Justitie

Raportul Inspecţiei Judiciare: Florin Cîțu, Dan Barna, Rareș Bogdan și Stelian Ion au încălcat independența justiției în dosarul 10 august

Cum s-ar spune, dacă ar fi gata Metroul lui Emil Boc: ” Urmează Staţia Apărătorii Justiţiei, cu peron pe centru-dreapta”!

Practic, politicienii apără Justiţia numai când interesele lor concid cu ale acesteia. Asta reiese din ultimul raport al Inspecţiei Judiciare. Că premierul Florin Cîțu, ministrul Justiției, Stelian Ion, vicepremierului Dan Barna și fostul premier Dacian Cioloș, dar și alți reprezentanți ai puterii printre care fostul minitru Vlad Voiculescu și europarlamentarul Rareș Bogdan, au afectat independența Justiției în dosarul „10 august”, potrivit raportului Inspecției Judiciare, dat publicităţii de Mediafax.

Sesizarea a fost făcută de un judecător CSM după ce afirmațiile publice ale politicienilor legate de clasarea dosarului.

„Se situează în afara limitelor admisibile ale discursului public într-un stat de drept abordarea ministrului justiţiei, reprezentant al unei formaţiuni politice şi persoană vătămată în cauză, de a promite adoptarea unor acte normative care să diminueze statutul judecătorilor şi procurorilor, ca „remediu” al dispunerii/pronunţării unor soluţii apreciate de acesta ca neîntemeiate şi nelegale”, consideră Inspecția Judiciară.

„Opiniile și concluziile emise au avut un puternic impact negativ asupra întregului sistem judiciar şi a credibilităţii justiţiei în rândul opiniei publice, prin exprimarea unor suspiciuni cu privire la independenţa judecătorilor şi procurorilor atât sub aspect instituţional, ca sistem judiciar, cât şi funcţional, la nivel individual”, se mai arată în raport.

La data de 2 martie 2021, pe pagina de facebook a ministrului Justiţiei, Stelian Ion, a fost postat următorul mesaj:

„Am fost pe 10august 2018 în Piaţa Victoriei alături de familie, prieteni şi colegi. Am văzut ce s-a întâmplat acolo. Am inhalat gaze lacrimogene, iar unii dintre prietenii sicolegi i mei au fost bătuţi si răniţi. (…) Nici nu am să vă împărtăşesc emoţiile şisentimentele mele legate de acest subiect. Ca cetăţean, eu, unul, ştiu ce am de făcut în această privinţă.(…)Nu există stat de drept fără o justiţie independentăşi funcţională. De aceea anomaliile sistemice trebuie înlăturate. Şi tocmai acesta este unul dintre obiectivele mandatului meu. Privind în ansamblu, sistemul de justiţie are nevoie de o reformă profundă, iar legile după care funcţionează trebuie îmbunătăţite. Sistemul pe care îl aşezăm acum le vagaranta şi copiilor noştri că pot trăi aici, într-o ţară civilizată, în care domneştelegea, unde furtul este pedepsit ferm, iar munca este premiată. O ţară în care îşi pot exprima opiniile fără să li se pună pumnul în gură şi fără să fie gazaţi sau bătuţi.”

La datele de 2 şi 3 martie 2021, în cadrul mai multor emisiuni tv (B1TVemisiunea Dosar de politician, ora 22:10, emisiunea Ştirile B1TV, ora 09:17), Rareş Bogdan, europarlamentar PNL, a declarat următoarele:

„…astăzi din păcate, după decizie, după ce judecătorii au decis cădosarul nu se redeschide şi că cei 4 şefi ai Jandarmeriei din acest dosar în fruntecu Cucoş, Sindile şi cu Cazan scapă fără nici un fel de cost în faţa cetăţenilor şi aistoriei, am avut, încă o dată, imaginea unei ţări abandonate, unde Justiţia nu funcţionează, unde Justiţia umblă cu capul spart (…)”

La data de 3 martie 2021 premierul Florin Cîţu, în cadrul mai multor emisiuni radio-tv (DIGI FM, Ştiri, ora 15:02, DIGI 24 HD, Ştiri ora 14:01) a afirmat următoarele:

-„Nu pot să comentez decât ca cetăţean că sunt dezamăgit e adevărat căvedem că în România nimeni nu a tras în noi în decembrie, nimeni nu răspunde pentru mineriade şi avem iarăşi aici un eveniment care e foarte greu să găsimresponsabili. În ceea ce mă priveşte, mă voi asigura că niciodată cetăţenii României nu vor mai avea de suferit de pe urma unui stat abuziv, aşa cum au fost aceste de situaţii. Am stat de vorbă cu ministrul Justiţiei, vom vedea dacămai există alte căi de atac, dacă se poate ceva sau nu în acest moment. Aşteptopinia experţilor în această situaţie.”

– „…este o decizie a Tribunalului şi nu pot să comentez decât ca cetăţean.Că sunt dezamăgit, este adevărat, că vedem că în România nimeni nu a tras în noi – nu? -în decembrie, mineriadele… Nu răspunde nimeni pentru mineriade şi avem, iarăşi, aici încă un eveniment în care este foarte greu să găsimresponsabili. În ceea ce mă priveşte, mă voi asigura că niciodată cetăţenii României nu vor mai avea de suferit de pe urma unui stat abuziv, aşa cum au fost aceste situaţii”, iar la întrebarea reporterului referitoare la posibilitatea atacării soluţiei, acesta a afirmat că „Am stat de vorbă cu ministrul justiţiei.Vom vedea dacă există alte căi de atacat, dacă se poate face ceva sau nu înacest moment. Vă daţi seama, că aştept opinia experţilor în această situaţie.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version