Eveniment

Șase bărbați s-au luat la bătaie în food-court-ul din VIVO. Au aruncat cu scaune, iar unul dintre ei avea și un cuțit

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați despre faptul ca într-un centru comercial din localitatea Florești, mai multe persoane și-au adresat injurii și amenințări cu acte de violență, aruncând totodată cu scaune unii după alții.

În urma investigațiilor continuate au fost identificați toți participanții la starea conflictuală, fiind vorba despre 6 bărbați.

Probatoriul administrat a condus la reținerea pentru 24 de ore a patru dintre ei, cu vârste cuprinse între 21 și 26 de ani, din municipiul Cluj-Napoca și Florești, cercetați pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

De asemenea, față de unul dintre aceștia sunt efectuate cercetări și cu privire la comiterea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, întrucât în timpul stării conflictuale, ar fi avut asupra lui un obiect tăietor-înțepător, pe care l-ar fi luat de pe standul unui restaurant din centrul comercial.

Cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, bărbații reținuți au fost transportați la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Bihor.

În cursul zilei de azi urmează a fi prezentați instanței, în vederea dispunerii unor noi măsuri preventive.

Cercetările au fost sprijinite de polițiști din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca.