In vizor

Risc de infringement din cauza vechii gropi de gunoi de la Pata Rât, care acum e a nimănui

Consiliul Județean Cluj s-a străduit timp de șapte ani să închidă definitiv vechea rampă de deșeuri de la Pata Rât. Chiar dacă președintele Alin Tișe anunța la sfârșitul anului 2019 că rampa a devenit istorie, încă nu a fost făcute toate demersurile legale pentru ca aceasta să fie declarată închisă oficial. Din cauza acestor tărăgănări România riscă să intre în procedura de infringement, urmând să fie aplicate sancțiuni de către Comisia Europeană.

”Vechea rampă este închisă, care gard, are zid de sprijin, are făcută instalația de biogaz . Riscăm să intrăm în infrigement. Încă nu semnează primăria protocolul de predare primire. Consiliul Județean a dat o Hotărâre de Consiliu prin care spune că predă tot vechiul depozit la Primăria Cluj, dar încă suntem la faza de discuții. Iar Ministerul mă întreabă ce facem deoarece nu putem să încheieim nota finală la vechiul depozit. Nu putem încheia pentru că acum nu e nici la Consiliul Județean și nu e nici la Primărie”, a declarat pentru Ziar de Cluj Simona Mărincaș, comisar șef al Gărzii de Mediu. 

Procedura de infringement înseamnă că un stat este sancționat pentru că încalcă grav regulile comunității europene. Comisia Europeană poate decide blocarea finanțărilor din sectorul vizat în cadrul procedurii de infrigement sau poate adopta o măsură intermediară, de blocare parțială a unor finanțări.

Rampele neconforme din județ sunt închise iar potrivit legii aceste rampe trebuie să intre în domeniul public al județului, după care trebuie predate în domeniul public al primăriilor pe raza cărora sunt realizate.

”Deci se impune să adăugăm un articol în hotărâre prin care să prevedem odată cu trecerea rampei în domeniul public al județului și protocolul prin care îl vom preda apoi către municipiul Cluj-Napoca, protocol pentru reglementarea modului de folosință a terenului de 184.377 mp și a bunurilor rezultate ca urmare a lucrărilor la acest depozit închis. Practic vorbim de 18 hectare cu o cantitate uriașă de gunoaie pe care am reușit să le închidem”, a declarat președintele CJ Cluj, Alin Tișe săptămâna trecută.

Consiliul Local Cluj-Napoca se întrunește mâine în ședință ordinară, dar proiectul preluării rampei de la Pata Rât nu se regăsește momentan printre cele 128 de proiecte aflate pe ordinea de zi. 

În 2010, depozitarea la vechea rampă de gunoi de la Pata Rât a fost oprită. La acea dată, muntele de gunoi era format din 1,9 milioane metri cubi de deșeuri și ocupa o suprafață de 22 de hectare.Teoretic, ar fi trebuit închisă și ecologizată în 2011, dar abia în 2012 au început procedurile de închidere a rampei. Practic nu s-a făcut mare lucru până în 2017, când au început lucrările. În cei doi ani de lucrări, depozitul s-a consolidat prin realizarea a 700 de piloni forați cu diametrul de 0,6 metri și adâncimea de 10 metri. S-a construit și un zid de sprijin cu înălțimea de 3,3 metri și o lățime de 80 cm. Zidul de sprijin a fost necesar din cauză că muntele de gunoi a luat-o la vale și aproape a ajuns în centura ocolitoare a orașului.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *