In vizor

Realitatea bate filmele pe care și le dau șefii din Consiliul Județean Cluj: 3% au avansat, într-un an, lucrările la groapa ecologică de deșeuri

Lucrările la rampa ecologică de deșeuri au început în 2011. De atunci până acum au ajuns la stadiul de 42%. Din august anul trecut până în primăvara acestui an, s-a lucrat într-un ritm infernal și proiectul a progresat cu 3%. Cu toate acestea, conducerea Consiliului Județean Cluj umblă cu promisiuni greu de crezut și anume că anul acesta va fi gata prima celulă.

Anul trecut, Ziar de Cluj vă arăta că proiectul Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) a ajuns, în șapte ani, la stadiul de doar 39%. Tot anul trecut, conducerea Consiliului Județean Cluj estima că în anul 2020 lucrările la groapa ecologică de deșeuri vor fi gata. Acest termen a fost anunțat după ce șefii județului au realizat că nu se poate respecta termenul de 18 luni din contractul încheiat în 2016 cu asocierea Kranz Eurocenter SRL – Institutul de Studii și Proiectări Energetice – ISPE SA. Potrivit acelui contract, CMID trebuia finalizat în 2018.

La solicitarea Ziar de Cluj, reprezentanții Consiliului Județean menționau, anul trecut, următoarele:

În vederea finalizării Centrului de Management Integrat al Deșeurilor, Județul Cluj a încheiat cu ASOCIEREA KRANZ EUROCENTER SRL- INSTITUTUL DE STUDII SI PROIECTARI ENERGETICE –ISPE S.A acordul contractual nr. 101/27267/24.11.2016, contract care are ca obiect proiectarea și execuția Centrului de Management Integrat al Deșeurilor în jud. Cluj.

Contractul constă în proiectarea și execuția lucrărilor aferente:

– Celulei de depozitare și a zonei administrative aferente CMID;

– Consolidării zonei afectate de alunecări de teren la km 0+720 la CMID Cluj;

– Zonei tehnice compusă din Staţia de Tratare Mecano-Biologică şi Staţie de Sortare;

– Drumului de acces la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj;

respectiv, lucrări pentru remedierea, continuarea şi terminarea Centrului de Management Integrat al Deșeurilor în jud. Cluj

Prețul total al contractului este de 111.103.998,44 lei fără TVA.

Durata contractuală este de 18 de luni, după cum urmează:

perioada de execuție a lucrărilor – 18 luni

perioada de notificare a defecțiunilor – 60 luni de la terminarea lucrărilor.

Anul trecut, aceiași reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj declarau pentru Ziar de Cluj că stadiul lucrărilor este 39%. Cât credeți că s-a muncit într-un an? Răspunsul ni-l dau tot reprezentanții județului, care au scris negru pe alb într-un proiect de hotărâre că stadiul lucrărilor era, în martie 2019, de 42%. Da, 3% au avansat lucrările într-un an.

“Stadiul fizic al lucrărilor aferente Acordului contractual nr. 101/27267/24.11.2016 la 15 martie 2019 a fost de 42,03%, iar până la acea dată s-au efectuat plăți Antreprenorului în valoare de 42.025.497,49 lei fără TVA”, scrie în proiectul de hotărâre referitor la achiziționarea de servicii juridice pentru diverse proiecte, printre care și CMID.

Cu toate că șefii județului recunosc în documente oficiale că nu au ajuns nici măcar la jumătate cu stadiul lucrărilor, recent, într-un reportaj PRO TV, era precizat faptul că în ultimul an s-au recuperat cel puțin patru ani de stagnare. De asemenea, lasă să se înțeleagă că acum ar fi trecut de jumătate lucrările la CMID. Practic, cu bună știință, reprezentanții județului au lăsat să fie transmite informații false.

„În șapte ani nu era gata nici pe jumătate, însă în ultimul an, șantierul a evoluat mult și în 12 luni s-au recuperat cel puțin patru ani de stagnare, iar Consiliul Județean trebuie să liciteze atât pentru operatorii care să adune deșeurile cât și pentru operatorul care va administra marele centru de colectare aflat încă în lucru”, se arată în reportajul PRO TV.

Din imagini, se observă că șantierul este aproape la fel ca acum doi-trei ani, când, de voie de nevoie, Consiliul Județean a organizat o vizită cu mass-media, în contextul sosirii la Cluj a ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu. Atunci, Gavrilescu soma Consiliul Județean să încheie lucrările în șase luni. Au trecut încă 14 luni peste cele șase recomandate de ministrul Mediului și șantierul CMID este la fel.

Alte vorbe goale referitoare la CMID au fost aruncate în vânt de Alin Tișe, care spunea, la finele anului trecut că prima celulă va fi gata în 2019. Parafrazându-l pe poetul care fuma petale de trandafir, mai sunt câteva luni din acest an, deci mai sunt încă speranțe mai sunt și tot parfumate și ele (cu fum gros de la gunoiul de la Pata Rât care ia foc periodic). Nu putem să nu ne întrebăm, ce fel de trandafiri sunt cei plantați în zona sediului Consiliului Județean? 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version