Spectacolul de Revelion, pregatit clujenilor de primarie, in parteneriat cu Federatia SARE, costa municipalitatea clujeana 330.000 de lei. Pe langa suma de 200.000 de lei, alocata federatiei pentru concerte, cu cap de afis trupa daneza The Asteroids Galaxy Tour, primaria mai cheltuie 40.000 de lei pentru scena, contract castigat de cunoscuta firma abonata a primariei, Marius M Sound SRL. Restul banilor vor fi cheltuiti pe stegulete, focuri de artificii si 700 de sampanii, ce vor fi deschise in noaptea dintre ani.
Aproape 75.000 de euro a alocat primaria clujeana pentru spectacolul de Revelion din Piata Unirii. O buna pate din suma a fost alocata inca din toamna Federatiei SHARE, pentru a organiza primul eveniment ce marcheaza titulatura de Capitala Europeana a Tineretului 2015.
Spectacolul muzical este pregatit in noaptea dintre ani de organizatiile de tineret care fac pate din federatie. Invitatii speciali ai noptii de Revelion sunt artistii trupei daneze The Asteroids Galaxy Tour, care vor urca pe scena la ora 23.00, iar spectacolul va fi deschis, de la ora 22.00, de Costi Camarasan Band. La miezul noptii, primaria a anuntat un “spectacol surpriza”.
Tot la miezul noptii, municipalitatea a pregatit pentru clujeni 700 de sampanii. Pe langa aceste costuri, primaria mai cheltuie aproape 10.000 de euro pentru serviciile de scenoteca. Ca la fiecare eveniment organizat de institutia publica, acest contract a fost castigat de Marius Merca. Firma Marius M Sound a concurat pentru acest contract cu inca o societate, BestEvent SRL. Potrivit primariei, firma lui Marius Merca a castigat dupa criteriul “pretul cel mai scazut”.
De asemenea, 38.000 de lei au fost alocati pentru achizitionarea steguleteor tricolore, nelipsite la aceste evenimente.
Foto: clujazi.ro