Redactorul Tribuna Claudiu Groza a publicat, pe blogul sau, o scrisoare deschisa adresata presedintelui Consiliului Judetean Cluj, Horea Uioreanu, privind situatia de la revista, creata de actualul manager Mihai Arman.
Reactia jurnalistului vine dupa ce Uioreanu nu a raspuns in niciun fel nemultumirilor angajatilor revistei, care au inaintat un memoriu institutiei si au semnat si o petitie, alaturi de 500 de oameni de cultura, in care cereau inlaturarea actualului manager din fruntea revistei.
In urma publicarii scrisorii deschise, jurnalistul Claudiu Groza a fost informat, verbal, ca va fi chemat in fata Comisiei de Disciplina a revistei Tribuna. “Astept o informare in scris”, ne-a declarat Groza. Pentru atitudinea luata, ii spunem “Jos Palaria!”!
Redam, integral, mai jos scrisoarea deschisa:
“Domnului Horea Uioreanu, presedintele Consiliului Judetean Cluj
Onorate dle presedinte,
Intrucat nu ati dat niciun fel de raspuns formal nici memoriului pe care, alaturi de colegii mei, l-am depus in 27 februarie la Consiliul Judetean, dupa intrevederea cu dvs., nici petitiei publice semnate de circa 500 de oameni de cultura romani si straini cu privire la situatia ingrijoratoare de la revista Tribuna – petitie ce v-a fost inaintata tot atunci –, ma vad obligat sa apelez la formula acestei scrisori deschise pentru a va atrage atentia din nou asupra unei chestiuni pe care se pare ca o cunoasteti doar prin intermediul managerului revistei, Mircea Arman. Cel putin asa arata reactiile dvs. din presa clujeana.
Voi fi extrem de tehnic, pentru a va oferi tabloul concret al situatiei.
Activitatea dlui Mircea Arman ca manager al revistei Tribuna s-a dezvoltat in doua directii, ambele daunatoare activitatii editoriale, prestigiului si tinutei acestei publicatii. Imediat dupa instalarea in functie, in ciuda intentiilor generoase clamate in proiectul de management, dl Arman a trecut la „represalii” impotriva a doua personalitati culturale care – ca membri ai Consiliului Consultativ al revistei – au atras atentia asupra hazardulului editorial. Pe scurt, reputatii profesori Ion Vlad si Ion Pop au deplans – intr-o discutie amiabila cu managerul Tribunei – publicarea unui material aberant despre moartea lui Eminescu. Reactia lui Mircea Arman, care a si dus la escaladarea conflictului, a fost de a-i insulta pe cei doi profesori si de a-i elimina din Consiliul Consultativ. Aceasta atitudine a provocat si reactia lui Nicolae Manolescu in Romania literara, la randul sau insultat de Mircea Arman intr-un interviu din Cotidianul. Situatia a escaladat apoi in diverse editoriale „de rafuiala” din Tribuna.
„Strategia culturala” a managerului Tribunei – care anterior eliminase arbitrar, fara sa se consulte cu redactorii, diverse materiale din sumar – , a determinat reactia lumii culturale clujene si nu numai, concretizata in petitia ce v-a fost prezentata. „Razbunarea” a constat in ignorarea comunitatii culturale clujene, suprimarea definitiva a sedintelor de redactie – pentru ca redactorii sa nu-si mai „bage nasul” in deciziile suverane ale managerului – si apelul la materiale de stransura.
Astfel, in doar cateva saptamani, alaturi de foarte putine materiale de calitate, Tribuna a inceput sa publice texte deja aparute in alte publicatii sau pe site-uri web, discursuri conjuncturale sau chiar „telegrame” la inscaunarea Papei Francisc. A devenit un fel de „dispozitiv de reciclare” a orgoliilor nesatisfacute ale unor autori. Mai mult, s-a ajuns la bizara situatie in care proza unui scriitor – onorabil de altfel – e publicata cu o frecventa neasteptata, contrazicand cutuma jurnalismului cultural, ce presupune diversitate. E un gest care probeaza in mod clar bajbaiala managerului si lipsa de colaboratori pe care a intretinut-o.
Daca Tribuna a parut sa aiba un demaraj bun la inceputul mandatului lui Mircea Arman – mai ales prin scandalul public in centrul caruia s-a aflat – perioada urmatoare va demonstra un colaps nedorit, dar provocat de pripeala manageriala. Tribuna e acum o revista „improvizata”, iar managerul sau seamana cu soferii care bat tablaria masinii ori schimba carburatorul in curtea blocului, cu ce-o fi la indemana.
Este absolut limpede ca o reconciliere a comunitatii culturale clujene cu dl Arman e imposibila. Toate puntile au fost taiate, iar lipsa dvs. de reactie a accentuat aceasta fractura de comunicare. Astfel, exista riscul ca revista sa devina una „de gasca”, sustinandu-se, cum poate, din contributiile unui numar infim de autori, ignorata in spatiul cultural si mediocra tocmai prin limitarea accesului tuturor creatorilor in paginile ei.
