La întrebarea celor denumiți “intelectuali în politică”: ”De ce de la noi cereți atât de mult și de la mafioți nu? De ce noi trebuie să avem standardele atât de ridicate, iar mafioții nu au deloc? De ce nouă nu ni se iartă nici cel mai mic derapaj, iar mafioților li se iartă practic orice?”,
s-a dat un răspuns de genul:
„Zgonea îmi vinde o sticlă de coniac Unirea pe a cărei etichetă scrie coniac Unirea, intelectualii îmi vând o sticlă de Chivas Royal. Cel puțin așa au scris pe etichetă: Chivas Royal. Dacă nu e Chivas Royal, să scrie ce e. Dacă e coniac Unirea să scrie pe etichetă coniac Unirea. Nimeni nu te oprește să vinzi coniac Unirea, dar nu avea pretenția să ne mințim și să ne prefacem că ceea ce tocmai am băut e Chivas Royal. E coniac Unirea și așa trebuie să scrie și pe etichetă. Scoți eticheta cu Chivas și o pui p-aia cu Unirea. E simplu. E moral. Altfel ar fi înșelăciune.”
Sunt de acord cu principiile enunțate mai sus. Cu amendamentul că, imediat ce un definit „intelectual” pe etichetă se amestecă în politică, i se aplică eticheta „otravă” imediat. În primul rând de către propaganda adversarului (foarte bine pusă la punct și extrem de eficientă). Care propagandă este preluată și diversificată rapid de către cei care stau pe margine, nici ei în majoritate mai cinstiți în ceea ce privește „eticheta” pe care și-o lipesc pe frunte. Unii sunt în mod simplu frustrați, nu ai ce să le reproșezi – s-ar vrea și intelectuali, și implicați în politică, dar le lipsește capacitatea de implicare. Ori din lene, ori din frică să nu intre în același tip de malaxor pe care-l practică. Oricum ei sunt cei mai grozavi în locul celorlalți, “dacă ar fi în locul”, “ar face, ar drege”. În fond sunt cei care îi cunosc personal pe cei pe care-i crtică și le dau sfaturi: le dădeau palme peste cap în fața blocului când erau copii, au făcut sex cu nevestele lor când s-au făcut feciori la mama șamd – păcat că nu au inventat chiar ei mersul pe jos, dar măcar au enunțat principiile de bază ale făcutului de umbră.
Și rămâne cealalta categorie, cea a ticăloșilor programați – cei care știu foarte bine să mimeze echidistanța și cuvintele mobilizatoare, dar atât. Sunt dintre cei care o fac pe bani, pe aceștia îi prinzi rapid – se transformă iute în propagandiști și nu-și mai pot controla cuvintele. Dar sunt și dintre cei care o fac numai din lăcomia de-a fi ei primii care „au zis”, care au „avut dreptate, v-am zis”. Omul este tributar celor două brațe ale balanței: orgoliu și portofel. La unii orgoliu este mai sus decât portofelu (deși nu ar fi rău dacă acest orgoliu ar fi alimentat și cu niște bani, nu?).
Cel mai periculos lucru este să cazi în păcatul de a polemiza cu ei. Tu trebuie să justifici tot ceea ce azvârlu ei pe gură. Cazi secerat sub cuvintele plutonului lor de execuție verbală fără drept de apel.
Am întalnit recent încă un exemplu care își arăta în scris pe o rețea de socializare “dorul” față de „omul” X pe care-l „respecta” și-l considera „cel mai pur” „om” pe care l-a cunoscut. După care se căca pe el respect acuzându-l pe X de dedublare a personalității, adică simplu de schizofrenie. Cică: „nu lăsa politicianul să omoare omul din tine”, bla-bla-bla. Omul X este un ins deosebit la el în oraș, la el în județ și peste tot unde s-a dus să-și facă datoria și meseria. Rari sunt oamenii ca și el. Cu toate acestea, momentul în care a ales să se implice în politică (și nu sunt nici 3 luni – și nici n-a mai făcut politică până acum încât să fie bănuit de dosirea unor scheleți prin dulapul personal), il transformă în „politicianul care târăște în mocirlă omul” din el. Asta fără să fi apucat să fi făcut sau zis ceva ca politician. Nimic altceva decât a făcut și a zis ani de zile ca om.
De ce blamarea? Din cauză că românul „imparțial” duce cu el povara tuturor urilor și scârbelor pe care le acumulează față de alții și ține morțiș să și le verse în fața cui se nimerește din momentul în care îl vede asociat cu acel altul pe care-l urăște profund. Povara urii, acesta este defectul major al acestor comentatori de pe margine. Și nici ei nu sunt mai cinstiți când vorbesc despre etichete, că nu se etichetează corect nici ei.
România suferă de lipsă de înțelegere și de respect. De aceea unul ca Zgonea este chiar ajutat să fie simpatic și i se găsește scuza de-a dreptul imbecilă că e „cinstit” în impostura lui, că „este ceea ce scrie pe etichetă: Coniac Unirea”.
Păi, în căderea aceasta de logică, violatorii sunt cei mai de treabă iubăreți de Valentine’s Day. Și hoții cei mai cinstiți bancheri.
Mai ales că, revin și afirm, nu conținutul a ceea ce oferi și ai scris și pe etichetă se schimbă, ci numai eticheta pe care tot ei ți-o aplică (că-ți urăsc profund anturajul), apoi tot ei îți cer imperios să declari că ești mincinos. Este ca și în cazul iepurașului bătut de Securitate pe vremea lui Nea’ Ceașcă că nu voia să se declare porc mistreț.