De îndată ce Ionii îşi ispăşesc ziua de mahmureală, România începe să intre pe făgaşul normal al programului multianual.
Casele de pariuri încep să fie din nou asaltate de clienţii dornici de un câștig cât mai rapid cu investiţie minimă. În baruri şi cafenele tineri și bătrâni vor urmări înfriguraţi evoluţiile scorurilor la pauză şi la final, înjurând câte o echipă care le strică biletul şi le scoate un prezumtiv câştig din buzunar.
Lăutarii şi maneliştii îşi trag sufletul şi îşi numără banii câştigaţi în perioada sărbătorilor. La ei nu se simte criza. „Fără număr, fără număr” este încă sloganul favorit al celor cu cefe groase, lanţuri pe măsură şi cruci gigantice atârnând pe burţile imense. Chiar dacă mulţi au primit sorcova după gratii, încă „afacerea” merge bine. Criza nu a lovit industria divertismentului de proastă calitate. Drăguşancele şi celelalte „pestriţe crude” au scăpat de concurenţa lui Moş Crăciun şi pot să revină în forţă pe micile ecrane. Semn că România începe să reintre în programul normal.
Parlamentarii mai stau puţin la reveneală. Că după atâta muncă în teritoriu doar nu o să se deranjeze să doarmă la locul de muncă. Oricât ar fi fotoliul de comod, tot nu se compară cu patul de acasă. Şmecherii, ăia care nu ştiu din ce îşi câştigă banii şi nici nu-i interesează, pleacă la schi în Austria sau Italia. Iar ăia mai noi descoperă binefacerile dușulitului în Parlament. Că Parlamentu-i ca și camera de la cămin sau sala de așteptare a Gării, acolo unde obișnuaiu ei să boschetărească până să-i facă votul “oameni”.
Guvernul s-ar apuca de muncă dar e nou învestit, nu prea ştie ce are de făcut. Plus că nici măcar adevăratul lor stăpân, Liviu Dragnea, încă nu s-a hotărât câți bani să-i lipsească din buget, să nu trebuiască să se mai și țină de promisiunile făcute în campania electorală. Abia ce a anunțat că simte că are o lipsă la teșcherea între 10 și 14 miliarde de lei – încă nu s-a hotărât cât are să ne coste deszăpezirea din acest an. E lucru deja demonstrat: politicienii bagă mâna în buzunarul celui care muncește doar pentru a alimenta conturile clientelei politice si a întreține sărăcia celor care votează dar nu apreciază valoarea muncii.
În fond toată lumea s-a obișnuit ca una să se vorbească în timpul campaniei electorale și cu totul altceva să se întâmple după ce politicianul român s-a văzut cu sacii în căruță. De aceea, cred eu, cetățeanului nici nu-i mai pasă de argumente ideologice – nu mai comentează normalitatea alianței dintre un partid zis de dreapta cu unul de stânga șamd. Nu mai reacționează la discursul anti-comunism, anti-corupție șamd. Cum irelevant devine pentru cetățeanul care se mai obosește să voteze faptul că “stânga” vine cu o taxă progresivă ca mod de impozitare, în timp ce “dreapta” este adeptă a cotei unice. Votantul activ, în orice condiții, știe că lui îi merge rău azi și acum, că își cumpără mult prea scump servicii, haine și mâncare de proastă calitate, că are rate de plătit la bancă de pe vremea când economia “duduia”, în timp ce cei pe care i-a trimis în Parlament sau la Guvernare îl sfidează cu neam-prostia, și slugărnicia sa.
Românii sunt sătui de faptul că și dacă nu mai văd (deși, încă majoritar, le văd) aceleași figuri perindându-se în prim-planul vieții politice, tot japițe, slugile altora și prostani li se pun la dispoziție pentru a alege. De aceea alegătorul român este sceptic sau dezorientat. Scepticismul vine de la lipsa de rezultate concrete pentru populaţie din ultimii ani şi vizibilitatea îmbogăţirii peste noapte numai a celor câteva sute de clienţi permanenți ai Puterii. Dezorientarea vine de la lipsa coerentă de propuneri politice. După cum mai spuneam, în România, partidele sunt trase de locomotiva carismatică a vreunui lider şi nu au nici un fel de program care să fie raportat la vreo ideologie (alta decât interesul personal).
Așa că așteptăm ca România să reintre pe făgaşul normal după ziua de Sfântu’ Ion.
Patronii firmelor care de fapt nici nu s-au prea bucurat de sărbători vor încerca să supravieţuiască în hăţişul de taxe şi impozite plantat de guvernanți în ultimii ani. Puţinii români care muncesc au uitat deja de sărbători şi aşteaptă o minune să le ajungă banii de la leafă la avans. România „mică”, a oamenilor care trudesc pentru un ban, care nu ştiu unde sunt agenţiile de pariuri şi nici nu îşi aruncă agoniseala pe ritmuri de Guţă sau „plodul” Minune a intrat încă din anul trecut în 2017.
Cu speranţe, cum intră oamenii în fiecare an pe care de multă vreme îl încheie cu dezamăgiri. Deh, speranţa şi dezamăgirea au un traseu ciclic în sufletul celor cinstiţi, al oamenilor care se gândesc la ziua de mâine, care încă mai privesc viitorul cu responsabilitate.
