In vizor

Replica prefectului la alegațiile lui Alin Păunel Tișe privind Aeroportul Internațional Cluj: “S-au încălcat nu doar o serie de reglementări interne, dar şi reglementările europene referitoare la cerinţele tehnice şi procedurile administrative”

A venit și răspunsul Instituției Prefectului la alegațiile lui Alin Păunel Tișe cu privire la atacarea în contenciosul administrativ a HCJ din 22 septembrie 1nul curent, un HCJ prin care președintele CJ Cluj își numea sinecuriștii în funcții în CA al Aeroportului cu scopul explicit de a-l debarca pe directorul Regiei, David Ciceo. Ilegal, bazându-se doar pe voința politică și majoritatea obținută în CJ Cluj prin trocul politic dintre PNL Cluj și UDMR Cluj – troc în urma căruia Alin Păunel Tișe a fost numit (nu ales) președinte al CJ Cluj.

“HCJ nr.220/2017 încalcă nu doar o serie de reglementări interne, dar şi reglementările europene referitoare la cerinţele tehnice şi procedurile administrative. Astfel:

– nu au fost respectate dispoziţiile referitoare la adoptarea hotărârilor de Consiliul Judeţean. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi şi publicat abia ulterior convocării Consiliului Judeţean. Or, raportat la dispoziţiile art. 166 alin (3) şi ale art. 168 alin. (1) din Regulamentul de funcţionare a Consiliului Judeţean, realizarea procedurilor de aducere la cunoştinţă publică a proiectelor de hotărâre primite, cu excepţia celor cu caracter normativ se face prin publicare pe site-ul propriu şi afişare la sediu, într-un spaţiu accesibil publicului, de îndată, dar nu mai târziu de data convocării Consiliului Judeţean în şedinţă publică, iar convocarea Consiliului Judeţean în şedinţe ordinare se face în scris, prin intermediul secretarului Judeţului Cluj, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor respective.

– au fost încălcate dispoziţiile din materia conflictului de interese. Mai exact, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Tişe Alin Păunel, avea un interespersonal în problema supusă dezbaterii, întrucât acesta a formulat declaraţia privind abţinerea de la promovarea, deliberarea şi votarea proiectului de hotarâre. În realitate, lecturând procesul verbal încheiat cu ocazia desfăşurării şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Cluj din data de 22 septembrie 2017, se pot observa intervenţiile directe ale domnului preşedinte.

– Consiliul Judeţean Cluj nu a avut competenţă în emiterea HCJ nr. 220/22.09.2017. Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, competenţele Consiliului Judeţean în calitate de autoritate tutelară se raportează la membrii consiliului de administraţie, aceste atribuţii nevizând şi directorii unei regii autonome”, se arată într un comunicat al Prefecturii Cluj.

În ce priveşte a doua hotărâre, Consiliul Judeţean Cluj procedează la modificarea HCJ nr. 220/2017 privind numirea Consiliului de administraţie al Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj R.A.

“(…)Prin HCJ nr.235/2017 se încalcă în mod evident condiţiile stabilite în contractul de mandat al actualului director general al regiei încheiat în baza OUG nr.109/2011 şi valabil, aşa cum se arată mai sus, până la data finalizării procedurii de evaluare sau selecţie pentru noul director general al Aeroportului.

În consecinţă, Prefectul judeţului Cluj a formulat acţiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea HCJ nr.220/2017 şi ale HCJ nr.235/2017. Acţiunea a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Cluj sub nr. 7270/117/2017”, se mai arată în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version