Justitie

Răsturnare de situație în DOSARUL CRIDOV! Vezi decizia luată de Tribunalul Cluj

Magistrații Tibunalului Cluj au stabilit că rechizitoriul prin care au fost trimiși în judecată patronii de la Cridov, ”drumarii de la Cluj”, este prost întocmit. Unul dintre motive îl reprezintă „neconcordanţa dintre descrierea stării de fapt şi descrierea aceleiaşi stări de fapt atunci când s-a realizat încadrarea juridică cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală”.

Mai mult, procurorul Fabian Gyula ar fi calculat prejudiciul într-un mod eronat, motiv pentru care judecătorul de cameră preliminară a dispus remedierea greșelilor din rechizitoriu și anularea tuturor proceselor de redare a interceptărilor convorbirilor dintre cei 14 inculpați: Mureșan Cristian și soția acestuia: Mureșan Luminița, Rostaș Emanuel și soția acestuia: Rostaș Nadia, contabila firmei Cridov: Cîmpian Petruța, Mateaș Gheorghe Adrian, Luca Alin Raul, Rostaș Titu, Rostaș Mariana, Munte Marcel Vasile, Anton Cristian Sorin, Cloța Cosmin Marius, Ciucurean Ciprian Ștefan și Al Kassas Abdul Aziz.

Procurorul Gyula are de ales între refacerea rechizitoriului sau renunțarea la dispoziția de trimitere în judecată a celor 14 inculpați. 

 

Citește și: Patronii de la Cridov SRL: peste un milion de euro din evaziune fiscală și spălare de bani

„Admite în parte cererile şi excepţiile invocate de către inculpaţii M.C., M.L., C.P., ,A.C.S., R.T., M.G.A., M.M.V., C.C.M., R.M.N., şi R.M, şi de către părţile responsabile civilmente SC Cridov SRL şi SC Cridar Cons SRL şi în consecinţă: În baza art. 345 al. 3 Cod de Procedură Penală constată neregularitatea actului de sesizare a instanţei, respectiv a rechizitoriului nr. 363/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj cu privire la neconcordanţa dintre descrierea stării de fapt şi descrierea aceleiaşi stări de fapt atunci când s-a realizat încadrarea juridică cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. c şi al. 3 din L. 241/2005 comisă de către inculpatul Mueșan Cristian, prin intermediul SC Cridov SRL; neregularitatea actului de sesizare cu privire la acuzaţia de spălare de bani ce se aduce inculpatului Rostaș Titu., raportat la neconcordanţele privind sumele de bani ce fac obiectul material al infracţiunii de spălare de bani; neregularitatea rechizitoriului provenită din descrierea necorespunzătoare a infracţiunilor de spălare de bani de care sunt acuzate inculpatele R.M.N. şi R.M., în ceea ce priveşte neconcordanţa dintre descrierea stării de fapt şi cea redată la încadrarea în drept a faptei, referitoare la sumele de bani ce fac obiectul material al infracţiunii de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatei R.M.N. şi la neredarea în cuprinsul rechizitoriului a trasabilităţii sumei de 100.000 lei, respectiv modul în care a ajuns din conturile Cridov SRL şi respectiv Cridar Cons SRL şi până în contul personal al inculpatei R.M.N. şi de asemenea cu privire la neredarea în cadrul rechizitoriului a trasabilităţii sumei de 2.877.000 lei, cum a ajuns din conturile SC Cridov, respectiv Cridar Cons, în cel personal al inculpatei. În baza art. 345 al. 2 rap. la art. 282 al. 1-3, al. 4 lit. a Cod de Procedură Penală, rap. la art. 143 al. 4 Cod de Procedură Penală, la art. 26 din Constituţia României, art. 8 din Convenţia Europeană privind Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, constată nulitatea relativă a tuturor proceselor de redare a interceptărilor convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor telefonice existente în dosarul de urmărire penală, în volumele de urmărire penală nr. VI, VII, XVI, XVII, XVIII, XXII, XXX, XXXIX şi dispune excluderea acestora, având în vedere că vătămarea nu poate fi înlăturată altfel. Dispune ca procurorul să remedieze rechizitoriul şi prin eliminarea din cuprinsul acestuia a tuturor pasajelor în care se redă sau se face referire la conţinutul proceselor verbale de redare a interceptărilor convorbirilor ori comunicărilor telefonice care au fost excluse. În baza art. 345 al. 3 Cod de Procedură Penală dispune comunicarea prezentei încheieri cu toţi inculpaţii, cu partea civilă şi cu părţile responsabile civilmente precum şi cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, urmând ca Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii, să remedieze neregularităţile constatate în actul de sesizare, şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Respinge celelalte cereri şi excepţii formulate de către inculpaţii M.C., M.L., C.P., A.C.S., R.T., M.G.A., M.M.V, C.C.M, R.M.N şi R.M. şi de către părţile responsabile civilmente SC Cridov SRL şi SC Cridar Cons SRL, precum şi cele formulate de către inculpaţii R-E.V., C.C.Ş., şi A.K.A.A, precum şi cea invocată din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară referitoare la acuzaţiile aduse inculpatului L.A.R. Definitivă.Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de azi, 24 mai 2019, în lipsa participanţilor”, se arată în decizia dată de Tribunalul Cluj. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *