In vizor

Rareș Bogdan și explicația pozei cu Rizea. Maia Sandu, președintele României. Și președintele Moldovei. Planul Kozak 3.0

România e mai vulnerabilă că oricând în fața creionului geo-strategic cu care Rusia și Germania vor să redeseneze Estul Europei. Americanii au venit repede ca să ni-l pună pe Ciucă în plic ca premier

Am tot stat și m-am gândit mult, ore în șir după ce am publicat articolul cu Rareș Bogdan și cu ciudata poză în care stă alături de Cristian Rizea practic legitimându-l pe fugar, din postura sa de prim-vicepreședinte al PNL, partid aflat la guvernare în România din postura sa de europarlamentar și de vedeta, de persoană publică.

Și am tot stat și m-am întrebat de ce ar fi comis totuși Rareș Bogdan o prostie atât de mare, un gest impardonabil pentru viitorul sau politic, un om care își dorea să fie este candidat al PNL ului la președinția României, ori sa fie premier sau ministru de Interne. Cum să mai ajungă el ministru de Interne când stă la poză cu un fugar căutat de Poliția Română?

Dar probabil că ceea ce își dorește Rareș Bogdan in acest moment nu mai e posibil. După episodul Rizea, mi-e tot mai clar că Rareș Bogdan a devenit oficial o cârpă.

CITEȘTE CONTINUAREA PE sctrictsecret.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *