Se împlinesc, în curând, doi ani de când Alexandru Cordoș, fost senator și traseist, cu nevastă șpăgară, care lua mită în numele funcției soțului, a fost numit interimar la șefia PSD Cluj, la sugestia lui Vasile Dîncu, dornic de o slugă aplecată, pe care să o biciuiască cum poftește.
Îmi amintesc și acum momentul în care, fiind eu președinte al PSD Cluj, la una dintre primele mele ședințe din această calitate, l-am văzut pe Cordoș șobolănindu-se, umil, pe lângă un perete. Era atunci un om cu care nimeni nu voia să dea mâna, iar eu am ales, totuși, să o fac. Puteți să o numiți naivitate, eu o numesc încredere în oameni, chiar dacă, așa cum viața ne-a arătat, limbricii relegitimați tot otrepe rămân. Tot pofticioase de preamăriri sunt, uitând nimicnicia în care caracterul lor mărunt i-a dus la un moment dat.
Asta a fost dintotdeauna problema PSD: că și-a distrus toți președinții, dar a permis întotdeauna reevaluarea baronilor corupți.
E greu de crezut că un tip pasional ca Alexa poate vorbi, despărțit de umori și subiectivisme, despre PSD Cluj. Mereu mi s-a rupt despre ceea ce credeți, eu scriu și îmi exprim opiniile pentru că voi sunteți curioși să aflați ce gândesc. Și chiar sunt despărțit de orice subiectivism în cazul PSD Cluj. Căci ultimii doi ani au fost oglinda firii lui Cordoș: niște ani terni, lipsiți de testicole, lipsiți de testosteron, niște ani nu ca o coloană vertebrală, ci ca măduva din ea, pe care o ungi pe pită și-ți vezi de drum.
Cei doi ani de președinție ai filialei PSD Cluj, cu Cordoș la conducere, au fost încă o demonstrație a faptului că Alexa a avut dreptate când a spus că penalii, secretarele curve, sinecuriștii și leneșii trebuie stârpiți din filiala clujeană. Când am fost președinte, am eliminat o bună parte din ei. După plecarea mea, toate scursurile au revenit mai dihai. Ba, câte unii, au și funcții importante pe la București.
Alexandru Cordoș este atât de bou încât nu numai că nu a înțeles ce șansă i-a oferit Viața unui bleg ca el, aducându-l înapoi în lumea politică, după ce DNA i-a arestat nevasta pentru mită, dar nu a știut folosi nici șansa pe care Marcel Ciolacu i-a acordat-o fără să-i pese prea mult de ce a fost el înainte, cu condiția de a demonstra.
Bă, cât de prost, leneș și incompetent să fii, să ai protecția lui Dîncu, girul lui Ciolacu și să nu faci nimic?!
Dacă am învățat ceva, în ultimii doi ani, despre președintele PSD, unde încă sunt membru mândru, și care e și președintele meu, în ciuda episoadelor trecute, este că acesta este un tip ultrapragmatic, stăruitor în pragmatismul lui și care nu are nici o treabă cu poezia politică. E concentrat pe chestii concrete, sfaturi și realizări practice și nu pe povești cu pești.
Dacă vi se pare că metafora de mai sus insinuează că Ciolacu e un prost needucat, o să vă relatez odată o discuție pe care am avut-o cu el despre Constantin cel Mare.
Până atunci, lucrurile sunt foarte simple – Cordoș trebuia să ”livreze”: să întărească relația cu primarii, pe care el crede că îi controlează, dar care-l înjură; să facă opoziție la adresa lui Emil Boc și a lui Tișe, dar nu punându-și consilierii locali și județeni să o facă, ci pe persoană fizică, așa cum face un lider adevărat, să se ia la trântă dând un exemplu personal; să creeze probleme baronilor pedeliști din județ. Avea și timpul necesar, căci pe COVID, iarba nu a crescut, dar pământul putea fi însămânțat.
Atât de prost a fost Cordoș, că nu și-a dat seama nici de faptul că Ciolacu va reveni cu forțe senzaționale la butoanele țării. Măcar să-și fi creat prostul de Cordoș premisele unei relații corecte cu Ciolacu.
Când însă îți ”filtrează” domn’ Profesor Dîncu relația cu președintele partidului, când tu ești șef de filială, vă dați seama ce a ieșit. Într-o singură secundă, între privirea scrutătoare și perversă a lui Ciolacu și privirea umedă și slugarnică a lui Cordoș, a avut loc o ”extorsiune” care s-a soldat pentru Ciolacu cu o concluzie rapidă: Cordoș e papagal. Și pentru Cordoș, o sentință: rămân un sclav.
M-am tot gândit mult la Cordoș în zilele acestea și nu-mi dau seama cine e mai vinovat pentru starea și mai proastă în care se află PSD la Cluj: Dîncu sau el?
Primul vinovat ar putea fi chiar Dîncu – e mai comod să gândești așa. Și în bună măsură e.
Dar ce te-a împiedicat pe tine, Cordoșe, să muncești, să organizezi, să repari, să faci opoziție, să fii în Kiseleff cu băieții mari din PSD, să legi alianțe și să te impui?
Imaginea impotenței politice a lui Cordoș a fost oglindită într-o vineri seara (da, recent), când boul casei a invitat presa la o conferință ”intempestivă”, a doua zi, sâmbătă, la partid, ignorând faptul că e prea seară, că e prea sfârșit de săptămână și că, dacă nu ai de zis ceva cu adevărat important, nici unui ziarist nu-i va părea interesant să vină sâmbătă să îți asculte inepțiile (poate doar pișcotarilor presei locale). Și numai inepții a scos pe gură.
