Primăria Cluj-Napoca a organizat, miercuri, o întâlnire cu Moş Nicolae în Piaţa Unirii, unde sute de părinţi şi copii de mână au primit cadouri din partea unor spiriduşi, după care au asistat la spectacolul de teatru “Fram, ursul polar” pe scena amenajată în piaţă.
Miercuri, la Târgul de Crăciun, copiii l-au putut întâlni pe Moş Nicolae. Câteva sute de părinţi au venit cu copiii de mână pentru a le face fotografii cu moşul.
Spiriduşii moşului, ajutaţi de bărboşii de la Asociaţia Beard Brothers, au împărţit în doar câteva minute celor mici 1.500 de cadouri. Nu înainte ca mai multe mame să-şi piardă cumpătul.
Conform monitorulcj.ro, pătrunse de Spiritul Sărbătorilor, femeile, fără să mai țină cont de ce exemplu dau copiilor lor, au început să se certe, ba chiar s-au lovit şi s-au îmbulzit, să fie sigure că pun mâna pe cadouri.