
Primarul Emil Boc a anunțat că au fost depuse 10 oferte (unde se ascund constructorii când e voba de proiectul Centurii (!sic)) pentru construcția noii școli din Bună Ziua, iar lucrările ar trebui să fie finalizate în doi ani de la semnarea contractului.
Valoarea proiectului este de 30 de milioane de euro și este suportată exclusiv de la bugetul local. Asta înseamnă că Boc nu va mai putea să declare că Guvernul stabilește când se face proiectul, cum e de exemplu la Centura Metropolitană.

„Municipiul Cluj-Napoca continuă investițiile în educație prin proiectul „Dezvoltare infrastructură educațională a învățământului primar și gimnazial în cartierul Bună Ziua”, cu o valoare totală de 30,1 milioane euro – incluzând și valoarea exproprierilor, sală de sport, zonă de parcare, sisteme de eficiență energetică. Finanțarea este asigurată integral de la bugetul local”, potrivit postării de pe pagina de Facebook a primarului.
Cel mai important espect și care trebuie evidențiat este că: Termenul de finalizare a proiectului este de 24 de luni de la adjudecarea licitației și semnarea contractului.
Adică taman bine pentru alegerile locale din 2028.
Despre proiect:
– capacitate școală: 642 elevi;
– 27 săli de clasă și 4 laboratoare cu anexe;
– Sală de sport cu vestiare și depozit echipamente;
– Spații verzi amenajate și locuri de joacă;
– Sală de lectură, sală de mese, spații administrative și didactice;
– Cabinete medicale: stomatologic, logopedic/psihologic și medical;
– Parcare subterană cu 30 de locuri auto (inclusiv pentru persoane cu dizabilități) și 60 de locuri pentru biciclete.
Acum vom vedea cine va fi la tăierea de panglică, tot Boc, sau, așa cum se zvonește prin târg, un alt penelist, dacă edilul Clujului pleacă spre un post călduț în Capitală.