Santierul ansamblului rezidential Platinia de pe locul fostei fabrici de bere Ursus de pe Calea Motilor polueaza vecinii cu praf. Un cititor Ziar de Cluj a remis un filmulet pe adresa redactiei cu valurile de praf care se revarsa peste casele si gradinile vecine, unde santierul nu este dotat cu plase de protectie.
“Pe santierul de pe strada Motilor unde a fost Fabrica de bere Ursus se lucreaza la demolarea fundatiei. Zilnic se produce praf in valuri prin care de obicei nu vezi nimic ca si pe o ceata deasa. Din pacate nu am fost inspirat sa filmez cand era praful mai mare si am crezut ca e doar o intamplare. Insa de 3 zile, in reprize, vin valuri de praf. Un mic exemplu am reusit sa il filmez. Am sunat la Politia Locala de unde mi s-a spus ca au mai fost plangeri, dar ca ei nu au ce sa faca pentru ca santierul este autorizat si au toate avizele necesare, dar ca au sa anunte protectia mediului. Pe partea cu strada Motilor este plasa de protectie, dar inspre partea cu strada Moldovei nu exista nicio plasa de protectie si din pacate vantul sufla tot praful pe casele si gradinile din zona. Cand s-a demolat fabrica muncitorii stropeau cu apa si cu toate ca s-au demolat cladiri de peste 10 metri inaltime, nu a fost pic de praf. Acum, insa este bataie de joc. Nu cred ca in centrul altui oras din Europa s-ar accepta asa bataie de joc”, ne-a transmis cititorul.
Pe locul fostei fabrici de bere Ursus, demolata in 2013, se va edifica pana in septembrie 2016 ansamblul rezidential Platinia, proiectul omului de afaceri Vasile Puscas. Ansamblul va avea 320 de apartamente, un shopping mall de 13.000 de metri patrati pe primele doua niveluri si o parcare subterana. Suprafata totala construita va fi de 55.000 de metri patrati, iar investitia se ridica la 25 de milioane de euro.
Sursa foto: voceatransilvaniei.ro