Am fost invitat de jurnalistul Liviu Alexa să scriu o serie de articole care, în contextul candidaturii oraşului Cluj-Napoca la statutul de Capitală Culturală Europeană (şi a faptului că este deja Capitala Europeană a Tineretului), pot contribui oarecum la emanciparea comunităţii clujene prin cunoaştere, într-un demers de tip Sapere Aude! (Îndrăzneşte să Cunoşti!). Am acceptat cu plăcere această invitaţie, deoarece, atunci când am scris lucrarea despre „Psihologia românilor” (care va apărea luna aceasta la editura Polirom) am scris-o cu acelaşi gând bun, de a ajuta la emanciparea noastră ca ţară, pentru a ne folosim mai bine potenţialul pe care îl avem şi pentru a avea o mai bună prezenţa internaţională.
1. Pentru mine ca psiholog este frustrant să văd, spre exemplu, că potenţialul nostru intelectual şi de creativitate este irosit de lipsa unor instituţii sociale moderne care să-l valorifice şi, ştiind ce potenţial avem, m-am cam săturat să văd România mereu în coada clasamentelor internaţionale (la aspectele pozitive). Aşadar, iubind oraşul Cluj-Napoca aşa cum iubesc şi ţara, sper ca această serie de articole să ne ajute cumva în redesenarea instituţiilor sociale şi a cooperării dintre noi, contribuind poate, în limitele inerente, la o schimbare psiho-culturală în Cluj-Napoca, cu potenţial de diseminare în ţară. Cluj-Napoca devine tot mai mult un oraş cosmopolit, astfel că înţelegerea mediului psiho-cultural, definit de psihologia interculturală/transculturală, este absolut necesară pentru o bună cooperare între oameni cu fundamente psiho-culturale diferite. Aşadar, în această serie de articole voi utiliza informaţii din lucrarea legată de „psihologia românilor” [David (2015/sub tipar). Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor. Editura Polirom], informaţii care la rândul lor sunt bazate pe modelul psiho-cultural al psihologului olandez Geert Hofstede. Dimensiunile psiho-culturale pe care le voia analiza se aplică la nivel de ţară/cultură/societate, dar şi la nivelul organizaţiilor dintr-o ţară (ex. companii, universităţi, alte organizaţii etc.).
2. Analiza psiho-culturală. Revenind la acest articol, după ce în primul articol din serie am discutat despre Putereîn al doilea despre Evitarea Incertitudinii şi Indulgenţă, acum voi discuta despre Colectivism/Individualism, Feminitate/Masculinitate şi Orientarea pe Termen Scurt/Orientarea pe Termen Lung, în termenii modelului psihocultural al psihologului olandez Geert Hofstede. Am grupat în articolul de faţă aceste trei dimensiuni psiho-culturale deoarece sunt inter-relaţionate mai puternic.,
2.1. Despre Colectivism/Individualism (vezi pentru detalii Hofstede şi colab. (2010). Cultures and Organizations: Software of the Mind. Revised and Expanded 3rd Edition. New York: McGraw-Hill, USA). Unele ţări/culturi au un profil psiho-cultural caracterizat de colectivism. Într-o ţară/cultură colectivistă indivizii au scopurile şi dorinţele personale determinate de colectivitatea (dincolo de relaţiile familiale) din care fac parte; aceşti indivizi se definesc în termeni de „noi”. Într-o ţară/cultură individualistă scopurile şi dorinţele personale sunt autonome şi emancipative; într-o astfel de cultură se promovează independenţa, unicitatea şi dorinţa de a fi diferit, indivizii definindu-se în termeni de „eu” (în relaţia însă cu familia). Termenul de individualism nu trebuie confundat cu sensul său de simţ comun, şi anume egoist, ci se referă la independenţă/autonomie; cercetările psihologice arată că ţările/culturile individualiste sunt cele care creează cele mai puternice şi generoase comunităţi, prin solidarizarea voluntară a indivizilor independenţi/autonomi. Ţările/culturile colectiviste creează mai ales colective, în care indivizii sunt legaţi între ei prin reţele sociale (dincolo de cea familială) care previn atât ieşirea în faţă fără acordul colectivului, cât şi individualizare/autonomia din reţeaua colectivistă; „captivitatea” individului în reţeaua colectivistă are însă şi beneficii psihologice, spre exemplu, prin faptul că acesta poate beneficia mai uşor în perioade de stres de suportul social oferit de reţeaua colectivistă.
Pe o scală între 0 la 100 (0-50 colectivism; 50-100 individualism/autonomie), România are un indice estimat de 30 (ceea ce înseamnă o cultură colectivistă); alte ţări cu influenţă internaţională arată astfel: China – 20; Franţa – 71; Danemarca – 74; Germania – 67; Japonia – 46; Marea Britanie – 89; Olanda – 80; Rusia – 39 şi SUA – 91. Dintre ţările/culturile Uniunii Europene doar Bulgaria (30), Grecia (35), Portugalia (27) şi România au un profil colectivist [după Hofstede şi colab. (2010). Cultures and Organizations: Software of the Mind. Revised and Expanded 3rd Edition. New York: McGraw-Hill, USA].
2.2. Despre Feminitate/Masculinitate (vezi pentru detalii Hofstede şi colab. (2010). Cultures and Organizations: Software of the Mind. Revised and Expanded 3rd Edition. New York: McGraw-Hill, USA). Unele ţări/culturi au un profil psiho-cultural caracterizat de masculinitate. Într-o ţară/cultură masculină indivizii sunt mai direcţi, activi şi asertivi în formularea şi atingerea scopurilor şi dorinţele personale, pe un fond crescut de competitivitate. Într-o ţară/cultură feminină accentul se pune pe exprimarea indirectă şi cu modestie a scopurilor/dorinţelor personale, pentru a evita conflictele şi competiţia. De obicei, masculinitatea este asociată cu caracterul individualist/autonom.
Pe o scală între 0 la 100 (0-50 feminitate, 50-100 masculinitate), România are un indice estimat de 42 (ceea ce înseamnă o cultură feminină, fără a avea însă un scor foarte ridicat de feminitate); alte ţări cu influenţă internaţională arată astfel: China – 66; Franţa – 43; Danemarca – 16; Germania – 66; Japonia – 95; Marea Britanie – 66; Olanda – 14; Rusia – 36 şi SUA – 62. Dintre ţările/culturile Uniunii Europene doar Bulgaria (30), Grecia (35), Portugalia (27) şi România au un profil colectivist [după Hofstede şi colab. (2010). Cultures and Organizations: Software of the Mind. Revised and Expanded 3rd Edition. New York: McGraw-Hill, USA].
2.3. Despre Orientarea pe Termen Scurt/Orientarea pe Termen Lung (vezi pentru detalii Hofstede şi colab. (2010). Cultures and Organizations: Software of the Mind. Revised and Expanded 3rd Edition. New York: McGraw-Hill, USA). Unele ţări/culturi au un profil psiho-cultural caracterizat de orientarea pe termen lung. Într-o ţară/cultură orientată pe termen lung, indivizii investesc pragmatic în prezent, uneori chiar cu sacrificii în prezent, cu ideea unor beneficii în viitor. Într-o ţară/cultură orientată pe termen scurt, indivizii investesc în trecut şi prezent: valorizează trecutul şi urmăresc beneficii în prezent. Caracterul pragmatic nu trebuie confundat aici cu cel practic; caracterul practic duce mai ales la orientarea pe termen scurt (obţinerea beneficiilor în prezent).
Pe o scală între 0 la 100 (0-50 orientare pe termen scurt, 50-100 orientare pe termen lung), România are un indice estimat de 52 (ceea ce înseamnă o orientare pe termen lung, fără însă ca aceasta să fie una puternică); alte ţări cu influenţă internaţională arată astfel: China – 87; Franţa – 63; Danemarca – 35; Germania – 83; Japonia – 88; Marea Britanie – 51; Olanda – 67; Rusia – 81 şi SUA – 26. [după Hofstede şi colab. (2010). Cultures and Organizations: Software of the Mind. Revised and Expanded 3rd Edition. New York: McGraw-Hill, USA].
3. Concluzii. Aceste caracteristici psiho-culturale ale românilor ne definesc ca o cultură colectivistă, feminină şi cu orientare pe termen lung. Trebuie însă observat că la români nici feminitatea nici orientarea pe termen lung nu sunt puternice, ceea ce poate genera adesea o stare de incertitudine sau de diversitate, care disipează, sub aspectul acestor dimensiuni, posibilitatea unui model psiho-cultural ideal unificator.
4. Implicaţii. Aşa cum am mai spus, aceste dimensiuni psiho-culturale nu sunt bune sau rele în sine, ci devin aşa în funcţie de context şi/sau de modelul psiho-cultural ideal pe care vrem să-l asumăm.
În ceea ce priveşte colectivismul, este clar că în Uniunea Europeană doar România, Bulgaria, Grecia şi Portugalia au acest profil, celelalte ţări/culturi fiind individualiste/autonome. Putem să ne integrăm bine cu acest profil în Uniunea Europeană, astfel încât să fim un membru activ, care beneficiază de resursele europene, nu unul pasiv care este asistat sau periferic? Eu, sincer şi direct spus, cred că nu. Alţi colegi pot crede că da. Dar este sarcina celor care cred că da să ne arate cum putem excela cu un profil colectivist într-un mediu european-nord american care are dominant un profil psiho-cultural individualist/autonom. În plus, cercetările recente arată că tinerii români au deja un profil tot mai individualist/autonom, astfel încât trecerea de la profilul colectivism la cel individualist/autonom este în progres, progresul fiind puternic stimulat şi de infuzia de capital economic prin fondurile structurale europene.
În ceea ce priveşte profilul feminin, acesta se înscrie pe linia ţărilor nordice (ex. Danemarca, Olanda), dar la noi este mai scăzut, fiind similar cu al Franţei, şi este diferit de SUA şi UK care au un profil masculin. Această dimensiune psiho-culturală nu pare să fie un impediment în integrarea noastră în spaţiul vestic.
In ceea ce priveşte orientarea, România are o orientarea pe termen lung, dar aceasta este foarte scăzută (dar similară cu UK). Cred însă că aici este bine să ne definim mai bine proiecţia psiho-culturală ideală, astfel încât să fim mai clar orientaţi, nu să rămânem neorientaţi sau orientaţi prea divers. La resursele pe care le are UK îşi poate permite neprioritizarea lor şi orientarea diversificată; nu cred că acest lucru ţi-l poate asuma acum şi România.