Eveniment

Proprietarii din Sopor amenință primăria cu procese

Planul Urbanistic Zonal pentru realizarea cartierului Sopor a ajuns pe masa Comisiei de Urbanism a municipiului Cluj-Napoca. Au fost 4 ore de discuții cu zeci de proprietari de terenuri din zonă, care amenință municipalitatea cu instanța. Va urma o altă dezbatere a comisiei.

  • Cartierul OSĂ se dezvolte pe 240 ha, urmând ca aici să locuiască între 50.000 şi 70.000 de oameni. Care vor trebui să vină de undeva, să-şi găsească o slujbă şi o cale de acces către instituţiile publice aflate toate în centru. Dar acestea sunt simple detalii într-un oraş gata sufocat pe partea de trafic din cauza Urbanismului de Cumetrie practicat sun înţeleapta administraţie Emil Boc. Deşi proiectul prevede un traseu pentru transportul în comun cu şase staţii de autobuz, o staţie de tren şi una de metrou, care metrou OSĂ înceapă să fie construit de acolo, deşi era chipurile gândit pentru decongestionarea traficului dinspre Floreşti, ne întrebăm care va fi continuitatea cu transportul local din Cluj-Napoca. Sau au să se învârtă toate în cerculeţ?

Sunt peste 800 de proprietari privați, care vor putea construi doar după prevederile PUZ-ului. În ceea ce privește exproprierile pentru cauză de utilitate publică, prețul este stabilit de lege, undeva la 11 euro/mp, mult sub prețul pieței. Dreapta şi justa despăgubire conform Constituţiei cu care se şterge primarul la simandicosu-i dos este de 80 euro/mp – de unde şi multiplele procese care sunt de aşteptat.

Pentru zonele unde urmează să fie construite investiţii private, proprietarii ar urma să se asocieze și să realizeze “micro-puz-uri”, conform masterplan-ului general.

Zona viitorului cartier va fi străbătută de două trasee majore de circulație publică:

• Inelul Sudic – Tronsonul Someșeni-Borhanci pe treimea superioară nordică a teritoriului;
• Calea Soporului – cu traseul conform celui prevăzut în Planul Urbanistic General.

Transportul public și cel alternativ sunt încurajate, în detrimentului celui auto.

Obiective de utilitate publică ar fi:

– Spații verzi publice de diferite categorii;
– Tramă stradală cu diverse categorii de străzi publice;
– 6 unități de învățământ;
– Zone dotări sportive
– Clădiri în parteneriat public-privat, clădiri cu mixaj funcțional;
– Zone pentru clădiri multifuncționale culturale.

În zona P.U.Z.-ului Masterplan Sopor se vor regăsi trei forme de proprietate:

– Proprietăți publice – străzi, spații verzi, scuaruri minerale civice, dotări ale zonelor rezidențiale;
– Proprietăți private – locuințe, servicii etc.;
– Proprietăți publice-private

Regimul de înălțime maxim admis este de trei niveluri supraterane cu următoarele configurații (asta până are să apară vreun Urbanist de Cumetrie agrea în „bocărie”:

a) parter + etaj + mansardă/nivel retras;
b) demisol + parter + mansardă/nivel retras). Retragerea ultimului nivel va fi mai mare sau egală cu 1,80 m față de planul fațadei spre stradă / spațiul public.

Totalizat, regimul de înălțime nu poate depăși una dintre următoarele configurații:
a) (S) +P+1+M;
b) (S) +P+1+R;
c) D+P+M;
d) D+P+R

Lăsat în faţa unui microfon la o emisiune de chitanţier, primarul Emil Boc a vorbit despre propunerea introducerii unei „taxe de urbanism”:

„Taxa de urbanism este o propunere pe care am făcut-o în cadrul unei dezbateri pentru a fi analizată de către cei interesaţi şi dacă va găsi susţinere, va fi promovată. Ea doreşte să sprijine investitorii privaţi, pe cei care au terenuri în Sopor. Discutăm strict de Sopor sau de viitoare extensii ale Clujului cu peste 100 de hectare.

Ce avem în cartierul Sopor astăzi: 240 de hectare de teren, care sunt toate private, avem iniţiativa Primăriei care spune că noi facem PUG şi masterplanul care spune unde sunt parcurile, bulevardele, grădiniţele, şcolile, ca să avem un cartier ordonat, premieră în România.

Ce urmează după? Cine face bulevardele, şcolile, etc?! Lăsăm privaţii să se înţeleagă între ei, când vin înţeleşi la noi, primesc autorizaţie sau ce am enunţat eu e ca municipalitatea să îşi asume şi pasul următor şi să spună: nu numai că v-am făcut masterplanul general, cum arată un cartier modern, dar facem şi insfrastructura de bază, bulevard, şcoală, grădiniţă, parc, exproprierile.

Din banii cui? Bani publici nu pot ca să fac o investiţie privată, doar dacă recuperez. Şi atunci acum? Putem lua un credit din care să facem aceste lucrări şi Primăria trebuie să îşi recupereze aceşti bani de la investitorii privaţi, pentru că este un cartier privat. Şi atunci, modalitatea prin care se poate recupera este o taxă de urbanism, adică fiecare investitor, în funcţie de câţi metri pătraţi contruibili are, plăteşte o taxă din care se fac aceste utilităţi, despre care am vorbit: şcoală, creşă, grădiniţă, parc, etc.

Propunerea trebuie discutată cu proprietarii de terenuri, în CL, eu am enunţat această idee de a veni să ajut”.

CREDIT a pronunţat Excelenţa Sa, Maestrul şi Însuşi El, Primarul? Păi CREDIT a pronunţat şi când a fost vorba prin 2005 să-i ajute pe tinerii clujeni, tot CREDIT şi când a fost vorba despre refaţadizarea centrului şamd şi cu VORBELE am rămas. Cum nu se mai satură dumnealui să înşire vorbe…!

O nouă dezbatere publică pe tema realizării cartierului Sopor OSĂ aibă loc în luna martie 2023.

Exit mobile version