Eveniment

Sătenii și votul. Ce i-a îndemnat pe clujenii din mediul rural să iasă la vot – VIDEO

În satele din județul Cluj, prezența la vot înainte de orele prânzului a fost în medie de 25%. Reprezentanții secțiilor de votare estimează că după-masă se vor prezenta la urne mai mulți alegători. De exemplu, în satul Suceagu din comuna Baciu, la primele ore ale dimineții au mers la vot doar cei care au fost nevoiți să ajungă și la serviciu.

„Dintr-un total de pe listele electorale permanente de 1141 de votanți, s-au prezentat până la ora actuală 151 de persoane, din care 29 pe listele electorale suplimentare”, a declarat Bianca Indrei, președintele secției de votare din Suceagu. 

Clujenii din mediul rural și-au motivat prezența la vot printr-un element comun: binele lor și al țării:

Pentru viitorul copiilor noștri, să ducă o viață mai bună ca noi că noi am dus-o mai greu un pic.

De ce este important ca lumea să meargă la vot?

Pentru ca să îi ajute pe ăia care vin după noi să ducă țara unde trebuie.

De ce ați votat și ce așteptați de la noul președinte?

În speranța unui viitor mai bun, dar din păcate din ’90 tot votăm și viitorul e din ce în ce mai frumos cu ghilimelele de rigoare. 

În județul Cluj au fost deschise, în total, 664 secții de votare, care sunt deschise până la ora 21.00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *