De câțiva ani încoace suntem martori, de cele mai multe ori involuntar, la războaie mediatice, lupte duse prin declarații, anunțuri bombă despre revoluții fiscale sau juridice care răstoarnă orice fel de planuri pe care vreo firmă sau vreun antreprenor le-ar fi făcut pentru propria afacere. Nu mai știe omul, dar or ști măcar câțiva din cei aflați în sectorul privat al economiei românești, încotro ar trebui să se îndrepte viitorul afacerilor lor?
Ciudat sau nu, aflăm câți mai suntem doar prin preajma alegerilor, atunci când românii din Diaspora par brusc mai mulți decât cei rămași să supraviețuiască în interiorul granițelor statului.
Se anunță creșteri de salarii, nu că nu le dorim, dar tot cu atare ocazie aflăm că majoritatea cetățenilor români care se declară fericiți și nu pun întrebări legate de ”unde ne vin banii de salarii”, sunt de fapt angajații din sectorul bugetar.
Citim că în câte un județ celebru, se înregistrează 40 de mii de salariați, dar 90 de mii de asistați social. Da, am scris corect. Nu voi numi județul, măcar din respect pentru cei care în ciuda curentului de pe ulițe, acela al nemuncii, aleg totuși să lucreze angajați.
Se ceartă politicienii, unul de stânga, altul de dreapta și votantul, prostit, la mijloc.
Se trâmbițează creștere economică, în așa hal, încât și Făt Frumos din basmele copilăriei se rușinează cu cele ”trei zile și trei nopți” necesare de regulă, pentru a isprăvi câte-o vrajă din aceea, știți dumneavoastră…dacă ați cetit cărțile de povești la lecturi suplimentare.
Ne ceartă președintele țării, fost sau actual, ne ceartă câte-un prim-ministru, ministru sau vremelnic secretar de stat, că nu pricepem, nu vrem și ne opunem. Refuzăm ”binele” care ni se vâră pe gât precum boabele pe grumazul gîștelor puse la îndopat.
Uităm să cerem socoteală aleșilor locali, (că ei par mai aproape de cămașă), pe care ne mai amintim că am pus ștampila cândva la alegeri, pentru că nu ne e clar ce drepturi avem să îi luăm la întrebări și pentru că, deși sunt plătiți din banii noștri, conceptul de ”ban public”, în țărișoara asta e sinonim cu ”banul nimănui”.
Ne ceartă diriguitorii administrației județene că îi întrebăm ce fac cu munții de deșeuri pe care îi generăm cu toții, pe ce bani, în cât timp, și de ce nu au făcut nimic atâția ani. Restul am uitat să spunem ceva despre asta, pentru că deocamdată nu ne pute.
Ne iau la rost alții că ne întrebăm de ce gospodarul unui oraș mare și frumos e minunat, dar lipsește cu desăvârșire.
Cum unde se întâmplă toate astea? Pe feisbuc.
Astăzi am auzit cea mai tare afirmație din ultimii ani. Cum se poate schimba România? România se poate schimba ”și din cloud”.