Dacă știam că își dă demisia, jur că îmi trimiteam și eu colegii, să asiste la penibilul moment. Dar gândaci ca și Cordoș nu-și dau demisia, insistă la firimituri până în ultima secundă. Chiar dacă, garantez, Cordoș știe că Marcel Ciolacu este nemulțumit de activitatea lui și știe că acesta i-a sugerat o demisie liniștitoare și izbăvitoare.
Ce va fi cu acest bătănău de Cordoș, nu-mi dau seama. Protectorul său, Vasile Dîncu, nu-l mai poate ajuta – că Ciolacu este decis să îl schimbe. Protectorul său, Vasile Dîncu, nu îl mai poate ajuta – pentru că tocmai complotează împotriva lui Ciolacu, prin interpuși, în bucătăria lui Gabi Firea și Pandele.
E mort și nu știe că e mort.
În calitatea mea de membru stăruitor al PSD, sunt însă îngrijorat de viitor. După țâșpe mii de ani de interimat, este foarte posibil ca Ciolacu să propună alegeri județene care să confirme, cum ar veni, un președinte acceptat de toată pesedimea din județ.
Dar câtă pesedime încartiruită în partid mai are acest județ?
Aceleași babe obosite, aceiași ”membri” ”activi”, aceiași primari ”implicați” care ar face orice să le fie lor bine, dar nu partidului, aceeași mocirlă.
Nu am eu căderea să-i dau sfaturi lui Marcel Ciolacu, îl pot doar face să-mi citească opiniile. O să sune ciudat din gura mea, dar exact acum nu este momentul pentru alegeri județene. Pentru că ele ar statua aceeași cloacă metrizată de Dîncu și influențată de Rus. Aceiași gnomi, târâtori de mici salarii în sinecură, de mici șpăgi, cărora nu le-ar păsa, încă o dată, de partid.
Acum e nevoie de cineva din PSD Cluj (hahahaha, stați liniștiți, nu pe mine mă propun, ca Danileț), care să fie incontestabil suporter al PSD, al stângii, recunoscut de partid și cu puțin tupeu.
E treaba lui Ciolacu să-l identifice. El există la Cluj.
Ca în deșert, aidoma lui Moise, PSD Cluj și-a tot mutat șatra, neînțelegând ce i se cere. Filialei PSD Cluj i se cere să existe.
Când va înțelege asta, va scăpa din deșert. Până nu, va dăinui în ratare.
De aceea, prin acest text, vreau să pun povara alegerii pe Marcel Ciolacu.
Barcelona României, Clujul, orașul cel mai bogat din România (fără București), orașul deținut de 20 de ani de Boc are un ic: și-a dezvoltat un nou orizont de așteptare, mult diferit de așteptările comuniste ale lui Boc, iar acesta vrea să se ”pensioneze”.
S-a anunțat deja în interiorul partidului.
O decizie corectă din partea lui Ciolacu, în ceea ce privește PSD Cluj, ar putea aduce succesul PSD pe următorii 10 ani – nu la Cotroceni, ci în general.
O decizie pragmatică a lui Ciolacu în ceea ce privește PSD Cluj ar putea aduce, în sfârșit, restului filialelor câștigătoare din PSD, bucuria de a nu-și mai vedea aneantizat propriul succes prin ratarea de forță demografică a Clujului. Când PSD câștigă și Clujul pierde, prin ratarea forței demografice a Clujului, practic se anulează forța (numerică, procentuală) a două municipii de calibru și a șase municipii ca Slobozia.
La asta trebuie să se gândească Marcel Ciolacu.
Dîncu și Rus l-au mințit pe Năstase, pe Geoană, pe Ponta, pe Dragnea și, parțial, chiar și pe el. Lângă Dîncu și Rus, nici un președinte PSD n-a crescut, măcar la asta să mă refer când vorbesc despre instinctul de supraviețuire al lui Ciolacu.
Marcel Ciolacu are și varianta să se auto-omoare. Nu e chiar sinucidere politică. La sinucidere e cu depresie. Când îți tai craca de sub picioare, e prostie. Ori Ciolacu nu e prost. PSD nu e prost. Și cineva, cu putere de decizie, trebuie să oprească prostia PSD Cluj.
În 2024, Clujul se poate câștiga. Greu, dar așa a fost și cu Funar în 2004.
Trebuie să muncești și să speri și să profiți de micul termopan de oportunitate, ca să înțelegi că cine câștigă Clujul în 2024 îl va controla până în 2040. Cine va controla Clujul în 2024 va controla România.
Sar calul?
Sar calul când spun că Clujul este Barcelona României?
Ce e Catalonia pentru Spania? Vă rog să vedeți așa lucrurile.
Ca și Catalonia, Clujul are o bancă în zonă, Banca Transilvania, la fel de puternică ca și Caixa Bank.
Ca și Catalonia, ca și în Barcelona, Clujul știe sigur că poate influența toate alegerile prezidențiale, lucru pe care deja l-a făcut. Încă de la Constantinescu citire.
Când Cataloniei nu-i place ceva, ca și Clujului, votează împotrivă. Nu înseamnă că, întotdeauna, Catalonia, ca și Transilvania, are dreptate.
Interesant să vezi că opoziția unei țări se naște în alt oraș ca și declarație de intenție. Dar e interesant să vezi și că statul spaniol când ”se enervează” într-o zi și, în spiritul statului (care nu e neaparat inteligent, dar poate fi extrem de opresiv), îi arestează pe liderii catalunezi.
Tot strategia romană e corectă: omoară liderul, omori mișcarea.
Clujul joacă cărți mari, dar nu înțelege forța Capitalei. Și Capitala nu înțelege forța Clujului, un paradox paradoxal.
S-a născut omul care să trefileze paradoxul?
Nu știm.
Finalul jocului ar trebui să ne aducă o Românie.
Și-o mai dorește cineva?