In vizor

Rectorul USAMV, Cornel Cătoi, consideră onorantă prezența președintelui Iohannis la manifestările dedicate Centenarului UBB, în ciuda politizării evenimentelor

Președintele Klaus Iohannis și-a pliat luni campania electorală pe două evenimente care, într-o societate normală, nu ar fi trebuit să aibă nimic în comun cu politicul.

Zilele Clujului, evenimentul „100 de ani de universitate românească la Cluj” și campania pentru prezidențiale s-au contopit într-o scenetă politică regizată de către primarul Emil Boc și de alți capi ai PNL. Președintele a decorat cele șase universități publice din Cluj-Napoca, dar nu s-a rezumat în discurs la teme academice, lansandu-se și în critici la adresa PSD, comportându-se astfel ca un președinte de partid, și nu de stat.

Ziar de Cluj i-a întrebat pe rectorii celor șase universități clujene cum comentează participarea lor la aceste manifestări, dacă consideră firească asocierea universităților pe care le conduc cu un eveniment eminamente electoral.

Rectorul USAMV, Cornel Cătoi, ne-a transmis că s-a simțit onorat de prezența președintelui „la evenimentele festive” desfășurate luni, 30 septembrie 2019:

„1. Eu, în calitate de rector și președinte în exercițiu al Uniunii Universităților Clujene, am fost invitat alături de ceilalti rectori ai universitatilor de Stat din Cluj-Napoca să particip la deschiderea festivă a anului universitar la Universitatea Babeș-Bolyai. Am confirmat și am participat cu plăcere și onoare. Prezența Președintelui a fost onorantă pentru organizatori, iar eu mă bucur pentru reușita colegilor de la UBB care în acest an, asemenea USAMV, sărbătorește 100 de ani de învățământ superior românesc.  

2. Marșul studenților a fost organizat de UBB și asociațiile studențești, în cinstea deschiderii anului universitar aniversar. Au participat studenți și cadre didactice de la toate universitățile, majoritatea fiind de la UBB. Mesajele rectorilor au fost adresate studenților fară a avea conotații politice. 

3. La Primăria Municipiului Cluj-Napoca Președintele României a decorat toate universitățile de stat (nu rectorii) cu medalia Meritul pentru Învățământ în grad de Mare Ofițer, în semn de apreciere a calității învățământului și cercetării din aceste universități, într-un an aniversar.

4. Președintele României a fost invitat să participe la Aniversarea USAMV Cluj-Napoca  (150 de ani de existență și de 100 de ani de învățământ în limba română), desfășurată în 19 iulie 2019. Neputând participa, mesajul domniei sale a fost prezentat de doamna Ligia Deca, consilier de stat in administrația prezidențială. 

Cu ocazia discursului meu în fața studenților clujeni, de pe scena din Piața Libertății, am dorit să mulțumesc oficial domnului Președinte pentru mesajul de felicitare transmis, însă domnia sa nu era prezent. I-am mulțumit ulterior. 

În concluzie, am fost onorat să reprezint USAMV Cluj-Napoca la festivități organizate de UBB în prezența Președintelui României, am fost bucuros că am putut să mulțumesc personal Președintelui României pentru mesajul de felicitare transmis universității din care fac parte, și am fost onorat să-mi fie înmanată medalia decernată universității.

Astfel, evenimentele au avut un caracter de sărbătoare academică și au fost prilejuite de deschiderea noului an universitar, cel care marchează primul secol de învățământ și educație în limba română.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version