Analiza

PSD, sfâșiat între dorința de suspendare cu orice preț a președintelui României și rațiune. Va acționa PSD în interesul supraviețuirii lui Dragnea, sau în interesul propriei supraviețuiri?

Partea proastă pentru Partidul Social Democrat este că începe să acumuleze ca partid gafele făcute în interes personal de către liderii săi. Capac au pus cu mitingul în forță din 9 iunie de la București – perceput de către bucureșteni ca o nouă “mineriadă” (inclusiv faptul că și-au găsit fix luna iunie pentru un astfel de exercițiu de forță, i-a defavorizat în percepția colectivă). Dar, capac la capac – moț la tortul de mizerie, a fost tentativa nereușită de a falsifica realitatea cu privire la huiduirea Gabrielei Firea pe stadion în încercarea acesteia de a capitaliza imagine pe seama Simonei Halep.

De multe ori s-a discutat în spațiul public dacă anumite partide politice, în special PSD, nu cumva lucrează în afara cadrului legal. În Legea partidelor politice 14/2003, care face referire la Constituţia României, scrie clar că, dacă un partid, sau o organizaţie, militează împotriva principiilor statului de drept, el poate fi dizolvat pe care judecătorească.

Art. 45, alin. (1) din Legea partidelor politice prevede că „Un partid politic se dizolvă pe cale judecatorească (…) când se constată încălcarea prevederilor art. 30 alin. (7) şi ale art. 40 alin. (2) şi (4) din Constituţia României”.

Articolul 40, alin. (2) din Constituţie prevede că „partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sunt neconstituţionale.

Potrivit Legii partidelor, partidele mai pot fi dizolvate, în aceleaşi condiţii, „când scopul sau activitatea partidului politic a devenit ilicită ori contrară ordinii publice; când realizarea scopului partidului politic este urmărită prin mijloace ilicite sau contrare ordinii publice; când partidul urmăreşte alt scop decât cel care rezultă din statutul şi programul politic ale acestuia

Credeți că nu merită să discutăm ce anume face PSD măcar din 2012 încoace, indiferent de cine s-a aflat la butoanele acestui partid? Că nu merită să discutăm declarațiile lui Liviu Dragnea împotriva aliaților actuali ai României, NATO și UE, care ar fi sponsorizat, în viziunea condamnatului penal aflat în perioadă de probațiune, așa-zisul stat paralel – o invenție penibilă a unor indivizi paraleli cu realitatea?

„Am vrut să arătăm și partenerilor noștri străini, pentru că după Revoluție, toți partenerii noștri, NATO, UE, ne-au spus și ne-au promis că o să ne învețe democrația, pentru că noi nu o știam…Venind din comunism, noi trebuia să învăţăm democraţia de la dumnealor. Eu zic ar trebui să își asume toți partenerii străini această responsabilitate: că au încurajat, ba chiar parțial au și finanțat acest stat paralel și acest sistem odios. Chiar l-au susținut public, în mai multe rânduri și ar trebui să-și asume asta, pentru că nu asta e democrația la ei acasă. La ei acasă nu-s protocoale secrete, la ei acasă nu se face justiție la televizor, nu se fac arestări pentru spectacol”, a acuzat, la Antena 3, preşedintele Camerei Deputaţilor.

La care se adaugă aranjarea legilor penale în scop personal. Toate Ordonanțele de Urgență pentru Nevoi Personale date în folosul liderilor PSD din 2012 încoace – nu este Liviu Dragnea cel care le-a inventat, ci contra-amicul său Victor Viorel Ponta. Dar este altă poveste, pentru altă analiză. De aceea nici nu mă pronunț aici cu privire la modul ăn care a fost făcută praf ideea de Justișie corectă din momentul în care și-au băgat securiștii coada în lupta anticorupție cu ale lor protocoale.

Apoi vine moțul pe tortul mizeriilor din ultima vreme: Gabriela Pandele Firea a fost huiduită ca la carte de zecile de mii de români veniți pe Arena Națională să o felicite pe Simona Halep. Iar a doua zi, în beneficiul de imagine al acesteia, filialele PSD din teritoriu au început să falsifice realitatea. Noroc că au primit-o rapid peste bot și s-au mobilizat chiar și televiziunile pentru a demonta această crasă minciună – numai așa au realizat și liderii PSD că minciuna, măcar de data acesta, are picioare extrem de scurte și au renunțat la mascaradă. O mascaradă care le-a aruncat sub semnul ridicolului inclusiv etalarea de forță organizatorică de sâmbătă, 9 iunie.

Dar, gustul amar și stupoarea acestei stupide tentative de falsifcare a realității rămân în spațiul public. La fel ca și întrebările cu privire la dimensiunea deficitului moral și cinismul de care dau dovadă liderii acestui partid. Cu puterea pe mână (majoritate confortabilă în Parlament, 3 guverne în 2 ani, toate instituțiile democratice ale statului la cheremul lor), acest partid se comportă ca și cum s-ar afla în cea mai cruntă opoziție. Cum credeți că ar guverna acești oameni dacă ar acapara puterea absolută, discreționară? Cu cât respect îi vor guverna pe oamenii pe care deja îi consideră suficient de proști încât să înghită orice mascaradă de comunicare pe care o propun? Nu cumva vom avea parte doar de o nouă nomenclatură? Ba da. Dovadă: pensii și salariile speciale, privilegii noi pentru privilegiați – ultima mită aruncată de Drganea prin guvernul său dăncilă pe piață este că RAAPPS va plăti chiria locuințelor de protocol, întreţinerea, taxele şi impozitele pentru imobilele în care locuiesc preşedinţii CCR, CSM, ICCJ, Curţii de Conturi şi Academiei Române. Pentru că pot, nu pentru că această nouă clasă de privilegiați ar avea nevoie – unii cumulează două, trei funcții, salarii și pensii de zeci de mii de euro pe lună. Iaca cum partidul săracilor, plânge lacrimi de caviar în numele sărăciei acestora fix din vilele de protocol în care stau gratis.

Suntem într-un moment de echilibru precar. Suntem la răspântia dintre România pe care și-o vrea pentru sine elita PSD și cadrul în care România se regăsește din punct de vedere tehnologic, economic, cultural și social, cadru care se cam datorează firelor vizibile sau mai puțin vizibile care ne conectează la vest. Și a căror existență nu mai e garantată. Din acest moment, PSD începe să devină în sine incompatibil cu statutul României ca țară europeană și aliat al Statelor Unite (prin apartenența la NATO). Și cred că și PSD, și societatea încep să-și dea seama de asta.

În acest context trebuie discutată noua temă a suspendării președintelui Iohannis care nu prea se grăbește să pună în aplicare cu viteza cu care și-o dorește Liviu Dragnea ultima decizie a CCR, cea privind suspendarea din funcția de Procuror șef al DNA al Laurei Kodruța Kovesi.

Contrapartida este amenințarea cu suspendarea. Iar Nicolicea, unul dintre cei mai toxici lideri ai PSD, deja a azvârlit în spațiul public ideea că această suspendare, care ar pune România la îndemâna lui Călin Popescu Tăriceanu (aflat în judecată pentru fapte de corupție) – să ne scrie pe bilețele roz părerile lui despre ieșirea din NATO și din Uniunea Europeană (așa cum a mai încercat o dată în 2007).

Judecătorul Cristi Danileț, explică într-o postare pe contul său de FB că sunt două tipuri de suspendări ale Președintelui Statului în Constituția României, una pentru încălcarea Codului penal și alta pentru încălcarea Constituției.

“Astfel, 2/3 din numărul tuturor parlamentarilor poate să îl pună sub acuzare pentru înaltă trădare – art. 96 Constituție; sesizarea este trimisă la Parchetul de pe lângă ICCJ și se face o anchetă penală de către procurori, care poate duce la judecarea Președintelui la ICCJ. În toată această perioadă el este suspendat de drept și dacă este condamnat în final, este demis automat; dacă nu, își reia funcția. Înalta trădare înseamnă ca Președintele să fie dovedit că provoacă război, aservește țara unui alt stat, transmite secrete altui stat, folosește armata sau determină acțiuni violente pentru a schimba ordinea constituțională sau a afecta puterea în stat. În această procedură de suspendare poporul nu este implicat.

Cealaltă formă de suspendare este cea clasică, deja, pentru comiterea de fapte prin care încalcă Constituția – art. 95 Constituție: camerele reunite ale Parlamentului sesizeaza CCR; CCR emită o opinie consultativă, iar Președintele țării poate da explicații (art. 42-42 din Legea 47/1992); apoi 1/2 din numărul total al parlamentarilor poate decide suspendarea Președintelui țării. După suspendare, în termen de 30 de zile se organizează referendum prin care populația decide dacă îl demite sau nu pe Președinte. Dacă nu este demis, Președintele își reia funcția.

În timpul suspendării, interimatul funcției este asigurat de președintele Senatului; în lipsa acestuia, de președintele Camerei Deputaților.”

Pe fondul a tot ceea ce v-am expus mai sus, se pare că se mai aude și glasul rațiunii în PSD: vicepreședintele PSD Gabriel Zetea spune că nu există temei pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis și că, în opinia sa, partidul aflat la putere nu trebuie să recurgă la acest demers pentru că are două experiențe ”traumatizante” cu Traian Băsescu, iar social-democrații și-ar dori stabilitate.

”E o mare greşeală din partea preşedintelui, va fi sancţionat de către români. Nu cred că e cazul să facem din nou suspendare. Am trecut prin două experienţe traumatizante cu Băsescu. Ne dorim stabilitatate”, a declarat Gabriel Zetea, la Digi 24. el a făcut astfel trimitere la cele două suspendări ale fostului președinte din 2007 și 2012, care au fost invalidate la referendumul pentru demitere.

”Până acum preşedintele nu a refuzat să respecte decizia CCR, a spus că se mai gândeşte, caută scuze pentru a vedea cum va ieşi din această situaţie. Nu vorbim de un temei de suspendare, cu atât mai puţin despre plângeri penale. Azi, legile şi Constituţia sunt mai clare decât îşi doresc unii. Dacă vor altfel de justiţie, să facă modificări ale Constituţiei prin referendum, să facă schimbări legislative, atunci când vor avea în spatele lor votul popular. Acolo ne vom bate cu preşedintele Iohannis. O să spunem românilor că e primul om în stat, care trebuie să respecte legea, iar el nu o respectă”, a mai comentat el.

Vicepreședintele PSD a mai susținut că în forurile de conducere ale partidului nu s-a discutat despre suspendare.

Vom vedea.

Dacă Zetea dispare din peisaj ca și ceilalți lideri PSD care l-au contestat, sau nu l-au servit pe Dragnea, atunci vom ști dacă pohta ce-o pohtește el primează în PSD, sau rațiunea și dorința de supraviețuire ca partid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *