In vizor

Scandal în comuna Feleacu pornit de la doi căței. Un bărbat a fost arestat

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat de 37 de ani, cercetat în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de lovire sau alte violențe.

În fapt, în cursul zilei de 1 mai a.c., în jurul orei 18.20, echipajele de poliție au fost sesizate despre un conflict produs între trei persoane, în comuna Feleacu.

Conform cercetărilor preliminare, a reieșit că, bărbatul, în timp ce se afla în vizită la o proprietate din comuna Feleacu, a observat că exemplarul canin de talie mică al proprietarului imobilului a ieșit din curte, năpustindu-se asupra unui câine de talie mare, precum și asupra minorului, cu vârsta de 14 ani, care îl însoțea.

Ulterior, câinele de talie mare a ripostat la atac, iar bărbatul s-a manifestat agresiv.

Minorul, speriat fiind, și-a anunțat imediat părinții, iar când aceștia au ajuns la fața locului ar fi fost agresați de bărbatul de 37 de ani.

Pe numele acestuia, în temeiul probatoriului administrat, polițiștii au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul infracțiunii de lovirea sau alte violențe.

 

Ulterior, după expirarea celor 24 de ore, acesta a fost plasat sub măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

 

Exit mobile version