Amicii ziarului

Românii nu sunt corupți, ei sunt recunoscători. Nu dau șpagă, fac cadouri

Scris de 255

Cât de repede ar trebui eradicată corupția, întreb? Căci, din 2004, de când este pe agenda de lucru a politicienilor, eradicăm corupția pe repede-înainte, să nu ne prindă nici măcar o sesiune de alegeri cu fenomenul încă în floare. Căci nu avem, nici nu am avut, vreme să lăsăm legea să lucreze de la sine, să epuizeze ea însăşi fenomenul. Căci legile noastre sunt exasperant de leneșe. Motiv pentru care ne-am obișnuit cu “arderea etapelor”. La ars etapele suntem maeştri. Arderea etapelor este un sport național la fel de caracteristic precum arderea gazului de pomană, frecatul mentei și tăiatul frunzelor la câini.

Ca români, suntem extrem de porniți împotriv corupției. Nu obosim să o denunţăm şi să o ostracizăm. Zilnic. Din păcate, numai cu retorica nu ne reușește exorcizarea corupției, scoaterea din corpul societății. Corupţia nu se teme de retorică, oricât de aprigă ar fi aceasta. Se prea poate, cum suntem noi obișnuiți cu exagerarea, doar să exagerăm și conceptul nostru despre corupţie să fie prea extins. Și prin cuprinderea în conceptul de corupție a mult prea multe dintre îndeletnicirile ancestrale ale noastre, unele izvorâte chiar din ospitalitate, să ineficientizăm lupta – avem un front prea larg pe care să ducem acest inegal război.

Pun și eu o întrebare: un ministru, prefect, primar șamd, care-şi ajută un prieten printr-o ordonanţă, hotărâre, numire șamd – este un caz de corupţie sau, dimpotrivă, de admirabilă prietenie? Iar dacă prietenul răspunde printr-un mic cadou, un numerar, un vărsământ oarecare, de ce nu suntem capabili să vorbim mai curând despre recunoştinţă decât despre șpagă, foloase necuvenite, respectiv întreținerea corupţiei? De ce suntem porniți să ştergem dintre apucăturile noastre însăşi instituţia recunoştinţei? Ce dacă ministrul, prefectul, primarul șamd când dă, face serviciuș, nu dă (face) de la el? În fond, cine nu şi-ar ajuta cu mult mai bucuros prietenii fără să dea de la el?

Dacă ne apucăm să răsfoim cartea de Istorie (cei care mai suntem capabili), am găsi suficiente cazuri de state care au supraviețuit prin ceea ce azi am incrimna (și incriminăm) drept corupție (sar peste acele pagini care demonstrează exact contrariul, adică prăbușirea unor imperii sub povara corupției – ar fi putut fi de vină niscaiva invazii barbare). Republica Veneţiană, de exemplu, a fost un stat care a supraviețuit grație traficului de influență și a nepotismului. Ce ar fi fost Imperiul Otoman, fără peșcheș, mă întreb? Iată însă şi exemple mai impresionante, luate dintr-o ţară admirată cu religiozitate de către toată lumea: Japonia – și, mă întreb, chiar dacă sunt prea multe întrebări pe parcursul unui singur material: cine ar putea pune în cumpănă samuraiul japonez cu boierul român, când în materie de etică nobiliară nu există nimic mai contrastant? Cu toate acestea, pe la 1870-1900, Japonia era considerată o ţară a corupţiei. Europenii erau de-a dreptul îngroziţi. La 1877, un ministru de finanţe a plecat din funcţie cu câteva căruţe de bilete de bancă pe care tot el le-a emis. La 1898 un deputat se lăuda în gura mare, chiar în Dietă, că a primit bacşişuri. Ba chiar, acelaşi, şi-a dat în judecată “corupătorul” pentru că nu i-a plătit toată suma! Iar Cabinetul își cumpăra voturile în Camerele Dietei cu banii scoşi din impozite.

Cam acestea ar fi picanteriile – Japonia este unde este pentru că, în final, acolo legea și-a spus cuvântul. Pe când la noi corupţia abia ce şi-a luat elan. A-i pune talpă acum, în plin avânt, ar însemna chiar suspendarea evoluţiei firești a fenomenelor legice, a distrugerii meandrelor concretului (vorba părintelui de necontestat al capitalismului de cumetrie, Ion Iliescu).

Pentru a scăpa de corupție cu adevărat, ar însemna să conștientizăm că avem principii, curaj, norme morale – ori așa ceva nu cred că ar fi definitorii pentru România. Nu – când a minți și a fura constituie avantaj la angajare, la numirea în funcții, la cățărarea pe scara profesională și socială.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 6 hours In vizor
    Clădirea Filialei BCR Cluj-Napoca este scoasă la vânzare din 2019. Acum Emil Boc zice că o cumpără din motiv de metrou
  • Acum 14 hours General
    CAPCANA MORTALĂ DE LA CIUCEA: O tânără de 21 de ani a murit , alte trei persoane, printre care o minoră de 10 ani, au ajuns la spital. NU EXISTĂ SĂPTĂMÂNĂ FĂRĂ ACCIDENTE ÎN ZONĂ
  • Acum 15 hours In vizor
    Judecătorii clujeni au dispus dizolvarea unei firme pe care Elena Udrea o avea împreună cu fosta soție a unui șef din SRI
  • Acum 17 hours Cooltura
    Manifest pentru cultură în Cluj-Napoca: ”Dezvoltarea economică a orașului e în creștere, dar organizațiile culturale sunt la limita supraviețuirii”
  • Acum 17 hours In vizor
    Varză IT à la Cluj. De ce scandalul firmei acuzate c-a stricat Cyberpunk 2077 e mai grav decât crezi
  • Acum 1 day Justitie
    PROBLEME LA ”LIGA LUI MITICĂ”: Se reia procesul RDS/RCS, în care Dumitru Dragomir a scăpat de condamnarea la 4 ani de închisoare
  • Acum 1 day Vocea ta
    Încă unui ”client” al parcării de lux a Spitalului Clinic Județean de Urgență i-a fost ”fracturat” portofelul. LIPSA DE INFORMARE CORECTĂ face victime. Ar putea și conducerea SCJU să iasă din starea de ”miserupism” față de pacienți și aparținători și să INFORMEZE
  • Acum 1 day Jos palaria
    O echipă de studenţi ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca a obţinut locul I la o competiţie în domeniul ingineriei seismice desfăşurată în SUA
  • Acum 1 day Din oras
    Cea mai bună calitate a vieții! Primăria mondernizează 21 de locuri de joacă pentru copii tocmai în vacanța de vară
  • Acum 1 day PubliNews
    Movie Nights revine la Iulius Mall Cluj – Povestea surorilor Williams, primul film care va rula pe marele ecran
  • Acum 1 day Din oras
    Modernizare inutilă: în locul parcării din fața bisericii Sf. Petru, Primăria a realizat un scuar neumbrit, evitat ziua de trecători
  • Acum 1 day General
    A DAT BUNUL DUMNEZEU și e gata Baza Sportivă ”La Terenuri”. Excelența Sa, Însuși El, Primarul, anunță că poate fi inspectată ”la milimetru”. Așa vom face, dar mai încolo, cât încă nu e proaspăt vopsită
  • Acum 1 day Din oras
    Clujul Verde, Cultural: Stagiunea Operei și Teatrului Național se încheie cu parcul din jur tot în șantier
Citește și...
Amicii ziarului

UE – Romania 2-0

Exceptionala crestere economica de 6 % din Romania trebuie privita dincolo de efectul de baza […]

Recomandările redacției
TOP CITITE