Din oras

Rectorul UBB îi încurajează pe studenți să vină la Cluj, cu toate că orașul, la fel de scump, nu le mai oferă mare lucru

Scris de 72

Anul universitar pandemic 2020-2021 începe cu scenarii online care le permit studenților să învețe de acasă, evitând astfel venirea la Cluj, unul dintre cele mai scumpe orașe din țară, cu cele mai mari chirii.

Universitățile din Cluj-Napoca atrăgeau până acum studenții mai ales pentru efervescența orașului, care le oferea numeroase posibilități de distracție (festivaluri, cluburi, cafenele etc.), și mai puțin pentru cursurile universitare alese, care, cel puțin în facultățile cu profil umanist, au devenit, în ultimele două decenii, inutile, prin specificul lor pur teoretic, rupt de realitățile practice din piața municii.

Studenții alegeau să plătească la Cluj chirii nesimțite pentru că aici aveau parte de distracție, nu pentru că puteau învăța mai bine decât în orașele lor natale, în care poate aveau, de asemenea, universități.

Odată cu pandemia, distracția de la Cluj s-a restrâns mult, așa că orașul universitar este, deocamdată, neatractiv pentru studenți.

Profesorul Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, contactat de edupedu.ro, îi sfătuiește pe tineri să vină în centrul universitar dacă pot. Problema este că nu sunt suficiente locuri pentru toți tinerii care au nevoie să vină la cămin, având în vedere că acestea s-au deschis doar parțial anul acesta.

„Eu îi încurajez să vină, căminele sunt organizate în condiții de siguranță. De asemenea, dacă vor să își ia chirie, la fel, îi încurajez să o facă deoarece prezența în mediul academic merge dincolo de cursuri. Viața universitară nu înseamnă doar prezența fizică la cursuri și seminarii. La noi, cele mai multe facultăți s-au organizat în sistemul hibrid de învățare. Rămâne o problemă pentru cei care ar fi avut loc la cămin și nu au găsit acum. Studenții care au drept la un loc în cămin și nu au găsit, dar nici nu au posibilitatea financiară să plătească o chirie în Cluj pot să studieze doar online de acasă chiar dacă facultatea la care sunt înscriși funcționează în scenariul hibrid”, a explicat rectorul UBB, citat de edupedu.ro.

UBB a luat o serie de măsuri în plus pentru studenții defavorizați. Însă este greu de crezut că dintr-o bursă socială se poate trăi la Cluj.

„Am suplimentat veniturile pentru bursele sociale din venituri proprii, ca să poată primi toți studenții care se încadrează”, a explicat Daniel David.

În condițiile în care Clujul, în pandemie, nu le poate oferi studenților mare lucru, nici la cursuri, nici dincolo de ele, motive logice pentru ca studenții din alte orașe să vină la Cluj-Napoca acum sunt greu de găsit. Oricum, doar cei care provin din familii înstărite o vor putea face. Numai studenții care au mașină vor putea pleca să se izoleze acasă, dacă se îmbolnăvesc la cămin. Iar chiria la Cluj e prea scumpă pentru ce îi oferă orașul în prezent unui tânăr student, care nu lucrează aici.

Studenții din cămine, confirmați cu COVID, pot pleca să se izoleze la domiciliu dacă fac asta cu mașina personală și nu cu mijloace de transport în comun, potrivit noului Ordin comun al miniștrilor Sănătății și Educației nr. 5.650/1.670/2020, publicat în Monitorul Oficial, scrie edupedu.ro.

„Studentul confirmat se va izola în unitățile de izolare și tratament anexate spitalelor, fie la domiciliul personal, cu condiția ca deplasarea până la acesta să se facă cu mijloc de transport personal și nu cu mijloace de transport în comun”, prevede ordinul citat.

Colegii de cameră ai studentului infectat cu noul coronavirus rămân 14 zile în carantină, în cameră, dacă au acolo grup sanitar propriu. „Contacții de cameră ai studentului confirmat vor fi carantinați în camera de cămin, cu condiția ca aceasta să aibă grup sanitar propriu. În cazul în care nu are grup sanitar propriu, vor fi carantinați în izolator”, se precizează în actul normativ. 

