Din oras

Romania a castigat Campionatul European de Fotbal DiaEuro 2015

Echipa de fotbal a Romaniei a invins astazi in finala pe cea a Ungariei cu scorul de 2 la 1, ajungand asfel in fruntea clasamentului Campionatului European de Fotbal al Persoanelor cu Diabet. Meciul a adus la Sala Polivaleta  in jur de 1.000 de spectatori. Autoritatile locale nu si-au facut simtita prezenta nici macar in ultima zi a campionatului. Capitanul echipei Romaniei, Mihai Vida, a declarat ca spera sa se ia atitudine dupa aceasta victorie.

S-au reunit la Cluj pe parcursul campionatului aproximativ 200 de tineri cu aceasta afectiune din 16 tari. Manifestarea a fost afectata de lipsa de implicare a autotitatilor, asa incat desfasurarea competitiei era incerta chiar si cu trei saptamani inainte, dupa cum atragea atentia Ziar de Cluj.  Din suma de 100.000 de euro necesara organizarii competitiei, organizatorii stransesera in acel moment din sponsorizari si donatii doar 45.000 de euro, fapt ce punea sub semnul intrebarii buna desfasurare a evenimentului  In cazul in care nu reuseau sa organizeze competitia din acest an, echipa nationala de futsal risca excluderea pe o perioada de trei ani din competitia europeana.

Organizatorii au reusit pana la urma sa puna la punct concursul, insa au atras atentia chiar si la inceputul campionatului ca nu au avut nici un fel de sprijin de la administratia locala si nationala. 

„Trebuie să spun ca sunt dezamagit, iar dezamagit e putin spus, de felul in care au reactionat autoritatile la acest eveniment unic in tara: mininistrul sportului am crezut pana in momentul acesta ca va veni, de asemenea sunt dezamagit de felul in care a reactionat Federatia Romana de Fotbal, am avut ocazia sa ma adresez si presedintelui FRF, nici nu mi-a raspuns. Ratam evenimente unice, nu mi-am imaginat ca primarul nu va fi aici la deschiderea oficiala”, a declarat atunci Ioan Veresiu, presedintele Federatiei Romane de Diabet, Nutritie și Boli Metabolice.

Situatia a ramas aceeasi pana la final. 

„Am avut public, mai ales la finala, cand au fost aproximativ 1.000 de persoane. Au fost meciuri bune, atmosfera frumoasa si asta e important, chiar daca autoritatile nu si-au facut prezenta nici macar la finala sau la premiera si nu s-au implicat sub nici o forma”, a declarat Aurel Negrean, reprezentantul organizatorilor, pentru Ziar de Cluj. 

Finala dintre Romania si Ungaria s-a terminat cu scorul de 2 la 1. Tara noastra se claseaza, astfel, pe primul loc in clasamentul final, urmata de Ungaria, Croatia, Bosnia si Hertegovina, Polonia, Rusia, Portugalia, Italia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Ucraina, Uzbekistan, Serbia, Beligia si Kazakhstan. 

„Inseamna foarte mult pentru noi aceasta victori si in primul rand pentru persoanele cu diabet este o mare realizare. Incet-incet, lumea trebuie sa inteleaga ca avand aceasta afectiune se poate face efort fizic si chiar se poate face si performanta”, a precizat Mihai Vida, capitanul echipei Romaniei.

Echipa DiaEuro a Romaniei se intalneste in general o data pe luna, iar cantonamentele au loc la Cluj-Napoca sau la Turda si se desfasoara doua zile, sambata si duminica. In viata de toate zilele, capitanul Mihai Vida locuieste la Timisoara si este agent de vanzari. Mai mult, joaca z si la o echipa de mini-fotbal de amatori la Timisoara. 

„Speram ca dupa aceasta victorie sa se ia atitudine. Acest eveniment nu trebuie sa fie ultimul, ci, din contra, sa ia amploare si de la anul sa poata participa mai multe echipe si sa fie din ce in ce mai dezvoltat, la nivelul fiecarei tari. la Cluj atmosfera a fost una foarte buna. Meciurile au fost foarte stranse, doar faza grupelor a fost destul de usoara pentru noi, pentru ca am intalnit echipe destul de slabute. Dupa ce am trecut de aceasta faza, am cunoscut echipe destul de bune si a fost din ce in ce mai greu. S-a acumulat oboseala de la zi la zi si stresul era mult mai mare. Ne asteptam sa castigam finala, aveam deja doua victorii asupra Ungariei, nu ne ramanea de facut altceva decat de facut decat sa demonstram ca ce a fost anul trecut nu a fost intamplare si am reusit sa aratam ca putem fi din nou campioni”, a declarat Mihai Vida, pentru Ziar de Cluj. 

 

Foto: diaeuro.ro, transilvaniareporter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *