Sport

Sabău, la 30 de ani de la debutul în Divizia A, în tricoul lui „U” Cluj: "Nicolae Szoboszlay m-a învăţat să fiu profesionist"

Fostul internaţional Ioan Ovidiu Sabău, component al Generaţiei de Aur din fotbalul românesc, aniversează anul acesta 30 de ani de la debutul în Divizia A, în tricoul Universităţii Cluj. Atunci când vorbeşte de debutul în prima divizie Sabău ţine să îi transmită mai întâi recunoştinţă unui om care a avut un rol covârşitor în formarea lui ca fotbalist şi în privinţa caracterului.

„Ca să ajung să debutez în prima ligă am trecut ‘prin mâinile’ unui om foarte competent si serios, care a avut grijă de mine în toate privinţele: școală, mâncare, sfaturi, dar m-a antrenat şi foarte bine. M-a învățat ce înseamnă să fii fotbalist profesionist. Acest om se numește Szoboszlay Nicolae”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău pentru CJSport.ro.

“Am trăit debutul cu foarte mari emoții, dar în același timp cu multă satisfacție, deoarece încet, încet, toate sacrificiile, munca şi eforturile erau răsplătite. Un alt lucru important era că îi făceam pe părinții mei fericiți, deoarece au avut încredere în mine şi au făcut mari eforturi financiare”, a continuat Sabău.

Fostul internaţional a menţionat că şi Remus Vlad, cel care l-a propulsat practic în prima echipă a Universităţii, a avut un rol foarte important în parcursul său.

“Țin să-i multumesc omului şi antrenorului Remus Vlad care m-a ajutat foarte mult şi de care mă leagă poate cele mai emoționante momente din cariera mea de jucător. Mult respect”, a transmis Sabău.

A debutat în martie ’86
Sabău a debutat în prima echipă a lui “U” în 1985, însă în Divizia A avea să debuteze, tot alături de formaţia clujeană, în 1986. Peste câteva zile se împlinesc exact 30 de ani de la acel moment. Primul meci al lui Sabău în Divizia A s-a petreceut pe 8 martie 1986, într-un meci Rapid Bucureşti – Universitatea Cluj, încheiat cu scorul de 1-0 pentru gazde, potrivit site-ului de statistică romanicansoccer.ro. Interesant este că Sabău a debutat în prima divizie chiar împotriva echipei cu care avea să cucerească două titluri de campion al României. Formaţia clujeană încheia sezonul 1985-1986 pe locul 7. Până la finalul returului Sabău avea să strângă 8 prezenţe în A pentru “U”, reuşind un gol. Sabău a mai jucat un sezon la „U” şi în turul sezonului 1987-1988, după care s-a transferat la ASA Târgu-Mureş, cu ocazia stagiului militar.

“Am înscris un super gol”
Când vine vorba de cele mai frumoase amintiri în tricoul alb-negru, Sabău îşi aduce aminte două momente: “Au fost două: prima, meciul cu Dinamo în cupă la Alba-Iulia, iar a doua U-Petrolul, meci în care am înscris un super gol de pe la vreo 25 m”.

Produs al lui „U”

De loc din Valea Florilor, judeţul Cluj, Sabău s-a format la grupele de juniori ale Universităţii Cluj, fiind remarcat de antrenorul Alexa Uifăleanu, după care a lucrat cu Nicolae Szoboszlay. A fost promovat la prima echipă de Remus Vlad și a debutat la “U” în 1985, în B, însă debutul în “A” s-a petrecut în martie 1986. S-a despărțit de Universitatea în 1988, când  a evoluat pe perioada stagiului militar la ASA Târgu-Mureș, după care a fost transferat de Dinamo. Sabău este singurul produs al Universității Cluj din „Generația de Aur”. După o carieră de succes în tricoul naționalei, cu care a participat la Mondialul din 1990 și la Europeanul din 1996, respectiv la Dinamo, Fayenord, Brescia și Rapid, Sabău a revenit la „U” în anul 2000, pentru a salva echipa de la desfiinţare, implicându-se în activitatea acesteia ca antrenor-jucător, dar asumându-şi şi atribuţii administrative. Lucrurile nu au funcţionat cum a sperat iar după câteva luni s-a întors la Rapid, reuşind să câştige în 2003 un nou titlu de campion ca jucător. În 2003 şi-a început şi cariera de antrenor, ultima echipă pregătită fiind ASA Târgu-Mureş, până în primăvara lui 2014.

Sugestia lui Sabău pentru situaţia actuală a clubului

Ioan Ovidiu Sabău, probabil cel mai valoros produs al Universităţii Cluj, cel puţin din ultimii 40 de ani, crede că soluţia pentru depăşirea situaţiei dificile prin care trece formaţia este reconstrucţia clubului „de la zero”, fondarea unei societăţi pe acţiuni, susţinută de investitori privaţi, dar girată şi supervizată de autorităţile locale. El crede că aşa cum cluburi importante, precum AC Milan, Juventus sau Napoli şi-au asumat reconstrucţia din temelii şi Universitatea ar putea proceda la fel, iar asigurarea transparenţei ar avea şanse mai mari să atragă şi investitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *