Zic unii că Partidul Naţional Liberal ar fi murit în Campania electorală din 2016. Zău? Păi, în primul rând, ca să mori, trebuie să te naşti, ori PNL nu are certificat de naştere, ci numai o serie de certificate de deces (mai ales cel din 2012), care ar trebui discutate fiecare în parte.
Să ne lămurim de la început, că iar apar comentacii să-şi spumege spumegările: nu am nimic cu adevărații liberali. Dacă or fi existând aşa ceva că, în România, liberalismul n-are nici o legătură cu politicile de dreapta: nici doctrinar, nici ideologic. Doctrina partidelor politice din România este ceva făcut pe genunchi, de mântuială, pe fugă. S-a bifat că avem platformă-program? S-a bifat. Poate vă mai aduceți aminte de seria de partide de scară și de platformele lor program zburătoare, făcute cu singurul scop de a fi alimentate cu bani de la bugetul de stat și, prin numărul lor, să legitimeze democrația originală a lui Ion Iliescu. Scopul nu s-a schimbat cu nimic de atunci.
Ion Iliescu şi cei ca Dinu Costache Patriciu şi valetul său Tăriceanu, sunt printre cei care au asigurat tranziția “mijloacelor de producție” de la întregul popor către buzunarele elitelor comuniste. Averile politrucilor cu papion (650.000.000 de dolari, Dinu Puturiciu şi 45.000.000 de dolari, Trădătoriceanu), obținute prin frângerea securității energetice a României, nu ar fi fost posibile fără experiența celuilalt politruc (“săracul și cinstitul” de Ion Iliescu) bine școlit la Moskova. Între părintele “kapitaliștilor de cumetrie” și cel al așa-zișilor liberali există o veche amiciție. Mărturie stă Rompetrol, “nava amiral a comerţului exterior românesc”, o companie de succes, care se afla în topul firmelor româneşti, care activau pe piaţa mondială a produselor petroliere şi care, înainte de 1989, a internalizat sute de milioane de dolari, rezultaţi din lucrările de prospectare, exploatare, foraje şi construcţii-montaj, în domeniul gazelor naturale şi ţiţei, făcute de te şi miri pe unde, cam pe toată planeta. Compania a fost preluată prin jaf şi a făcut parte din planul FSN de destructurare a economiei naţionale. Aşa a devenit Puturiciu un exponent ilustrativ al oligarhiei româneşti, de inspiraţie post-sovietică. Care poza în liberal şi sponosriza PSD în campanile electorale.
Deci, răsfoind file din istoria recentă, vedem că Dinu Patriciu şi valetul său Tăriceanu, cu toate partidulețele lor personale, denumite, pentru a deruta, liberale, au fost consecvenţi cu un singur lucru: bunăstarea lor personală, bunăstare care nu se putea întreţine fără legătura strânsă cu cei care controlau bugetul naţional.
