Politica

PSD se opune cenzurii. Marcel Ciolacu: „PSD nu va fi niciodată de acord cu propunerea făcută dlui Arafat de către ”societatea civilă”! #Cenzura, #MinisterulAdevărului, #Scânteia nu pot deveni armele democrației și ale statului de drept”

După ce în mediul online au apărut informaţii despre cum, sub pretextul războiului de agresiune din Ucraina, Statul român intenţionează să facă o platformă prin care cine asociază Guvernul, președintele și premierul cu corupția ori incompetența e suspect de propagandă rusă în algoritmi propuși, preşedintele PSD are o intervenţie publică pe pagina sa de Facebook prin care anunţă că:

„PSD nu va fi niciodată de acord cu propunerea făcută dlui Arafat de către ”societatea civilă”! #Cenzura, #MinisterulAdevărului, #Scânteia nu pot deveni armele democrației și ale statului de drept. Trebuie să luptăm cu dezinformarea, dar fără a suprima sub nicio formă libertatea de exprimare folosind instrumente ale regimurilor totalitare.”

Adică e fake news şi „eşti cu ruşii” dacă îi acuzi pe Iohannis și Ciucă de corupție, ești cu rușii? Iar Departamentul lui Arafat va stabili ce e fake news în România…

„Ca să fie clar, miniștrii PSD nu vor desemna niciun #cenzor pentru propășirea cultului personalității niciunui tovarăș sau vreunui alt ”geniu al Carpaților”.

P.S. Fake-news-ul se combate printr-o  comunicare corectă și la timp, nu cu ”experți” sau ”consultanți” care să vâneze vrăjitoare.” – a completat, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu

CITEŞTE:

https://ziardecluj.ro//cenzura-sub-pretextul-razboiului-ramasi-fara-apocalipsa-sanitara-guvernantii-isi-fac-una-media-daca-e-adevarat-statul-roman-se-pregateste-de-cenzura-si-suprimarea-vocilor-critice/

Exit mobile version