, care aparține familiei inculpatului Cecan Eugen, pentru a putea încasa subvențiile de la APIA Cluj, însă și muncitorii de la SDN Bistrița Năsăud au prestat activități la ferma directorului DRDP Cluj. Reprezentanții  APIA Cluj au refuzat plata subvențiilor pentru terenul agricol, în speța de față pășuni, deoarece acestea nu erau curățate de vegetația care a crescut. Potrivit anchetatorilor, cei patru muncitori au fost aduși la Vultureni, de la Rodna, județul Bistrița Năsăud, de către șeful lor, numitul Teodor Cozma, până la Dej, de unde au fost preluați de șoferul DRDP Cluj, Ioan Bucur, cu un microbuz de culoare albastră, având numărul de înmatriculare B44PHS, cu care i-a transportat până la Vultureni. Procurorii susțin că trei muncitori, respectiv Tofan, Bîrta și Avram au fost pontați prezenți la serviciu în zilele în care au lucrat la ferma directorului Cecan, din localitatea Vultureni. Al patrulea, Bâzga Dorel deși se afla în concediu de odihnă, se pare că a ales să meargă să curețe pășunile fermei directorului DRDP Cluj. Cei de la Agrointel.ro susțin că dispozițiile le dădea chiar șoferul lui Cecan, martorul Anghel Pop, care a spus tot la audieri. 

5. ACTE LOVITE DE NULITATE 

Mariana Ioniță susține că se teme că Eugen Cecan a stat ilegal pe funcția de la Cluj și toate documentele semnate de el în ultimii doi ani, de la condamnare încoace, vor fi lovite de nulitate absolută. 

„Reprezentantul legal al CNAIR S.A. are obligația de a dispune măsuri conform sancțiunii aplicate de ANI în ceea ce privește dreptul domnului Eugen Cecan de a ocupa în continuare funcția de director general regional. Un alt aspect care conferă angajatorului obligația de a lua măsuri privind exercitarea funcției izvorăște din dispozițiile art. 23, din Legea 175/2010, care prevăd posibilitatea ANI să solicite instanței contatarea nulității absolute a actelor semnate de DIRECTORUL GENERAL REGIONAL, în perioada în care se afla în situație de incompatibilitate.

O asemnea consecință ar putea avea repercursiuni EXTREM de GRAVE asupra activității Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, având în vedere faptul că în perioada 2018-2020 domnul Cecan a semnat în calitatea sa de director o serie de documente importante”, arată Mariana Ioniță în documentul adresat celor de la ANI. 

Adresa este contrasemnată și de Valentia Șerbănescu, șefa Biroului de Control Integritate din CNAIR, iar la sfârșit se cere avizul pentru ca Eugen Cecan să fie eliberat din funcție. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *