Justitie

Răsturnare de situație. Vlad Nistor, fondatorul Coinflux, a pledat VINOVAT în SUA. Clujeanul recunoaște spălarea a 1,8 milioane de dolari

15 români au pledat ”vinovat” pentru rolurile pe care le-au avut într-un grup infracțional organizat transnațional prin care au încercat să fraudeze victime din SUA prin false anunțuri pe site-uri de licitații online. Printre acuzați se numără proprietarul unui exchange de Bitcoin, dar și un hacker. Prejudiciile au fost de ordinul milioanelor de dolari, anunță Department of Justice (DoJ).

Fondatorul companiei Coinflux a pledat VINOVAT în dosarul în care SUA a cerut extrădarea lui. Potrivit informațiilor citate, Vlad Călin Nistor, fiul unuia dintre fondatorii Băncii Transilvania – Nistor Dan Călin, recunoaște că a spălat peste 1,8 milioane de dolari prin intermendiul firmei sale. 

Nistor (33 ani) și alți 14 români inculpați în SUA au pledat vinovat pentru rolul lor în constituirea unui grup infracțional organizat, care ar fi fraudat mii de victime din SUA prin intermediul unei scheme online, cauzând pagube de milioane de dolari. Sentința pare să vina la sfârșitul anului. Ultima postare de pe platforma Coinflux, prin care iubita lui Nistor încearcă să furnizeze informații clinenților a căror bani au rămas blocați de ancheta din SUA, face referire la reluarea procesului în luna septembrie. 

„In legatura cu situatia fondurilor in EUR detinute de catre clienti in portofelele CoinFlux, precum si a fondurilor retrase si neprocesate, va comunicam urmatorul mesaj:

Dorim sa va aducem la cunostinta faptul ca procesul intentat impotriva lui Vlad Nistor in SUA s-a amanat pana la data de 14 septembrie 2020 ca urmare a Covid19 si a solicitarii de amanare din partea unui inculpat in dosar.

Asa cum stiti, CoinFlux a pastrat fondurile clientilor in contul bancar deschis la Mistetango UAB in Lituania. Fondurile vor ramane in acest cont bancar pana la finalizarea procesului, indiferent de rezultatul acestuia”, se arată pe pagina Coinflux.

În 2018, Vlad Nistor a fost reținut de DIICOT la propunerea celor de la United State Secret Service, pentru apartenența la un grup infracțional organizat și spălare de bani. Procurorii din Kentucky susțineau că gruparea românească se ocupa cu clonarea unor site-uri pentru a accesa conturile bancare ale americanilor. Ulterior, o parte din bani erau spălați prin platforma Coinflux. Ciudat este faptul că Vlad Nistor s-a dezis de la început de acea grupare, susținând că nu îi cunoaște pe ceilalți inculpați (cu exceptia a două persoane care l-ar fi contactat pentru consultanță, lucru pe care îl făcea pentru orice client al Coinflux). Tânărul a fost predat în baza mandatului internațional de arestare în ianuarie 2019. 

Reamintim că, Departamentul de Justiție al Statelor Unite ale Americii a construit un rechizitoriu împotriva unor români care au comis mai multe infracțiuni pe teritoriul SUA. Potrivit surselor, românii mergeau în SUA și foloseau diferite metode de înșelăciune pentru a obține acces la conturile americanilor. Printre suspecți se numără și Vlad Nistor, administratorul firmei Coinflux.

Două dintre aceste metode se derulau online prin sistemul ”phishing” sau prin diferite anunțuri de vânzare a unor bunuri fictive (via Ebay sau prin platforme online). Spre exemplu, românii trimiteau mesaje electronice, folosind programe de mesagerie instantanee sau numere de telefon, în care utilizatorul este sfătuit să-și dea datele confidențiale pentru a câștiga anumite premii, sau era informat că acestea sunt necesare datorită unor erori tehnice care au dus la pierderea datelor originale. În mesajul electronic era indicată o adresă de web care conține o clonă a site-ului unei instituții financiare sau de trading.

Ancheta americanilor a redus cercetările asupra unui cerc restrâns de suspecți: 14 români din Constanța, București și alte județe apropiate acestora. 

Mergând pe firul ”follow the money”(urmărește banii), procurorii americani au descoperit că dintre acești suspecți, câțiva au folosit sumele de bani obținute din phishing pentru a face tranzacții cu criptomonede prin intermediul platformei deținută de clujeanul Vlad Nistor, CoinFlux. 

Suspiciunile americanilor erau că Vlad Nistor a coordonat acest grup infracțional, însă aceste acuzații sunt probate (momentan) doar prin câteva conversații purate de Vlad Nistor și anumiți membrii ai grupului, prin aplicația Telegram (n.red Telegram – aplicație pentru telefoane, o platformă de mesagerie, creată de Nikolai şi Pavel Durov, frații care se află în spatele celei mai mari reţele de socializare din Rusia, VK). Însă, conversațiile respective ar reprezenta în realitate o consultanță dată de Vlad Nistor către infractorii români, pe care îi considera potențiali clienți. 

Activitatea infracțională derulată de grupul de români s-a petrecut în perioada anilor 2014 – 2015, când Vlad Nistor abia își lansase platforma de trading cu criptomonede, Coinflux. 

 

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *