E trecut de ora 11 si doua dube intra in curtea Centrului Social de Urgenta din Pata Rat. Una este a Politiei Locale, urmata de una albastra, a Directiei de Asistenta Sociala. Au fost si ieri, tot cu alimente, de la Primarie. Rampa s-a inchis vineri, iar de atunci a murit si singura sursa de venit a romilor din zona. Gunoiul pretios al clujenilor este dus la Alba, nu mai este nimic de reciclat. Si daca nu mai este gunoi, nu mai este nici paine pentru majoritatea romilor din Pata Rat.
Dubele se opresc in spate, langa un cort improvizat sub care se pun rapid doua mese, banci. Se incropeste un adevarat birou in aer liber, mai ales ca intr-o clipa se monteaza si o imprimanta la umbra cortului.
“Tu stii ceva de ora doua? Am ajuns deja, am anuntat liderii sa cheme oamenii. Incepem imparteala, doar nu stam in caldura pana la doua”, spuna una dintre functionare.
Iar lumea incepe sa se adune. Sunt 720 de portii de mancare in cele doua dube. Paine, salam, o conserva si un corn cu ciocolata. O solutie de criza si doar temporara. Legea cantinei sociale permite asigurarea acestor portii de mancare timp de sapte zile, in conditii de urgenta majora. Dupa cele sapte zile romii raman din nou cu foamea in gat.
Intre timp pe masa apar borderouri, declaratii tipizate. Doar cei cu acte primesc mancare. Vin cu buletinul si semneaza de primire.
“Lacatus Trandafir! Este? Cum te cheama? Cati copii ai? Ieri ai primit patru? Patru portii!”, spune femeia care conduce “operatiunea”.
Alte doua bifeaza pe o lista, completeaza declaratia si o dau la semnat, iar un al treilea din echipa copiaza actele de identitate.
Oamenii stau in afara cortului, in soare, si sunt linistiti din cand in cand de lideri: “Taceti, ma! Crapa-v-ar matele! Daca nu taceti nu se pot intelege oamenii astia aici si nu primiti nimic!”, ameninta domnul Nicu, unul dintre lideri de sub o palarie jucausa, de dama, cu o funda mare.
Sunt putine sanse sa le crape matele, dupa inchiderea rampei multi dintre ei au reusit greu sau deloc sa puna o paine pe masa.
“Macar cand mergeam pe rampa faceam 10-20 de lei pe zi, aveam o paine. Acum nu stiu ce o sa facem, ca nu se vor angaja toti. N-avem scoala, multi nu au nici acte”, spune una dintre femei.
“Mergem la bidoane (tomberoane – n.red.) in Marasti. 150 de oameni, asta este”, ii raspunde unul dintre barbati.
Copiii alearga de colo-colo si se uita curiosi la functionarele care se sterg tacticos pe maini cu servetele umede in biroul improvizat.
“Nu va mai jucati in buda!”, striga la ei unul dintre barbati si scoate trei carliontati din toaleta ecologica din curtea Centrului.
Imparteala merge destul de repede, dar mereu vin altii, asa ca gramada de oameni nu se termina. Femei cu copii mici in brate, oameni cu parul alb sau vlajgani, toti stau pentru pomana Primariei.
“Sase portii! Sa traiasca nasu’ mare!”, glumeste functionara care coordoneaza imparteala.
In total Lacramioara, la cei 44 de ani pe care i-a trait pe rampa de la Pata Rat, are 9 copii, dar 3 dintre ei sunt deja asezati la casele lor. Cel mai mic ar doi ani si jumatate, iar cea mai mare 14 ani. Isi doreste un job, asa cum a auzit ca se spune mai nou, si isi da numarul de telefon (0758620836).
“Orice as lucra, cum am lucrat cu gunoaiele…Dar nu am scoala, doar ceva unde nu trebuie scoala, o femeie la curatenie, ceva…”, spune femeia.
Denis, unul dintre copilasi, cauta de zor in pungile albastre din mainile maica-sii. A vazut el ca este si un corn cu ciocolata acolo. E doar o mogaldeata de copil, dar ia doua pungi in spinare, parca s-o zoreasca pe maica-sa spre casa.
“Mie mi-a si ars casa, toata lumea stie. Am ramas cu hainele pe noi. S-a intamplat intr-o noapte, ori de la soba, ori de la curent. Ne-a fost foarte greu, nu stiu ce ma fac dupa ce incepe scoala”, spune Lacramioara, care are doar alocatiile copiilor drept venit.
“Ce ne facem? Mergem in oras si dam in cap la oameni si furam!”, se baga in discutie o tanara.
“Taci, tu! Esti nebuna? Cum sa facem asta? Ne angajam la Iulius Mall”, spune alta.
“Asa de usor vorbiti voi de angajare”, spune deznadajduita o alta femeie. Ieri a umblat toata ziua, povesteste ea, dupa un loc de munca prin oras. Tot ce a primit a fost o amenda de la CTP pentru ca a circulat fara bilet.
“100 de lei. Ma tem ca o sa-mi ia din alocatia copiilor, care oricum e 210 lei”, spune ea.
Prima duba, cea a Politiei Locale, s-a golit. Pe strada pe care inainte carau sacii imensi de plasticuri adunate de pe rampa sunt tot mai multi care cara plasele albastre cu cele doua franzele, conserva de fasole, salamul si cornul cu ciocolata. Inca cinci zile.