Trecand la relatia dlui Mircea Arman cu redactorii si graficianul revistei – respectiv semnatarii memoriului pe care vi l-am depus – aceasta e una abuziva din partea managerului. Pentru culpe imaginare si minore – intarzierea la program de „2 ore” cum clameaza dl Arman, colegii mei au fost prezentati unei comisii de disciplina, eludandu-se cu tupeu etapele prevazute de legislatia muncii. Managerul n-a reusit sa determine prejudiciul produs institutiei, a ignorat argumentele avocatului si liderului de sindicat care au luat parte la discutii, ba chiar l-a bruscat pe cel din urma, dupa bunul sau obicei agresiv.
Mai mult, Mircea Arman a impus cenzura si bunul plac prin noul Regulament de Ordine Interioara, care-i aduce pe redactori la cheremul arbitrariului sau. O scurta privire prin dosarele cu „notificari” administrative ar face pe oricine sa rada de absurdul situatiei, daca ea n-ar fi stresanta si umilitoare pentru cei implicati.
V-ati referit si dvs., intr-o declaratie de presa, la „indisciplina” de la revista Tribuna si la faptul ca angajatii protesteaza in strada in timpul programului. Evident, ati fost informat doar de catre dl manager. Sa clarificam lucrurile. Au existat doua proteste, organizate de cativa tineri scriitori, cand unul din colegii mei a fost convocat la Comisia de Disciplina, si derulate in incinta cladirii unde, alaturi de Tribuna, se afla si sediul revistei Steaua, al Uniunii Artistilor Plastici si al Uniunii Scriitorilor. Gestul dlui Arman de a chema Politia la prima manifestare a fost cel putin deplasat. Precizez inca o data: initiativa nu a apartinut in niciun fel membrilor redactiei.
In legatura cu cerinta expresa a managerului ca redactorii sa aiba program de birou de 8 ore zilnic, conform unei interpretari inguste a Codului Muncii, si sa iasa din redactie doar cu bilet de voie, ma abtin sa comentez, ca parte implicata. Va invit doar sa va imaginati cum toti instrumentistii unei orchestre si-ar face studiul individual, pe instrument, laolalta. Sau cum toti actorii din distributia unui spectacol si-ar invata rolurile in aceeasi incapere, unul urland, altul soptind. Credeti ca ar iesi de acolo concerte memorabile, spectacole de premiat? Munca de redactor al unei reviste de cultura implica o parte de redactie, in care se rezolva probleme curente, se centralizeaza si editeaza materiale, se stabileste o strategie editoriala, e-adevarat. Dar ea implica totodata si o parte de creatie, de analiza si gestatie interioara, ceva ce nu poate fi normat, pus in orar, cuantificat. Cine poate norma, de pilda, cat ma gandesc eu la un spectacol dupa ce l-am vazut si pana sa scriu despre el? Mi se poate replica, fireste, ca un profesionist se adapteaza oricarei situatii, insa calitatea unei reviste culturale se reflecta si in durata de reflectie a celor ce publica acolo. Heirupul, „intrecerea in munca” nu aduc beneficii in acest caz, ci mai degraba daune.
Tin sa va mai semnalez un lucru: „productivitatea” muncii noastre la revista Tribuna a fost demonstrata la fiecare doua saptamani in ultimii 10 ani, de cand lucreaza acolo noua echipa redactionala. De doua ori pe luna, fara intarzieri, am publicat cate un numar al revistei. In total, vreo 240 de numere. Probabil ca „indisciplina” pe care ati invocat-o ne-a fost de folos…
Mai mult, din cauza acestor gesturi repetate de „indisciplina profesionala”, am primit premii literare, cinematografice, jurnalistice, artistice. Nu suntem niste incepatori, care trebuie struniti ca sa se invete cu munca, si nici niste varstnici blazati care asteapta pensia. Cred ca avem cu totii orgoliul profesional de a demonstra ceva, de a ne implica, de a ne fi atasat sufleteste de aceasta revista.
De aceea, ma simt umilit nu doar de atitudinea dlui Mircea Arman fata de statutul meu profesional, ci si de distrugerea unei reviste pe care am incercat, cu sprijinul financiar al Consiliului Judetean, s-o mentinem in topul presei culturale romanesti. Si zic ca am si reusit, in buna masura, pana in ianuarie 2013. Am tolerat abuzurile administrative cu speranta ca lucrurile se vor indrepta, dar acum sunt dispus sa abandonez, cu toate riscurile acestei perioade tulburi.
In aceste conditii, va ramane dvs., dle presedinte, sa luati decizia potrivita situatiei pe care v-am infatisat-o. Puteti sa va asumati raspunderea administrativa pentru a schimba directia manageriala, sau puteti sa va asumati riscul politic ca revista Tribuna sa-si aniverseze, anul viitor, cei 140 de ani de existenta intr-un colaps al anonimatului, improvizatiei si provincialismului pagubos”.