Are mama o vorba: de prea mult bine, oamenii devin buieci. Asa si Jenu si Rodica Tusa, proprietarii „complexului” hotelier Sunny Hill, cunoscut mai degraba pentru vecie in popor drept Vila Tusa, locul unde mii de clujeni mergeau vara sa manance niste mici cinstiti sau un biftec tartar gustos si sa bea un sprit corect.
In timp, Vila Tusa a devenit o locatie faimoasa mai mult pentru nunti si botezuri, motiv pentru care si „bucataria” s-a concentrat exact pe nivelul asta: aperitive, ciorba de perisoare, baby carrot cu somon, si alte penibilitati ce se mananca la nuntile din Romania.
Dar chestia asta sotii Tusa o faceau foarte bine, le iesea perfect, dom’le, nu era de Michelin, dar era pentru oameni, motiv pentru care au si inceput sa faca profituri mai mari, dupa ce ani de zile, pe forsta firma Tepol, au avut pierderi de milioane de euro.
Au trantit firma veche si pe aia noua au inceput sa faca banuti seriosi, chiar si in anul pandemic 2021 au avut o treime de milion de euro profit:
Si cand ti-e bine, cand totul merge ca pe roate, ce te gandesti: ia sa ma scarpin in fund cu furculita de aur!
Zis si facut. Sotilor Tusa le-a intrat in cap ca deja se califica gastronomic si tehnologic pentru a concura Baracca, dar ce zic eu Baracca, poate chiar pentru a lua prima stea Michelin din Romania.
Si si-au facut un restaurant pe nume Coquette. Pai, cum sa ii zica, no? Atata au putut.
In urma cu cateva luni, am avut placerea sa il cunosc pe chef Vincent Lointier, un francez „naturalizat” in Cluj si care avea la acea vreme un concept culinar – Atelier de Cuisine – practic, un mic restaurant misto ca design langa Iulius Mall.
Vincent provine dintr-o familie cu traditie in gastronomie si, va spun sincer, cred ca la aceasta ora este cel mai talentat chef din Cluj. La Atelier de Cuisine, facea minuni de unul singur si isi construise o haita de clienti iubitori de bijuterii culinare.
Cand mi-a spus intr-o seara ca inchide si ca se va duce sa se ocupe de restaurantul viitorului Hotel Vibre, i-am spus ca face o mare greseala. El ca nu, ca patronul i-a promis libertate totala, etc. I-am spus atunci: o sa ajungi la vorbele mele, patronul acela nu e un idiot ca sa iti ofere libertate totala, caci bucataria unui hotel are nevoie de un anume formalism (sigur ca sunt restaurante stelate in hotelurile mari gen Mandarin din Milano, cel mai recent vizitat de mine, dar nu e cazul aici sa comparam mere cu pere).
Apoi, am aflat ca nu s-a inteles cu cel de la Vibre si ca merge sa lucreze pentru restaurantul cel nou al patronilor de la Vila Tusa.
Pe moment, m-a pufnit rasul. Hahaha, pai, mentalitatea celor de la Vila Tusa e a unor proprietari de cantina, ce sa caute Vincent acolo!? Dar no, am zis, poate omul are probleme financiare sau poate aia de la Vila Tusa i-au oferit tone de bani ca sa ii ajute, ce mai conteaza!
Am asteptat cu mare interes inaugurarea restaurantului Coquette, mi-am facut si rezervare, aveam asteptari enorme, caci Vincent este un talent pur in bucatarie.
Mai ales ca vazusem pe Facebook o prezentare indrazneata a restaurantului Coquette:
|Când experiența și rafinamentul se întâlnesc, rezultatul este Coquette. Vino și experimentează!|
Mamaaa, mi-am zis, ne sparge Vincent, o sa fie tare de tot!
Dar aveam si o strangere de inima, caci tot pe facebook vazusem o taranie maxima: reclama la meniul de pranz. Aoleu, pai, cand faci meniul zilei cu ciorba de perisoare si tocanita de porc, parca nu mai e asa rafinat, manca-ti-as!
Am intrat in restaurant si prima impresie a fost ca asist din punct de vedere vizual la o romaneasca, la un soi de incropeala de design si mobilier. Asa, din poze, mai arata cum arata, dar, in realitate, mobilierul e meschin si incomod. Scaunele zici ca-s de crasma de cartier muncitoresc.
Am zis ca ma duc pana la baie, eram curios sa vad ceva si nu am gresit ca am mers: curat, nu-i vorba, dar un frigalau din ala de „bardezi” comunist, plus un miros de parfum de doi bani.
Insa pata mi s-a pus cand mi-au adus meniul dintr-un carton lucios, din ala cum mai gasesti in restaurantele unde mananca politistii de la Rutiera. Am trecut si peste asta, am zis, Vincent merita orice!
Dar n-am mai putut trece peste meniul efectiv, de o penibilitate ingrozitoare.
Pizza? Pai, ce restaurant de fite/lux/experimental e asta, daca vinzi pizza? Mananc pizza buna in multe locatii din Cluj, n-am chef sa mananc pizza facuta de organizatori de nunti!
Meniul imaginat de Vincent este unul mincinos rafinat: daca ii zicem unui dish „dauphinoise” sau cartofi „grenailles”, nu inseamna ca meniul oglindeste bucataria franceza, ci ca e un cacat cu perje frantuzesti, cum spunem noi in popor.
File de somon? Atata poti, Vincent?
Fish and chips ca in fast-food-urile ordinare din Liverpool? Pfff.
Si cireasa de pe tort: 3 feluri de mancare italienesti, ca sa fie rahatul cat mai complet si cat mai pestrit.
Am plecat, nu am comandat nimic. I-am lasat lui Vincent un biletel in care imi exprimam dezamagirea ca a putut sa legitimeze cu numele si talentul sau asemenea potlogarie, asemenea taranie de restaurant.
Acuma, sunt doua variante: „academicienii” de la Vila Tusa i-au bagat pe gat lui Vincent varianta cea mai proasta de meniu, iar el, din disperare financiara a acceptat. Fie Vincent a fost cel care a propus totul. Ceea ce mi-e greu sa cred.
Cred mai degraba in prima varianta! Cata prostie pe taranusii de soti Tusa! Sa ai in mana un Messi al bucatariei si sa iti bati joc de el, sa il limitezi la prejudecatile tale culinare ce nu depasesc ciorba de burta!
Dar ce dezamagire, Vincent, sa te prostituezi profesional legitimand cu numele tau o asemenea porcarie!
O fi bun francezul in bucatarie, nu-i vorba, dar ceva ma face sa cred, avand in vedere alegerile lui (ca si-a parasit afacerea, ca a esuat in negocieri cu un om bogat, cel de la Vibre, ca s-a lipit de popotarii de la Vila Tusa), ca nu e foarte inteligent.
Dommage! Mare dommage!