„Pentru studenții alfați în carantină se vor găsi soluții punctuale pentru a li se furniza alimentele la ușa camerei”, mai prevede ordinul de ministru. 

Așadar, studenții din alte orașe au acum de ales între a economisi bani stând acasă, unde se pot și izola fără alte complicații în caz de infectare cu coronavirus, sau a veni la Cluj, unde chiriile sunt la fel de mari ca înainte de pandemie, însă unde posibilitățile de distracție s-au restrâns mult, la fel ca prezența fizică la cursuri. La Cluj, unde doar unii au posibilitatea de a se caza la cămin, de unde însă, dacă se îmbolnăvesc, pot pleca acasă doar dacă au mașină personală. Nu este greu de ghicit ce vor alege majoritatea.

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours In vizor
    HAI SĂ-I MAI PROSTIM O DATĂ: “Declarația” guvernului privind salarizarea profesorilor, publicată în Monitorul Oficial – ”soluție” dezgropată de Nicolae Ciucă din epoca Adrian Năstase: cinci ”declarații” emise de guvern și publicate în Monitor acum 20 de ani
  • Acum 3 hours In vizor
    ALBA-NEAGRA cu ”lista neagră a CNAIR”: Firma Selina reintră prin interpuși pe Autostrada Transilvania fix pe tronsonul de la Chiribiș-Biharia pe care l-a bulibășit
  • Acum 5 hours Anchete
    EXCLUSIV: Proba de sange a ucigasului Tudor Cirje a fost masluita de niste doctori penali din IML Cluj! Concluzii devastatoare ale expertului Adrian Marius Chipurici
  • Acum 5 hours Sport
    Ni s-a reproșat că dăm fake-news-uri, dar iată că e OFICIAL: Dan Petrescu a plecat de la CFR Cluj
  • Acum 7 hours In vizor
    Cum dă Emil Boc peste cap până și calendarul: luna mai a fost noul octombrie, acum aflăm că decembrie este noul octombrie. Atunci OSĂ se termine de dalat malurile Someșului ”navigabil”
  • Acum 7 hours Vocea ta
    Dragoș Damian, Terapia Cluj: Mediul de afaceri, principalul vinovat pentru situația din Educație și Sănătate. Pentru că tace
  • Acum 8 hours In vizor
    Femeia varză pusă de un ficus să conducă Educația habar nu are că un memorandum nu este act normativ. Vai de ea Românie ”educată” de către impostori!
  • Acum 9 hours In vizor
    Chiar ne întrebam când OSĂ ”meargă mai departe” Centura metropolitană. Ne dă asigurări Însuși El, Maestrul, de la o emisiune de chitanțier, că ”tronsonul 2 al centurii metropolitane este scos din nou la licitație”. La prima licitație (în care era și tronsonul trei, azi dispărut), de vină a fost Drulă
  • Acum 9 hours Politica
    Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu crede, în ceea ce privește posibilitatea încetării grevei din Educație, că rațiunea va fi pe primul loc: ”Nu se pot da OUG pe legi viitoare”
  • Acum 9 hours Politica
    DE CE SĂ NU ÎNCHEIE MEDIILE PORTARII? Doar au expertiză de când stabileau cine e bolnav de Covid-19 și cine nu… Ministrul Educației anunță noi modificări în regulament, numai să se poată încheia mediile
  • Acum 9 hours In vizor
    IMAGINARUL CLUJ-NAPOCA DE UN MILION DE LOCUITORI AL LUI EMIL BOC o ia în freză de la INS: ”Populația Clujului a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani”
  • Acum 10 hours PubliNews
    TIFF aduce un mini-cinema pentru copii în Iulius Parc. Programul este completat cu filme de Oscar, documentare și proiecții românești
  • Acum 11 hours Din oras
    Restricții de circulație în centrul Clujului pentru nou protest al profesorilor din învățământul preuniversitar. Mobilizarea sindicaliștilor români dată de exemplu de către omologii din Ungaria
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE