Editorial

Prostul de ”Toti” Varga și luzerii de la CFR

Este un titlu evident ironic, fiindcă, în ciuda controverselor, Neluțu Varga, poreclit și ”Toti”, adevaratul patron al CFR Cluj, nu este un prost și nici un fraier, de vreme ce, preluând un club în insolvență acum trei ani, a luat tot trei ani consecutiv Campionatul. Iar jucătorii CFR nu au cum să fie luzeri, tot din același motiv.

Întotdeauna la Cluj nu e bine când e bine, ci e bine când e rău, și dacă răul este constant, nu e problemă, clujenii o să rabde.

Nu e bine că ceferiștii au câștigat Campionatul, uiștii clujeni înjură pe toate canalele social media, au rămas tot în logica anilor trecuți cu ”frâna”, ”unguru”, ”scroafa”.

În fiecare dintre acești ultimi trei ani, uiștii clujeni au știut ei mai bine cum s-au desfășurat lucrurile la CFR Cluj. După părerea lor, CFR Cluj a furat, a cumpărat arbitri sau jucători. Nu e bai ca la U Cluj se fura bani si se arunca la gunoi bani publici, problema e ce se intampla la CFR.

Culmea, acum nu mai pot să-i zică lui Varga că e ungur și nici pe Vasile Dâncu nu-l pot face scroafă. Însă, așa e la Cluj, nu e bine când e bine.  

Crede cineva în țara asta că fotbalul românesc a fost vreodată corect pe de-a întregul? Înseamnă că ăla e un bou. Am uitat de portbagajele cu spagi cand juca Victoria Bucuresti, am uitat de valiza lui Becali, am uitat de smenurile lui Borcea sau Horoba sau nea Jean?

Adică ce vreau să zic: în noiembrie 2019, adică acum cateva luni doar, 9 persoane de la clubul spaniol Huesca au fost arestate pentru jocuri trucate în divizia a doua a Spaniei, care este zece clase deasupra Ligii I românești. Culmea este că, în cazul de la Huesca, cu câteva luni înainte de arestarile din luna noiembrie 2019, când Huesca era în La Liga, jucând alături de Barcelona și real Madrid, procurorii îi curentaseră tot pe cei de la Huesca cu alt set de arestari, tot pentru meciuri aranjate, semn că pattern-ul corupției era acolo cronic.

O fi cumpărat CFR vreodată în istoria sa arbitri? Nu am dovezi în acest sens, dar știu sigur ce făceau Cristi Borcea, Giovani Becali și Gigi Becali în urmă cu nici 10 ani în campionatul românesc.

Fotbalul din această țară nu se joacă doar pe teren, sau poti sa crezi altfel, dacă esti naiv. Dacă vrei să nu fii muit pe propria ta investiție, trebuie să-ți înființezi o adevărată divizie de ”colaterale” cand conduci un club de fotbal. E nevoie de subterane nu doar ca sa castigi campionatul, ci ca sa rezisti, sa nu te faca altii cu manevre, adica sa incerci macar sa te protejezi, in masura posibilitatilor.

Asta a înțeles Paszkany Arpad încă de la început când a intrat in fenomen și de aia a câștigat campionate. Asta nu a ignorat Nelutu Varga când a preluat de la Paszkany echipa încercând să ducă ”colateralele” spre o zonă mai spălată și aducându-l pe Vasile Dâncu pe post de Jean Pădureanu academic. 

Așa cum îl cunosc eu pe Varga, nu mult, omul ăla cauta rezultate în cam tot ce își dorește să realizeze, nu le prea are cu sentimentele și, chiar dacă este impulsiv, o drege într-un final revenind la calm și își atinge obiectivul.

Varga nu este pitulice mediatică ca Gigi Becali care își trage cu ranga portiera de la Maybach, Varga are o alta abordare. Desi are o grămadă de bani, putini stiu ca ditamai milionarul umbă într-un căcat de Skoda Fabia, că îți vine să crezi că e portarul de la CFR, nu patronul.

O fi rămas Varga fără bani anul asta și a făcut tot ce i-a stat în putință să se „cheșuiască” promițând orice pentru a câștiga campionatul? Habar nu am. Si nu cred că e treaba nimănui din afara clubului să-i numere grăunțele lui Varga. E băiat mare și se descurcă.

Însă să spui că trei ani consecutiv de luat campionatul e un rahat de realizare, asta e o nedreptate. Sigur, Neluțu Varga, tot în comparație cu Becali care e un narcisist mediatic, nu o să iasă niciodată la televizor să se apere sau să contraatace, fiindcă Varga este pește de apă adâncă. Dar o zic eu, cu toti scuipatii pe care ii voi lua.

Ce trebuie să mai învețe insa acest proprietar de club este să-și corporatizeze operațiunile în interiorul clubului. Să înceapă să gândească profesionist și din punct de vedere intern.

Am două sugestii: CFR nu există la nivel de marketing și merchandising, deși are un noroc chior instalându-se în doar cativa ani in preferințele românilor, imediat sub Steaua, în condițiile în care nu are istoria Stelei. Varga ar trebui să le dea un șut un fund atârnătorilor din club care ignora veniturile pe care CFR le-ar putea genera la nivel de România, nu de Transilvania, pe baza branding-ului.

Apoi tot ca o măsură de profesionalizare musai de luat este felul in care sunt gestionati jucatorii. Mi se pare incredibil să nu ai deja bătut în cuie în contractul cu jucătorii interdicția de a vorbi cu presa și penalități severe pentru încălcarea interdicției. Nu se poate ca jucătorii să vină să facă sula mare în fața camerelor de luat vederi și să umbrească câștigarea unui campionat, dându-și cu părerea ba despre salariile restante, ba despre Balotelli, ba despre Dan Petrescu. Unde îl vedeți pe Messi, sigur păstrând comparația, că își dă cu părerea prin presă, despre una, despre alta??! Clauze, nene, clauze de confidențialitate care să reziste chiar și la un an după despărțirea de club, astfel încât cretini precum Djokovic și Arlauskis să nu își mai permită să râgâie în fața camerelor inepții.  

În toată atitudinea de ură față de realizările CFR, uiștii uită intenționat să arunce o privire în propria ogradă.

Proiectul de reconstrucție a U Cluj este un fiasco și, din păcate, un fiasco sponsorizat din bani publici cu milioane de euro.

Față de „prostul” de Varga care câștigă campionate, Radu Constantea, președintele U Cluj a îngropat echipa în mocirla Ligii 2, lucru care pe mine mă surprinde, să vă spun de ce. Fiindcă eu îi văd constant mașina lui Constantea parcată la Hotel Meridian, hotelul lui Ucu Rus, un om de altfel înțelept, ca dovadă că Ucu Rus este apropiat foarte tare și de CFR. Asta inseamna ca merge mereu la Ucu Rus sa ia „lumina”.

Păi dacă Ucu Rus și Dâncu fac lobby atât de tare pentru CFR, incat castiga campionate, de ce Radu Constantea nu învață nimic de la acei doi domni? E redus intelectual sau e ordin pe unitate ca U Cluj să fie ținută în beznă???

Suporterii Universității zbiară că CFR câștigă meciuri controversate, dar tac mâlc când U Cluj este umilită în Liga 2 de echipe care au un sfert din bugetul Universității. Și tac mâlc când sunt aduși la Universitatea jucători care ar putea fi lesne internați la azilul de bătrâni, atat sunt de ponositi, sau vezi cazul Tamaș, care au un istoric întreg de acte de indisciplină și beții de primă pagină.

În loc să îi fută grija de CFR, dacă tot au plecat Arpi și Iuliu, nu ar fi mai interesant ca suporterii să facă presiune reală pe managementul Universității și pe coițele lui Emil Boc care îi minte de ani de zile cu nerușinare despre soarta Universității? Nu ar fi frumos ca U Cluj să urce în Liga I și să avem două echipe care să devină rivale adevărate, în același ring, nu pe etaje diferite? 

Chestia asta cu ”demnitate jucând pe sate” mă scoate din sărite la suporterii Universității, fiindcă ei merită mai mult de atât.

Merită ca U Cluj să intre în Liga I, căci trebuia să fie deja acolo încă de anul trecut, merită ca U Cluj să fie susținută de zeci de mii de suporteri, merită să se bată pentru Champions League.

Suporterii Universității nu trebuie să mai accepte minciunile țăranului din Răchițele, asta dacă realmente mai vor să aibă, fizic vorbind, o echipă activă.

Am spus-o mereu și pentru ce am spus si o sa repet acum mă înjură toți cei din galeria U Cluj, însă de circa 16 ani tot eu am dreptate și ei nu. Cel mai mare dușman al Universității, cel mai mare obstacol în evoluția ei a fost dintotdeauna Emil Boc.

Din 2004, când a fost ales primar și până în 2020, au trecut 16 ani, iar el a fost de fiecare dată principalul gropar al proiectelor de reconstrucție a Universitatii. Sigur, e mai comod să zici că Alexa e un mincinos, în loc să privești dacă Alexa are dreptate sau să privești în trecutul recent al Universității…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *