Nu mai e niciun secret – celebrele ridichi de Apahida sunt de mult doar o amintire. De ani buni, apahidenii vand in fata portilor ridichi cumparate din piete, en-gros-uri sau aduse din Olanda. O stiu si cumparatorii, o stiu si vanzatorii. Numai ca nimeni n-o recunoaste deschis, intotdeauna „la masa asta is alea autentice”, iar vanzatorul de la masa vecina e „un hot si-un mincinos”.
Luci Doghi se jura ca ale ei sunt autentice, ca sunt semanate cu mana mamei ei si udate de ale ei. Ca s-a apucat de treaba la inceput de martie, tocmai pentru ca nu au fost crescute in „sere artificiale”, ci batute de razele naturale ale soarelui si alintul ploilor de primavara. Ca rasplata, acum are pe taraba niste minunatii rozalii si mov cat morcovii din supermarket-uri.
Curtea casei e larg deschisa, iar in spate, gradina femeii pare abandonata. Cat e terenul de mare, nu e nimic verde, din contra. Unde au crescut, atunci, ridichile uriase?
” Avem teren mai jos, 15 hectare, unde le semanam in fiecare an. Astea-s alea adevarate, astea lungi si cu frunza verde, nu alea micute si rotunde. Alea-s cumparate si vandute aici mai scump”, sustine femeia.
Frunza verde de acasa
Cateva case mai jos, alte ridichi, aceeasi poveste. De data aceasta, cele rotunde sunt autentice, iar rozaliile lunguiete sunt, clar, cumparate din supermarket-uri si „de pe dincolo„.
„Da’ puneti mana pe ele, se vede clar ca is proaspete si tari. Diferenta o fac frunzele, uitati-va sa vedeti cat sunt de verzi si frumoase”, spune vanzatoarea.
Verzi sunt si frunzele ridichilor de la o alta taraba, de data asta lunguiete si albe. Domnul Francisc ne-ar duce pana in gradina, sa ne arate de unde aduce „cele mai bune si autentice ridichi„, dar n-are pe cine sa lase la taraba, sa pazeasca marfa.
„Eu n-am nicio problema, fiecare trebuie sa traiasca si sa faca bani, da’ sa si munceasca pentru asta”, spune el cu tarie, in timp ce ne arata frunza verde, indiciul care da de gol orice comerciant mincinos.