Din oras

Satule sa isi care copiii cu carucior cu tot in brate, mamicile din Marasti cer reamenajarea scarilor de la Expo Transilvania

Desi sunt 4 cai de acces pietonale care fac legatura dinspre parcul de la Expo Transilvania spre strada Aurel Vlaicu, nicuna dintre acestea nu este dotata cu rampa pentru persoane cu dizabilitati motorii care sa permita accesul cu caruciorul. Mamicile care utilizeaza parcul de la Expo Transilvania si care doresc sa ajunga in statia de autobuz cer primariei sa amenajeze o rampa pentru usura deplasarea micutilor spre statie. Primaria in schimb spune ca nu se pot face investitii deoarece terenul nu apartine municipalitatii si prin urmare nu se pot face investitii.

Curg si in acest an sesizarile catre administratia condusa de Emil Boc cu privire la starea deplorabila a scarilor care fac accesul spre statiile de autobuz de pe strada Aurel Vlaicu. Cele mai multe sesizari sunt din partea mamicilor care afirma ca le este dificil si peste puteri sa ajunga la mijloacele de transport in comun, pe treptele abrupte si totodata degradate din apropierea parcului de la Expo Transilvania. Anul trecut municipalitatea a realizat cateva imbunatatiri ale scarilor prin intermediul RADP,  insa nu a luat in calcul amenajarea unei rampe care sa faciliteze accesul carucioarelor.

“Domnul primar, oare s-ar putea gasi o solutie pentru mamicile din cartierul Marasti, zona Expo Transilvania care trebuie sa isi duca carucioarle in mana pana in statia de trolebuz.Eu sunt una dintre mamicile care isi ridica caruciorul cu bebelusul pe scari pentru a ajunge in statie si nu e tocmai usor. Daca se poate, ar fi bine primita o trecere de pietoni pe str. Tribunul Vladutiu, intersectie cu Teleorman”, a sesizat Anamaria pe site-ul domnuleprimar.ro.

La sutele de petitii inregistrate in ultimii zece ani, administratia locala are raspunsul pregatit. Amenajarea unei rampe de acces nu este posibila din doua motive. Unul dintre acestea e diferenta de nivel de 9,73 metri intre platforma Expo Transilvania si carosabilul strazii Aurel Vlaicu, iar din aceasta cauza  lungimea unei rampe, conform standardelor, ar trebui sa fie de 194,6 metri liniari. Al doilea motiv invocat de primarie este acela ca terenul pe care sunt amenajate scarile respective nu ii apartine, fapt pentru care o invetitie din bani publici nu este posibila.

„Primaria analizeaza posilitatea amenajarii unei rampe de acces in zona scarilor de pe strada Aurel Vlaicu. Din pacate realizarea unei rampe acolo nu este posibila din cauza faptului ca diferenta de nivel este foarte mare, carosabilul strazii A. Vlaicu fiind la 9,73 metri  fata de  platforma „Expo Transilvania”. Astfel ca,  pastrand rampa cu panta cuprinsa  intre  5-8%, aceasta  ar trebui sa se construiasca  pe o lungime de 194,6  ml pe spatiul verde, lucru inacceptabil atat  din punct de vedere tehnic, cat si al spatiilor verzi, care se afla  sub incidenta Legii nr.24/2007, OUG 114/2007 cu modificarile si completarile din OUG 195/2005  privind spatiile verzi. Investitia intr-o rampa de acces la Expo Transilvania este blocata incusiv faptul de situatia juridica a terenului. Terenul nu este al primariei, prin urmare se stie ca nu  pot face investitii  din banul public pe proprietati private sau aflate in litigiu”, au afirmat reprezentantii Primariei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version