Politica

PSD îl chestionează public pe ministrul Virgil Popescu, despre taxarea prosumatorilor acuzându-l că pune frână dezvoltării energiilor regenerabile

Liderul senatorilor PSD, Ştefan Radu Oprea, îi lansează la rândul său o întrebare liberalului din fruntea Ministerului Energiei, după ce și USR a semnalat că Guvernul a adoptat „noaptea ca hoții”, o OUG care impune „taxa pe soare”, ordonanță care îi va afecta pe cetățenii și firmele care au investit în panouri fotovoltaice, producând curent pe care îl consumă în propria gospodărie. Oprea afirmă că ”energiile regenerabile sunt soluția dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”.

”O întrebare pentru Ministrul Energiei, Virgil Popescu. De ce a ales să transpună Directiva europeană privind energia din surse regenerabile la modul imperativ, adică prin taxarea  prosumatorilor, deși în textul directivei există sintagma ”Statele membre pot să taxeze…”? De ce pune frână dezvoltării energiilor regenerabile prin taxare?” a scris pe contul său de facebook senatorul Ştefan Radu Oprea.

E vorba despre o ordonanță de urgență publicată pe site-ul guvernului (art. 21).

Acesta a adăugat că europarlamentarii PSD  au propus și primit aprobarea comisiei ITRE din Parlamentul European pentru simplificarea procedurior și aprobărilor pentru instalarea parcurilor fotovoltaice cu putere mai mică de 50 kW, în timp ce Ministerul Energiei complică lucrurile.

”Popescule, ești dator cu multe răspunsuri, dar pe acesta trebuie să-l dai foarte repede pentru că în 2027 se inchide reactorul 1 de la Cernavodă și nu ai ce să pui în locul celor 700 MW.Energiile regenerabile sunt soluția dacă le încurajezi să se dezvolte, dar nu prin taxare, ci prin simplificare”, a adăugat Oprea.

  • Update: Ministerul Energiei a răspuns duminică la acuzațiile aduse de USR și PSD, care au criticat introducerea printr-o ordonață de urgență a unei noi taxe pentru producția de energie verde. Ministerul Energiei, condus de Virgil Popescu (PNL), arată într-un comunicat că taxa va intra în vigoare în 2026 și că ar fi prevăzută într-o nouă directivă europeană.