Din oras

S-a modificat Legea Dialogului Social: ITM Cluj începe controalele la angajatori

Urmare a modificărilor aduse Legii Dialogului Social, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj atrage atenția angajatorilor că iniţierea negocierii colective salariale este obligatorie.

Guvernul s-a prefăcut că moare de grija salariaților din “privat” și a introdus obligaţia angajatorilor de a iniţia negocieri colective salariale, indiferent de numărul angajaţilor, pentru a pune în aplicare OUG 79/2017, prin care sunt transferate contribuţiile sociale de la angajator la angajat. În opinia Guvernului, aceste negocieri au ca scop mărirea de către angajator a salariilor, deși se recunoaște că mai mult decât obligaţia de a iniţia negocieri colective salariale (inclusiv angajatorii care au mai puţin de 21 de angajaţi, precum şi angajatorii care au contracte colective de muncă în vigoare), altceva nu se poate face prin lege. Dacă angajatorul vrea, mărește salariile, dacă nu, nu. Unica obligație este aceea de a se așeza la masa negocierilor. Reprezentanţii federaţiilor sindicale pot sta alături de reprezentanţii salariaţilor la masa negocierilor cu angajatorii.

Cu toate acestea, cei de la ITM sunt obligați să-și facă datoria: să inițieze controalele:

“Indiferent dacă, în unitatea în care urmeză iniţierea negocierilor, există sau nu sindicat afiliat la o federaţie/confederaţie reprezentativă la sectorul de activitate, la negocierea contractelor, acordurilor colective de muncă, actelor adiţionale, pot participa şi reprezentanţi ai federaţiei/confederaţiei sindicale alături de reprezentanţii salariaţilor, cu acordul acestora. Acţiunile de control ale Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj în perioada care urmează, în ceea ce priveşte aplicarea corectă a noilor modificări legislative  menţionate anterior, se vor axa pe  informare, prevenire şi modul de completare şi transmitere în registrul general de evidenţă a salariaţilor a elementelor raportului de muncă (salariul), ca urmare a transferului contribuţiilor sociale obligatorii de la angajator la angajat”, transmite ITM Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version