Încă din 1990, Patriciu și Tăriceanu și-au propus o alianță cu FSN-ul lui Petre Roman, omul lui Iliescu. Prima tentativă nu a avut finalitate, așa că, în iulie 1990 (nici nu se uscase prea bine sângele împrăștiat de târnăcoapele minerilor lui Iliescu pe străzile Bucureștilor), Patriciu, împreună cu Tăriceanu, Cataramă și Horia Rusu au smuls o aripă din PNL (așa-zisa “aripă tânără”) și au lipit-o, în aprilie 1991, la guvernarea Roman. Atunci s-a semnat “Carta pentru Reformă și Democrație”, iar Dinu Patriciu a devenit ministrul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului. După mineriada din septembrie 1991 care a dus la căderea guvernului Roman, în octombrie 1991, “PNL”-ul lui Patriciu participă la Guvernare cu FSN (ca partid politic), girând politic chiar guvernul de criză format de Iliescu sub conducerea lui Theodor Stolojan (Don Costache a avut în Guvernul Stolojan 3 miniștri și 7 sub-secretari de stat: Dan Constantinescu ca ministru al Industriilor, Mircea Ionescu Quintus ca ministru al Justiției, George Danielescu ca ministru al Economiei și Finanțelor – aceștia, împreună cu Cataramă, vor pune bazele viitoarei țepe numită “afacerea SAFI” -, Dan Radu Rușanu, precum și alți viitori petroliberali de bine). Liberalii cu funcții de subsecretar de stat au fost păstrați de Ion Iliescu în guvern chiar și după intrarea acestui “PNL” în “opoziție” în 1992 (până în 1994, când au fost scoși din ministere la protestele PUNR cu care PDSR a format “Patrulaterul Roșu”). Nu este de mirare că, în 1996, Dinu Patriciu era inclus, pentru prima dată, de agenția Reuters într-un top al „Noilor îmbogățiți din România” care au făcut rapid avere după evenimentele din decembrie 1989. De altfel, este și anul în care, zice Patriciu, a intrat în afaceri cu petrol. Dar prima dată numele său este asociat cu afaceri de combustibil în octombrie 1995, când agenția Mediafax preciza că „specialiștii IGP cercetează legalitatea contractului de vânzare-cumpărare a unui cargo, tranzacție în care erau implicați liderii PL-’93, Dinu Patriciu și Raymond Luca”. Cei doi, preciza sursa citată, au fost cercetați pentru evaziune fiscală, dar nu au fost condamnați.
Să nu uităm că aripa Kapitalistă a FSN, formată din Tăriceanu, Cataramă, Chiliman, Radu Boroianu, Dan Radu Ruşanu au făcut parte din boardul Societăţii de Administrare a Investiţilor SAFI, care, la prăbuşirea din 1996, a sărăcit un număr record de 106.000 de acţionari-investitori care au cotizat tentaţi de dobânzile gen ţeapa Caritas care li se promisese. Aşa s-a creat în România o suveică financiară de tip mafiot, mascată sub forma apartenenţei la masonerie. Decizia “liberală” a încăput pe mâinile lui Sebastian Vlădescu, Andrei Chiliman, Dan Radu Ruşanu, Radu Spiridon, George Danielescu, Ion Basgan, Bogdan Olteanu, nepotul stalinistei Ghizela Vass, cu toţii “fraţi de şorţuleţ”, afiliaţi “masoneriei” conduse pe atunci de Eugen Ovidiu Chirovici, un protejat de-al lui Adrian Năstase.
În timpul madatului său de prim-ministru, Trădătoriceanu s-a preocupat în primul rând să transforme PNL în SRL. Firma sa, Intervam SA, avea 6 acţionari dintre greii PNL de atunci: Chiliman, Ruşanu, Danielescu, Spiridon Cojocaru, Dan Constantinescu şi Ion Basgan. Chiliman a ajuns primarul sectorului 1, căruia i-a jumulit bugetul uriaş cu ajutorul lui Moisescu. Bazgan a devenit parlamentar de Teleorman, Cojocaru a ajuns deputat de Braşov, Dan Ruşanu, parlamentar de Hundeoara… Cu toţii, nişte nevinovaţi chinuiţi de “Statul Paralele” după ce acesta s-a săturat de ifosele lor de „deştepţi” căre au crezut că ei au fost sufficient de inteligenţi încât să fure fără ajutor.
Aşa, ca cireaşă pe tort, aş vrea să luaţi aminte la faptul că, în urma tranzacţiilor financiare cu acţiuni Rompetrol de la Bursă, în conturile Cameliei Voiculescu au intrat 64,3 miliarde de lei, iar în contul răposatei „Drujbe a lui Dumnezeu”, Verestoy Attila, 128, 8 miliarde lei.
Şi cu banii de furat în cont şi cu sufletul liberal, nu e aşa? Şi încă n-am aflat ca liberalii, indifferent de care parte a aripilor s-ar afla acum, să se fi dezis de mizeriile făcute României de către gaşca lui Patriciu…