În Cimitirul Central din Cluj-Napoca, secţiunea „Eroi” sunt vreo două „anomalii”. Una recentă, dacă putem numi „recent” un eveniment petrecut în urmă cu 32 de ani şi una care datează de pe vremea când Clujul era condus cu mână de fier de securiştii care falsificau Istoria.
Istoricul Daicoviciu susţinea că Istoria dăinuie în pietre. Ori cele două „anomalii” din Cimitirul Eroilor din Cluj-Napoca vin să-i infirme teoria. Cine vrea, falsifică „orwellian” până şi pietrele, să-şi tragă Istoria de partea sa.
„Anomalia” din anii 50 ai secolului trecut constă în faptul că s-au scos pietrele de căpătâi ale soldaţilor români îngropaţi acolo – cruci săpate în piatră (într-un anumit fel) şi au fost înlocuite cu pietre turnate pe care s-a trecut „Necunoscut”, în ungureşte.
„În timpul Primului Război Mondial, eroii de diferite naţionalităţi care au murit pe raza municipiului Cluj-Napoca au fost înhumaţi în cimitirul militar de garnizoană. La finalul conflictului, cimitirul de garnizoană a fost transformat într-un cimitir al eroilor, lucrările de reamenajare fiind coordonate de Societatea „Mormintele eroilor căzuţi în război“.
Cimitirul eroilor, amplasat în prezent pe Calea Turzii, nr. 116, a fost compus din 4 parcele, în care au fost amenajate 140 de morminte individuale, marcate prin cruci din beton. În cripta amenajată sub troiţă – monumentul central al cimitirului în perioada interbelică – au fost centralizate osemintele a 602 eroi necunoscuţi.Ulterior, în cadrul cimitirului au mai fost înhumaţi militari care au murit în al Doilea Război Mondial, pentru militarii sovietici fiind amenajată o parcelă suplimentară. În prezent, în cimitirul eroilor din municipiul Clu-Napoca îşi dorm somnul de veci 1.657 de eroi români, austrieci, germani, sovietici şi unguri, morţi în Primul şi al Doilea Război Mondial” – este explicaţia oficială.
Dar ce rost are să „maschezi” cu cruci ale soldaţilor români, cruci ale „necunoscuţilor” de naţionalitate maghiară, care, oricum, au secţiunea lor, separată, de cimitir? Regretatul procuror militar (colonel în rezervă şi fost şef al Procuraturii Militare Cluj), Tit-Liviu Domşa, cel cu care am încerca să explic a doua „anomalie” din Cimitirul Eroilor, susţinea că Securitatea anilor 50 a făcut această mizerie. În ce scop? Habar nu am.
A doua „anomalie” e la secţiunea celor omorâţi de Brava Armată Română în Decembrie 1989 la Cluj-Napoca, Eroii Martiri ai Revoluţiei. Sunt 17 morminte, dar numai 16 au nume.
Din 1990, când sunt comemoraţi cei care au murit la Revoluţia din 1989 în Cluj-Napoca, sunt amintiţi cu numele 16 – un al 17-lea a murit, dar nu e nimeni să-i aprindă o lumânare la mormânt, pentru că nimeni nu ştie cine e.
Când am încercat să aflu identitatea sa, am fost pus la zid, de mână cu Tit-Liviu Domşa, de superiorii săi de la Bucureşti, alţi procurori militari, care ne-au scuipat în faţă: „nu înţelegeţi? Nici măcar istoria nu va consemna existenţa acestor oameni?!”
Cei care au murit la Revoluţia din 1989, în Cluj-Napoca, au locul lor în cimitir: sunt îngropaţi imediat după intrarea dinspre Calea Turzii, pe partea dreaptă – toţi în aceeaşi zonă, lângă monumentul dedicat lor. Un mormânt iese în evidenţă: dacă toate celelalte au trecut numele celui decedat, fotografia acestuia, data naşterii şi data morţii – pentru toţi aceeaşi dată: 21 decembrie 1989, pe acest mormânt nu a fost înscripţionat nimic. Nu are nume, nu există absolut nicio informaţie certă despre el, doar întrebări şi speculaţii.
Acuma sunt ziarist: de 32 de ani, din ianuarie 1990. Ca student seralist la „Căi Ferate Drumuri şi Poduri”, am participat la Revoluţia din 1989 de la Cluj – am fost cam în majoritatea locurilor în care s-a tras. După aceea, ştiind exact despre ce este vorba şi cum şefii criminali ai Bravei Armate Române vor încerca să se exonereze de faptele lor, ascunzându-se după legi inventate, sau interpretate în favoarea lor, am documentat subiectul în amănunţime şi, împreună cu fostul şef al Procuraturii Militare din Cluj, regretatul Tit Liviu Domşa, am scris trei cărţi pe această temă.
Dar numai două au fost publicate. A treia, am pus-o „în aşteptare”.
De ce? Vă povestesc – ideea este că singuri, pişând contra vântului „schimbării”, în care aceiaşi nemernici de dinainte de 1989, începeau să-şi facă o carieră solidă profesională, politică şi economică, e mai bine să iei o pauză, o vreme.
Prin urmare, în 1997 am terminat primul volum, „Împuşcaţi-i că nu-s oameni!”, şi aveam pregătit, pentru publicare în 1998, al doilea volum, „Teroriştii”. Apoi, în 2003, trebuia să vină volumul trei „Profitorii Revoluţiei”.
Pentru volumul trei am documentat, separat, toate persoanele anunţate ca dispărute în presa vremii, cu începere din decembrie 1989. M-am dus cu cercetarea în presa naţională şi cea locală până în decembrie 1990, ca să constat că există un fel de fir roşu, o legătură între o bună parte dintre aceste peste 100 de cazuri: toţi erau militari în termen.
Aveau ca element comun faptul că erau orfani, ori de un părinte, ori de ambii părinţi. Venea câte un unchi sau o mătuşă la poarta unităţii şi li se spunea „A fost transferat!”. Acestea sunt 10 cazuri documentate clar în presa vremii, unde e relatat cum a venit aparţinătorul şi i s-a spus că militarul a fost transferat te miri pe unde. Dar nu mai apăreau…
Ori, în armată e o regulă, dacă cineva dispare trebuie declarat dezertor, pentru că eşti cu uniforma pe tine, în serviciu activ. Ori nimeni n-a declarat peste 100 de persoane „dezertate” în armata română în perioada decembrie 1989 – decembrie 1990. Atunci am zis să o iau invers: am cazurile de dispăruţi, să căutăm locurile de unde provin măcar la cei 10 pe care-i avem documentaţi.
După ce am început să umblăm pe teren, „nenea Titi” (Tit Liviu Domşa, procurorul militar care a anchetat Revoluţia de la Cluj), pe căile sale, care erau mult mai bune decât ale mele – vorbim despre fostul comandant al Procuraturii Militare Cluj! – vine într-o zi şi îmi spune: „Am găsit deja!”. Zice „Sunt 10-20 îngropaţi în Cimitirul Eroilor din Sibiu. Şi, îmi zice o sursă, mai trebuie să verific, că peste 50 sunt în Cimitirul Eroilor din Bucureşti, anonimi, necunoscuţi!”.
Atunci mi-a picat prima dată fisa şi am zis: „Dar avem şi în Cluj-Napoca un mormânt fără nume!” – deşi noi am identificat toţi oamenii, deci la noi toţi cei împuşcaţi la Revoluţie, morţi şi răniţi, au nume şi prenume, doar acesta nu are. Am mers şi i-am arătat mormântul: „Uite, cine e?”.
După o lună „nea Titi” îmi zice: „Am ordine de deplasări, documente, şi tare cred că e vechea poveste cu Direcţia de Informaţii a Armatei şi cu „teroriştii” din Decembrie 1989”.
Numai că, în timp ce noi ne extaziam că prinsesem Adevărul de un picior, o lună mai târziu am fost convocaţi (da, şi eu „civilul”) la Direcţia Procuraturii Militare, la Bucureşti. Acolo ni s-a spus foarte clar: „Nu înţelegeţi? Nici măcar istoria nu va consemna existenţa acestor oameni!”.
Atunci am decis că e timpul să facem o pauză, să las să mai dispară (fizic) dintre cei care nu vor ca Istoria să consemneze adevărul. Cu speranţa că, într-o zi, adevărul va ieşi la iveală. Oricum am totul documentat, ancheta bine arhivată.
Au trecut peste două decenii de la acea decizie şi constat că mama deşeurilor cu faţă umană umblă la fel de gravidă ca cea a proştilor. Tot sunt departe de ziua în care adevărul poate ieşi la iveală.
Două coase peste aripi am primit de cu de dimineaţă.
În lipsă de alte preocupări (o pandemie care nu putea să dispară ca prin farmec cu mii de infectări pe zi şi zeci de decese, cu o criză umanitară de proporţii şi un război la graniţă), Guvernul a pritocit o mizerie legislativă prin care, sub pretextul războiului, să impună cenzura mass media, mai drastic, mai împuţită ca pe vremea „odioasei” Securităţi. Cu vârf de lance eternul Ayatolah al Apocalipselor de Urgenţă, Raed Arafat – căruia se pare că-i lipsesc puterile discreţionare din cei doi ani de pandemie şi-şi doreşte altele.
Cică un grup de lucru creat de Departamentul pentru Situații de Urgență al „Arafatului”, la care s-a alăturat și Guvernul României, împreună cu CNA și mai multe ONG-uri, pregătește o platformă informatică, care va scana presa online, dar și bloguri și rețele sociale, pentru a găsi, chipurile, „fake news”, surse de dezinformare și propagandă, în contextul conflictului din Ucraina.
Şi le-a ieşit că, dacă îi acuzi pe Iohannis și Ciucă de corupție, ești cu rușii. Iar Departamentul lui Arafat va stabili ce e „fake news” în România. Adică politicienii români, de peste trei decenii, dau dovezi irefutabile de incompetenţă şi corupţie, Iohannis este chiar cel mai incompetent preşedinte avut de România, dar tu eşti „rusofil” dacă ai această părere. În mod „democratiic”, cum s-ar zice, vin nişte hipsteri din ONG-uri să ne înveţe ce înseamnă „Scânteia” şi cum aplica cenzura Biroul de Propagandă al fostului Partid Comunist.
Combatem „stalinist” cenzura. Cum am mai zis, „Arafatul” din nou se încăpușează în zone şi situaţii care nu țin de competența sa profesională, doar să nu cumva să devină irelevant.
Şi, ca să nu rămână imbecilii singuri, vine Facebook să instige la crimă şi oprobiu în public. A stabilit Tzukerberg că „rusul nu e om”, deci nici „ruşii nu e oameni”. Prin urmare, platformele Meta vor permite utilizatorilor Facebook şi Instagram din unele ţări să îndemne la violenţă împotriva ruşilor şi soldaţilor ruşi în contextul invaziei din Ucraina, potrivit unor e-mailuri interne consultate de Reuters, într-o modificare temporară a politicii companiei.
De asemenea, compania de socializare permite temporar unele postări care îndeamnă la moartea preşedintelui rus Vladimir Putin sau a preşedintelui belarus Alexander Lukaşenko, potrivit e-mailurilor interne adresate moderatorilor săi de conţinut.
„Ca urmare a invaziei ruseşti din Ucraina, am permis temporar forme de exprimare politică care în mod normal ar încălca regulile noastre, cum ar fi discursuri violente precum „moarte invadatorilor ruşi”. În continuare nu vom permite apeluri la violenţă împotriva civililor ruşi”, a declarat un purtător de cuvânt al Meta.
Măi, aţi înnebunit complet?
Aruncăm blam, anatemă şi pucioasă peste o întreagă naţiune din cauza unor nebuni?
Păi ce desosebire va fi între noi, îndemnând la violenţă şi moarte împotriva ruşilor şi naziştii care oprimau la fel evreii, sau staliniştii care urlau: „moarte, burghejilor!”?
Nu e timpul pentru Adevăr.
Şi, gata!
(scris pentru strictsecret.ro)