Euharistia, taina bisericii creștine constând în împărtășirea cu pâine și vin a credincioșilor, a fost „inovată” de românii zilelor noastre care, de Rusalii, se împărtășesc copios, nu cu pâine și vin, ci cu mici și bere.
Cei mai mulți nici nu cunosc ce sunt alea „Rusalii”, dar se bucură de această sărbătoare pentru că au parte de zile libere, fără muncă, doar cu mici, grătare și băutură.
În România, potrivit legislației muncii, prima și a doua zi de Rusalii sunt zile de sărbătoare legală, în care nu se lucrează. Cu alte cuvinte, statul român a „legalizat” Pogorârea Sfântului Duh, politicienii, oameni cucernici și evlavioși, gândindu-se, desigur, la bunii creștini cărora au considerat că trebuie să le acorde dreptul legiferat la timp liber necesar pentru reculegere, rugăciune și împlinirea celor duhovnicești.
Românii însă au luat ce le-a dat Cezarul, fără să-și mai amintească, cei mai mulți dintre ei, să îi mulțumească pentru dar lui Dumnezeu, titularul de fapt și de drept al acestei sărbători. Asta, din necunoaștere, din nepăsare sau din cauza unei perspective exclusiv materialiste asupra vieții, mulți oameni privind spiritualitatea ca pe-o nebunie, ca pe-o habotnicie sau drept o prostie fără margini. Și astfel, oamenii pun berea la rece, micii pe grătar, ziua liberă trece, burta crește, ficatul obosește, și cu atât rămân! S-a mai dus o „sărbătoare legală”, mai vine o zi de muncă.
Rusaliile nu reprezintă însă nici pogorârea sfântului duh bahic și a spiritului micilor peste oameni și nu sunt nici o „sărbătoare legală”. Sunt cu totul altceva.
Nu mai vorbim de faptul că cei de confesiune catolică sărbătoresc (prin nemers la muncă) și Paștele, și Crăciunul, și Rusaliile și, în general, toate sărbătorile legale religioase ale statului laic român, de două ori. Și de Rusaliile noastre, și de Rusaliile lor. Și, ce-i drept, le și respectă de două ori. Anul acesta, în noaptea Învierii, de Paștele ortodox, am asistat la Teatrul Maghiar la o piesă de teatru de o valoare artistică incontestabilă, dar în care, fără nicio legătură evidentă cu subiectul piesei, decorul îl avea, la un moment dat, înfățișat pe Iisus într-un cadru și într-un context nu foarte ortodox.
Poate statul laic român ar trebui să se rezume în codul său al nemuncii la a reglementa sărbători precum Anul Nou, Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Muncii, Ziua Națională a României și, eventual, să mai inventeze și alte sărbători lumești, spre satisfacerea dorințelor de nemuncă ale electoratului.
Sărbătorile religioase sunt oricum celebrate de oamenii religioși, și muncind, și nemuncind, ele fiind sărbători ale sufletului și nu ale umplerii burdihanului sau ale dansatului pe manele la pădure. Iar, în suflet, Dumnezeu poate fi sărbătorit clipă de clipă, și acasă, și la serviciu. În plus, în weekend și seara, bisericile oficiază ceremonii religioase la care orice credincios poate ajunge.
Să dai legi prin care să reglementezi sărbătorirea unor credințe religioase mi se pare o intruziune a statutului laic acolo unde nu îi fierbe oala și o ipocrizie, mai ales că sensul acestor sărbători este deturnat sau necunoscut de peste 90% dintre români.
Ce sunt, totuși, Rusaliile astea, și cu ce se mănâncă ele?
Îndumnezeirea omului prin Duhul Sfânt (dătătorul de viață sufletească, spirituală), care înseamnă împărtășirea creștinilor cu harul divin și cu toate atributele acestuia. Nu se mănâncă cu nimic material, fiind o revelație imaterială de sfințire a ființei umane, care astfel se apropie mai mult de adevărata sa natură, de Dumnezeu.
Ce treabă are statul și Codul Muncii cu toată chestia asta?
Niciuna. Dar politicienii noștri nu puteau să rateze și această ocazie de a își dovedi fariseismul.
Foto: ziuaconstanta.ro
