Consilierul local Radu Moisin, PNL, a intervenit marți, în ședința de Consiliu Local, cerând ca podul Garibaldi să fie modernizat abia după ce va deveni funcțională centura de sud a Floreștiului.
„Va fi foarte dificil de închis podul Garibaldi câtă vreme nu există o alternativă pentru locuitorii din cartierul Grigorescu. Așa-zisa centură de nord a Floreștiul a dat peste cap întregul trafic. Zona Dragalina – Napoca este blocată la orele de vârf, podul Garibaldi este singurul unde se poate circula cât de cât. Dacă se închide și acest pod, vor fi cozi de ore spre Dragalina sau spre Cora. De aceea, propun ca podul Garibaldi să fie modernizat abia după ce se va deschide centura nordică a Floreștiului. Din câte înțeleg, e pe drumul cel bun acest proiect. S-au terminat de făcut exproprierile”, a spus Moisin. El a subliniat că speră să se găsească o soluție tehnică în așa fel încât pe pod să se poată circula, parțial, și pe durata lucrărilor.
O altă propunere lansată de către consilierul local a fost ca circulaţia pe centura de nord a Floreștiului (drumul agricol transformat în centură) să fie închisă pe durata lucrărilor la Podul Garibaldi.
“Acel drum agricol transformat în centură trebuie să dispară. Decizia Primăriei Floreşti de a transforma un drum agricol într-o centură a dat peste cap traficul în tot cartierul Grigorescu, în special în zona străzilor Donath şi Bucura, iar singura posibilitate reală de a ieşi din cartier e Podul Garibaldi. Şi acesta se va închide pe durata lucrărilor şi alternativele vor rămâne zona Dragalina, zona Horea. Vor fi cozi de câteva ore în acest cartier. Din punct de vedere al supravieţuirii, a minimului de calitate a vieţii, ar trebui să ne gândim serios ca pe perioada lucrărilor la Podul Garibaldi acel aşa zis tronson de centură ocolitoare din Floreşti să nu mai existe. Mă refer la prelungirea străzii Donath”, a precizat Radu Moisin.
Consiliul Local a aprobat marți indicatorii tehnico-economici pentru podul Garibaldi, reieșiți din studiul de fezabilitate. 7.090.541 lei ar urma să coste modernizarea refacerea podului care leagă zona Parcului Central de cartierul Grigorescu. Adică au mai scumpit cu un milion de lei prețul de execuție.
Ideea modernizării podului Garibaldi are cam patru ani vechime. Primăria a prezentat, în 2014, un proiect arhitectural futurist pentru podul Garibaldi. Acesta a fost însă „desființat” de unii dintre specialiști, care au susținut că este nevoie de un pod simplu și funcțional. Nu doar proiectul a fost un motiv de întârziere, ci și stăvilarele de sub pod care vor trebui să fie preluate în administrare de către municipalitatea clujeană.