In vizor

Restaurantul Pizzerie D’Autore, închis temporar de Protecţia Consumatorului Cluj. Inspectorii însă ascund acţiunea, pitindu-se după fustele Bucureştiului

De când a fost numit la şefia ANPC, preşedintele Horia Constantinescu a devenit unul dintre cei mai activi funcţionari publici din România, dând lecţii multora, inclusiv propriilor subordonaţi, despre ce înseamnă implicare în muncă.

Constantinescu îşi începe ziua de muncă în fiecare zi la ora 5,30 dimineaţa şi o termină seara târziu, împreună cu Paul Anghel, colegul său şi cu alţi inspectori, reuşind lovituri fabuloase.

În nici 5 luni de mandat, ANPC a devenit cea mai vizibilă instituţie de control din România, Constantinescu controlând şi amendând, pentru grave deficienţe, cele mai mari corporaţii din retail, cele mai importante nume din HORECA, cele mai protejate companii din industria prestări de servicii, toţi benzinarii.

Un punct în plus pentru Constantinescu este faptul că ANPC nu mai ţine informaţia în interior şi că a început să comunice deschis despre ce retailer este vorba, despre ce abatere este vorba.

La Cluj încă domneşte o stare de somnolenţă în ceea ce priveşte transparenţa acţiunilor de control. Recent, inspectorii Protecţiei Consumatorului Cluj au intreprins o serie de acţiuni de control la mai multe restaurante din oraş unde au aplica măsuri dure, pentru că, ce să vezi, au găsit neregului. Noi am aflat, de exemplu, că OPC Cluj a închis, temporar, celebrul Restaurant Pizzerie D’Autore, unde au descoperit nasoale.

De la controlul efectiv la D’Autore şi până în acest moment au trecut foarte multe ore şi nici un comunicat de presă nu a fost emis. Nu numai despre D’Autore, ci despre toate unităţile alimentare controlate.

Când am sunat conducerea OPC Cluj, ni s-a comunicat că nu au voie să comunice nimic fără aprobarea Bucureştiului şi că purtătorul de cuvânt, comisarul Lucian Rusu, este singurul abilitat să scrie aceste comunicate.

Practic, OPC Cluj îi crede pe jurnalişti proşti. Însă noi suntem convinşi că proştii sunt chiar ei. Dacă este adevărat că Lucian Rusu cere voie de la Bucureşti, de ce nu a cerut până acum acceptul de a comunica presei informaţii de interes public? Mai mult, de ce ni s-a spus de către conducere că vom primi în curând informaţii – le-am fi primit dacă nu le solicitam?

În alte dăţi, pe grupul dedicat jurnaliştilor, Lucia Rusu are grijă să ne asasineze cu comunicate inepte şi poze inutile. Asta ca să nu ne mai aducem aminte de felul ruşinos în care comisarii s-au făcut de rahat în cazul dezvăluirilor noastre privind mizeria de la Carmangeria Moldovan.

Suntem siguri că nu este vorba despre rea voinţă şi şpagă, ci doar de inadecvare. Dar chiar şi aşa, opinia publică merită să ştie care dintre agenţii economici îşi bate joc de ea. În timp util. Că de aceea suntem în era comunicaţiilor.