In vizor

Rampa de la Pata Rât. Episodul II: 2.7 mil. € de la "nașul” BOC pentru a ne scăpa de levigat

Depozitul de deșeuri neconform de la Pata Rât, cel despre care nu mai vrem să știm, va intra în istorie ca una dintre cele mai păguboase afaceri gestionate de către Consiliul Județean Cluj și Primăria municipiului Cluj-Napoca, adică de către Alin Păunel Tișe și Emil Boc. Această catastrofă ecologică încheie într-o notă apoteotică realizările primarului Boc după doi ani de mandat. Dacă în sedința de CJ de ieri, Alin Tișe a alocat 5 milioane de euro pentru închiderea rampei de deșeuri, astăzi, a venit rândul lui Emil Boc. Din bugetul local, municipalitatea va aloca 2.7 milioane de euro pentru montarea unei stații de tratare a levigatului.

Adică, aproape 8 milioane de euro dintr-un foc.

Plus eventualele cheltuieli care nu au fost prevăzute, alte scăpări și adaptări la situația din teren… suma este una imensă. Dar, nu pentru clujeni.

Ordinea de zi a ședinței de Consiliu local, programată mâine, a fost suplimentată cu Hotărârea 54g, privind montarea unei stații de tratare a levigatului:

care este lecția pe care suntem datori să o învățăm? În vacanță, când clujenii se mai odihnesc prin străinătăți, brusc și inexplicabil, pixul primarului semnează cu dărnicie tot soiul de proiecte fantomă sau majorări de taxe: la agentul termic, la transportul public în comun, pentru RADP etc. Oricum, clujenii nu se prea înghesuie la dezbateri, să ceară socoteală la ședințe pentru modul amatoricesc în care este cheltuit banul public.

CITEȘTE ȘI: Cum a ajuns finul Tișe să aloce 5 MILIOANE EURO din banii județului ca să oprească dezastrul de la rampa de gunoi a nașului Boc. Depozitul neconform ar urma să fie închis la anu’ (și la mulți ani)

click foto pentru imagine completă


„Necesitatea lucrărilor propuse în studiul de fezabilitate  – etapa I – este argumentată de dezvoltarea unui sistem de gestionare a deșeurilor care să reducă impactul asupra mediului prin îmbunătățirea serviciilor actuale, proiectul propus urmărește problemele de mediu și cele operaționale legate de generarea și gestionarea deșeurilor. Sistemul propus de stocare temporară este adaptat la nevoile municipiului Cluj-Napoca și a fost identificat ca fiind cel mai eficient din punct de vedere al costurilor și accesibil pentru cetățeni. Platforma amenajată va fi folosită pentru depozitarea deșeurilor menajere ridicate de către firmele de curățenie și ridicare. Amenajarea unei noi instalații de selectare a deșeurilor va duce la o mai bună și rapidă reciclare a acestora cât și benefice mediului”, se arată în Referatul HCL.

 

Două observații pe marginea acestei argumentații: 

Aceasta nu reprezintă decât ETAPA I a investiției. După cum notam, costurile finale vor fi, evident, colosale.

Și argumentul suprem vine de la sine: ”cel mai eficient din punct de vedere al costurilor și accesibil pentru cetățeni”.

”ACCESIBIL PENTRU CETĂȚENI”

Carevasăzică, se găsesc 2.7 milioane de euro pentru deșeuri. Dacă se caută bine prin buzunare, clujenii vor mai scoate parale și pentru jafurile de bocobuse care circulă pe străzi și pentru ce le-o mai fi trecând prin cap minților luminate din primărie.

Elaboratorul studiului este SC Electroplus SRL  – proiectant general și SC MVS Procons SRL – proiectant specialitate drumuri și poduri la comanda RADP Cluj-Napoca.

Valoarea estimată a investiției este de 12,7 milioane lei, iar durata de realizare este de 5 luni. Finanțarea investiției se face de la bugetul local.

Potrivit Primăriei, noua stație de tratare a levigatului va fi amplasată pe strada Platanilor, capacitatea de prelucrare fiind de 40 t/oră, 320 t/zi.

Pe lângă acești bani, Primăria va mai plăti și jumătate din suma de 5 milioane de euro pentru închiderea Pata Rât.

“Având în vedere că rampa are gunoaie din tot județul, nu putem opri închiderea. Există o discuție și Primăria este de acord să vină să contribuie și ea prin ADI sau alte formule. Nu putem închide parțial rampa acum, trebuie închisă toată rampa, pe toate cele 21 hectare, nu doar cele 18 hectare care sunt în amplasament”, a precizat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

O expertiză comandată de Consiliul Județean a scos la la iveală că vinovată de producerea alunecărilor de teren ar fi Primăria cu depozitele ei temporare de deșeuri.

Sub această rampă provizorie, Primăria Cluj a construit un sistem de drenaj care nu a fost interconectat cu un canal de colectare a apei și a levigatului. Astfel, toata apa de la ploi sau cea folosită de pompierii de la ISU Cluj, pentru stingerea incendiilor, care au fost cu zecile în ultima vreme, s-a scurs prin vechea groapa de gunoi și astfel a provocat alunecarea imensă.

„Conform experților, cauzele probabile care au determinat producerea alunecării de teren la depozitul de deșeuri Pata Rât sunt (…) existența la baza depozitului a unui strat foarte slab (noroi-mâlos-argilos), rezultat mai ales din nămolul adus de la stația de epurare a municipiului Cluj-Napoca (87.730 de tone), nămol care prin saturare a opus rezistență mică la alunecare și prin care se presupune că s-a produs alunecarea (…) prezența unor izvoare subterane sub masa depozitului, lucru care a facilitat menținerea umidității ridicate în masa depozitului. Izvoarele subterane provin din descărcarea freaticului sub presiune care a fost identificat la partea superioară a depozitului în special spre depozitul nou RADP; infiltrarea în depozitul Pata Rât în lucru, neprotejat însă, a apelor pluviale scurse de pe versantul dintre cele două depozite în perioada aprilie-mai 2017; infiltrarea în depozitul vechi a apei și levigatului provenite de la depozitul nou deschis la partea superioară. Infiltrațiile de apă au fost abundente în perioada de stingere a incendiilor produse la depozitul nou, superior”.

Dar până la ”expertiza” amintită de Consiliul Județean, Ziar de Cluj a făcut publice aceste date cu privire la proprietarul de drept al muntelui de gunoi de la Pata Rât.

CITEȘTE ȘI: Cine este proprietarul de drept al Muntelui de Gunoi de la Pata Rât: CJ sau Primăria? Și cine este responsabilul de fapt al dezastrului ecologic

În ședința de ieri, reprezentanții forului județean se arătau optimiști și spuneau că anul viitor tot ceea ce înseamnă probleme legate de rampa de la Pata Rât vor fi istorie. 

O istorie în sine a devenit întreaga afacere a rampei de gunoi: cei implicați fiind Primăria Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj. RADP Cluj are propriul merit în acest sens.

Nota de plată, una istorică, este și va fi plătită din banii clujenilor.

Rampa de la Pata Rât este deja ISTORIE: o istorie a incompetenței și nepăsării. O istorie a mârșăviilor financiare mascate de aparatul birocratic. O istorie care se consumă pe spatele cetățenilor. O istorie care îmbolnăvește cetățenii. 

Tristă istorie și foarte costisitoare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *