Planul Urbanistic Zonal pentru construirea Centrului Integrat de Transplant, care se va ridica pe str Victor Babeș, a fost pus în consultare publică. În perioada 12 – 23 aprilie, cei interesați pot transmite idei, propuneri, sugestii cu privire la documentația pentru PUZ pe adresa de e-mail registratura@primariaclujnapoca.ro sau la sediul Primăriei, Calea Moților nr.7. Proiectul aparține Consiliului Județean Cluj.
După încheierea etapei de consultare publică, proiectul va ajunge în Comisia Tehnică pentru Amenajare a Teritoriului și Urbanism, iar apoi în Consiliul Local.
Configurația spitalului este una integrată și relaționată funcțional cu serviciile medicale din zonă, având în vedere amplasarea strategică a acestuia.
Astfel, cele patru niveluri subterane reprezintă „zonele fierbinți” ale spitalului, acestea urmând a fi dotate cu cele mai avansate facilități de diagnostic și tratament.
Tot aici vor fi amplasate zonele de parcaj și cele de aprovizionare logistică și medicală.
Parterul este dedicat zonelor publice, ambulatoriului, administrației și unităților de cercetare. În ceea ce privește cele cinci etaje supraterane, acestea vor fi dedicate secțiilor de internare și de recuperare.
Spitalul va dispune inclusiv de un heliport situat pe terasa imobilului.
Primul Centru de transplant multiorgan din România va avea 277 de paturi, din care 88 pentru transplant renal, 72 pentru transplantul de plămân, respectiv câte 36 de paturi pentru transplantul de cord și cel hepatic.